O altfel de abordare....

O zi obisnuita la birou. 

In incapere isi fac aparitia doi oameni care  spun ca doresc sa sterga din viata lor ultimii 10 ani si sa o ia de la inceput, separat unul de celalat.  Abia daca-si vorbesc, iar cand o fac singurele cuvinte pe care reusesc sa le spuna sunt incarcate de repros. Din tonul lor razbate durerea si, mai mult de atat, neputinta. Neputinta ca nimic din ceea ce spun nu ajunge la urechile celuilalt. Oricum celalalt nu vede lucrurile la fel. Unul e prea obsedat de ordine si control, iar celalalt  ia lucrurile prea usor, e prea visator si entuziast. Au ratat oportunitati pentru nehotararea unuia, ori au luat decizii gresite pentru graba altuia.

Avocatul tace. 

Intervine rar. 

Asculta. 

Ii incurajeaza  sa vorbeasca.

Si timpul  se scurge, acuzele curg,  si-au spus povestea o data,  au repetat-o inca o data , pentru ca  omul din fata lor, avocatul,  nu inclina balanta spre niciunul dintre ei, iar ei stiu ca au dreptate, asa ca o reiau inca o data, continuand sa deserte sacul, aceeasi problema, alte argumente, alte emotii.

Si atunci, primesc intrebarea:  doua jumatati pot forma un pahar de apa ? Absolut! este raspunsul lor. Dar  o jumatate plina  si o jumatate goala?  Daca vorbim de jumatati, raspunsul este  DA. Par surprinsi de raspunsul lor. Se uita unul la altul. Si pentru prima data in acea intalnire se privesc.  Si tac.

E randul lui, al profesionistului.

Avocatul stie ca nu poate schimba nici evenimentele din viata lor si nici persoanele ce au venit cu influente in viata lor,  nu este aceasta menirea lui, dar stie ca poate contribui la schimbarea perceptiei lor asupra acestora, la redimensionarea relatiei lor si a celei cu cei din jurul lor.

Si mai stie avocatul ca ceea ce i-a adus in biroul sau este faptul ca fiecare dintre ei vede lucrurile diferit, potrivit propriului “cadru”  format in timp din propriile lor trairi, dar si din experientele celor din jur, experiente carora le  atribuie un alt sens sau valoare,  in functie de propriile principii, convingeri, valori, etc.

Si atunci,  odata construita increderea  in el, profesionistul, dar si in procedura:

–  ii  incurajeaza sa vorbesca, de data asta punctual, fiecare raportandu-se pe rand la propriile trairi, la propriile probleme sesizate, dar si la sustinerile celuilalt. Sunt surprinsi ca pot vorbi fara sa fie intrerupti, sunt surprinsi cand, in linistea lasata, isi aud propriile cuvinte. Isi masoara cuvintele. Si tonul. Totusi sunt oameni civilizati.

– ii incurajeaza totodata sa se asculte, nu doar sa se auda,  ascultare care nu de multe ori aduce cu ea o revelatie: Nu a vrut sa spuna asta!! Si atunci de ce am inteles altceva ?

-ii  incurajeaza sa-si expuna propriile neclaritati, sa ceara lamuririle necesare, sa-si expuna propriile argumente, sa-si definesca si dimensioneze propriile asteptari, sa-si analizeze  emotiile  punandu-se unul in locul celuilalt in situatii date sau  ipotetice,  sa gaseasca  impreuna solutii pentru situatia creata. Si, raportat la experienta respectiva, cum ar fi fost daca…..? sau  Ce-ar fi daca…….? Sunt surprinsi de propriile reactii.

Si tot el, avocatul:

-va folosi orice prilej si orice informatie furnizata pentru a pune in valoare lucrurile care pot  intari puntea de legatura  creata intre ei, va rezuma povestea de fiecare data  cand apar informatii noi, cu accent pe  expunerea  neutra care ii va separa pe ei de conflict,  dandu-i in acest fel conflictului o alta dimensiune, iar lor oferindu-le posibilitatea de a-si  privi propriul conflict nepersonalizat. E mai usor sa vorbesti despre o alta problema .

-va incerca sa foloseasca constant un limbaj pozitiv, reformuland de fiecare data mesajele lansate, scazand astfel din intensitatea greutatii propriilor lor cuvinte.

-va pune accent pe informatiile cheie furnizate pentru a intari reperele de care au nevoie pentru constructia lor.

-le va arata constant, verbal si nonverbal ca este acolo, alaturi de ei, gata oricand sa-i ajute daca ajung in impas, ca  receptioneaza corect si asculta atent tot ceea ce ei sunt dispusi sa ofere.

-va incerca  sa le arate ca exista si  alte abordari asupra problemei sau problemelor lor  “provocandu-i” sa foloseasca  alte cuvinte pentru a  gasi intelesuri pozitive  acestora,  stiind ca  odata  schimbandu-si standardele obişnuite de perceptie  vor ajunge sa descopere cu surprindere ca  “problema sau problemele” puteau fi provocari, oportunitati pentru actiune sau oportunitati de a invata lucruri noi . Sau pot fi! Nu am vazut niciodata lucrurile asa!

Si in tot acest timp, el, avocatul, le va  vorbi calm, egal, invitandu-i la introspectie si analiza, imprimandu-le in final un alt tip de comportament.

S-a facut liniste. Si solutiile nu inceteaza sa apara.

Sedinta s-a incheiat. 

Se privesc. 

De data asta fara resentimente. 

Cei 10 ani tocmai au capatat valoare.

Nu functioneaza in toate cazurile. Dar merita incercat!  :)

Concediu 21-31 august 2015

Bun gasit,

In perioada 21-31 august cabinetul de avocat va fi inchis.

Chiar daca nu voi fi in activitate in perioada mai sus mentionata, puteti trimite mesajele dvs la e-mail av_prunianu@yahoo.com. Va voi raspunde cu prioritate incepand cu data de 1 septembrie.

Va multumesc pentru intelegere.

Avocat Petronela Prunianu

Uzucapiunea

Ce înseamnă uzucapiunea imobilelor şi când poate interveni aceasta?

Este binecunoscută pentru cei mai în vârstă perioada în care statul român, prin legislaţia adoptată într-o anumită perioadă a “erei” comuniste, a dispus scoaterea tuturor terenurilor din circuitul civil. Cu alte cuvinte, stoparea tranzacţiilor referitoare la terenuri între persoanele fizice.

În pofida doleanţei statului din acea vreme, tranzacţiile cu terenuri au continuat să se perfecteze, într-adevăr nu în formă autentincă, la notariatul de stat, ci prin încheierea aşa numitelor “chitanţe de mână” între “vânzător” şi “cumpărător”, acesta din urmă plătind o anumită sumă de bani pentru terenul respectiv şi intrând în posesia lui de la momentul încheierii chitanţei respective cu intenţia de a dobândi dreptul de proprietate asupra sa.

Deşi cumpărătorul s-a comportat faţă de terenul “cumpărat” ca un adevărat proprietar, din punct de vedere legal acestuia i-a lipsit înscrisul care să demonstreze că şi în acte este un adevărat proprietar.

Tocmai situaţiile mai sus descrise reprezintă “temeiul”, “motivarea în fapt” a  acţiunilor declanşate de “cumpărătorii” din chitanţele de mână pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor-terenuri prin uzucapiune.

Pe cale de consecinţă, uzucapiunea (prescripţia achizitivă) se întemeiază pe faptul posesiei îndelungate a unui imobil-teren. Reţinem însă că, pentru a produce consecinţe juridice, legiuitorul a arătat că nu este suficientă o simplă posesie, ci este necesar ca posesia exercitată să fie una utilă.

Aşadar, uzucapiunea (prescripţia achizitivă) este modul de dobândire a proprietăţii (sau a altor drepturi reale), prin posedarea neîntreruptă (a imobilului) în termenul şi condiţiile prevăzute de lege.

Uzucapiunea poate fi invocată atât pe cale de acţiune în justiţie (prin cerere de chemare în judecată), dar şi pe cale de excepţie.

Pentru a putea opera uzucapiunea mai este necesar ca bunurile imobile (terenuri) să se afle în circuitul civil, ceea ce înseamnă că bunurile nu trebuie să fi fost declarate inalienabile. Având în vedere acest aspect, reţinem că bunurile ce fac parte din domeniul public sunt inalienabile şi, deci, nu pot fi uzucapate, spre deosebire de bunurile din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrative-teritoriale (al consiliilor locale) care nu sunt inalienabile şi, pe cale de consecinţă, pot fi uzucapate, adică poate fi obţinut dreptul de proprietate asupra acestora prin uzucapiune.

Evident, poate fi obţinut dreptul de proprietate asupra imobilelor-terenuri prin uzucapiune şi prin acţiune formulată împotriva unei persoane fizice, mai precis împotriva fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia.

Care este principalul efect al uzucapiunii?

Prin împlinirea uzucapiunii se naşte dreptul de proprietate al “cumpărătorului” / al uzucapantului şi, concomitent, se stinge dreptul de proprietate al “vânzătorului” / al fostului proprietar.

Care este legea aplicabilă într-un proces având ca obiect uzucapiunea?

Potrivit art. 6 alin. 4 din noul Cod Civil, uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi (a noului Cod Civil) sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit, aşadar sunt supuse dispoziţiilor vechiul Cod civil.

Dacă vechiul Cod Civil este legea aplicabilă când ne referim la condiţiile de drept material ale uzucapiunii, dispoziţiile art. 1049-1052 din noul Cod de Procedură Civilă referitoare la “Procedura privitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii” sunt dispoziţiile legale aplicabile când ne referim la procedura obligatoriu de urmat în procese având ca obiect uzucapiunea.

Care sunt condiţiile de drept material impuse de vechiul Cod civil pentru dobândirea proprietăţii prin uzucapiune?

Potrivit vechiului Cod Civil (art. 1846-1847), condiţiile pentru a putea opera dobândirea proprietăţii prin uzucapiune sunt ca posesia să fie utilă, adică posesia să fie: continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.

Posesia este continuă  când posesorul  o exercită în mod regulat, fără intermintenţe anormale.

Posesia trebuie să fie neîntreruptă întrucât întreruperea posesiei echivalează cu însăşi încetarea acesteia.

Posesia este netulburată atunci când nu este fondată sau conservată prin acte de violenţă în contra sau din partea adversarului.

Posesia este publică atunci când aceasta nu este exercitată în ascuns de adversarul său, încât acesta să nu fie în stare de a putea să o cunoască.

Posesia trebuie exercitată sub nume de proprietar.

De câte feluri este uzucapiunea potrivit vechiului Cod civil?

Din punct de vedere al timpului cât trebuie să dureze posesia pentru a putea opera uzucapiunea, vechiul Cod Civil arată că uzucapiunea poate fi de 30 de ani sau de 10-20 de ani.

Uzucapiunea de 30 de ani se aplică în cazurile în care posesorul nu are un act translativ de proprietate (titlu) asupra bunului imobil pe care îl posedă. În acest caz nu are importanţă nici dacă posesorul este sau nu de bună credinţă.

Pentru a putea fi invocată această uzucapiune trebuie îndeplinite două condiţii:

a) să existe o posesie de 30 de ani;

b) posesia să fie utilă.

Uzucapiunea de 10-20 de ani se aplică atunci când posesorul posedă bunul în temeiul unui just titlu şi este de bună-credinţă.

Poate fi invocată uzucapiunea de la 10 până la 20 de ani în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii cumulative:

a) să existe o posesie utilă a bunului;

b) posesia să fie întemeiată pe un just titlu;

c) posesia să dureze de la 10 la 20 de ani;

d) posesia să fie de bună credinţă.

Se aplică termenul de 10 ani în situaţia în care adevăratul proprietar locuieşte în raza teritorială a aceluiaşi tribunal judeţean unde se află imobilul.

Se aplică termenul de 20 de ani dacă adevăratul proprietar locuieşte în raza teritorială a altui tribunal judeţean unde se află imobilul.

Referitor la noţiunea de just titlu, acesta este un act translativ de proprietate care provine de la o altă persoană decât adevăratul proprietar.

Buna credinţă reprezintă convingerea greşită a posesorului că a dobândit bunul imobil de la adevăratul proprietar, bună credinţă ce trebuie să existe la momentul dobândirii bunului, nefiind necesar ca aceasta să existe pe tot parcursul exercitării posesiei.

Dacă în prezentul articol am prezentat succinct care sunt condiţiile de drept material impuse de vechiul Cod civil pentru dobândirea proprietăţii unui imobil-teren prin uzucapiune, într-un viitor articol vom prezenta care este procedura privitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii, potrivit noului Cod de Procedura Civila.

Despre calitatea procesuala

Simbioza existentă între dreptul substanţial şi dreptul procesual este subliniată în noul Cod de procedură civilă şi prin dispoziţiile articolului analizat, calitatea procesuală fiind determinată de transpunerea în plan procesual a subiectelor raportului juridic civil concret dedus judecăţii. De pildă, dacă raportul de drept substanţial este unul obligaţional, ale cărui subiecte de drept sunt un creditor şi un debitor, raportul de drept procesual vizând valorificarea dreptului de creanţă respectiv va avea ca părţi pe acelaşi creditor şi pe acelaşi debitor.

Ca definiţie doctrinară, calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana pârâtului şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).


In cazul situaţiilor juridice pentru a căror realizare calea justiţiei este obligatorie, calitatea procesuală activă aparţine celui care se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă aparţine celui faţă de care se poate realiza interesul respectiv.

Particularizând pentru ipoteza acţiunii în revendicare imobiliară, calitatea procesuală activă revine reclamantului, proprietar neposesor, lipsit de atributele dreptului de proprietate spre a cărui valorificare tinde prin exerciţiul acţiunii, iar calitatea procesuală pasivă aparţine pârâtului, posesor neproprietar sau detentor precar.

Neacceptarea de către reclamant a succesiunii în termenul de opţiune instituit de lege conduce la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active în ipoteza promovării unei acţiuni în dezbatere succesorală, iar nu a excepţiei prescripţiei dreptului de opţiune succesorală, aceasta din urmă constituind o apărare de fond în planul dreptului substanţial, ce se reflectă în planul dreptului procesual sub forma excepţiei lipsei calităţii procesuale active.


In situaţia în care legea conferă legitimitate procesuală activă oricărei persoane interesate, dacă o atare cerinţă nu este îndeplinită, excepţia procesuală ce urmează a fi admisă este excepţia lipsei de interes, iar nu aceea a lipsei calităţii procesuale active, întrucât elementul esenţial de natură a determina soluţia instanţei îl constituie interesul (spre exemplu, situaţia acţiunii în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic).

Cu titlu exemplificativ, nu au calitate procesuală activă: legatarul unei sume de bani într-o acţiune în revendicare ce are ca obiect un bun imobil din patrimoniul autorului său, întrucât vocaţia sa succesorală priveşte strict suma de bani111; un terţ (penitus extranei) care solicită rezoluţiunea/rezilierea unui act juridic, fără a avea calitatea de parte contractantă; o persoană care nu are calitatea de titular al dreptului de coproprietate asupra bunului şi care promovează o acţiune de partajare a acestuia; nudul proprietar al unui imobil care introduce o acţiune în obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului deţinut abuziv etc.


In cadrul acţiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui imobil prin efectul uzucapiunii în sistemul Codului civil din 1864, legitimarea procesuală pasivă aparţine proprietarului nediligent al bunului ce a permis exercitarea de către o altă persoană a unei posesii utile asupra acestuia un timp îndelungat, dată fiind dubla natură a uzucapiunii, atât mod de dobândire a unui drept real, dar şi sancţiune.

Nu au calitate procesuală pasivă în cadrul unei astfel de acţiuni posesorii intermediari şi succesivi ai unui teren, ce au intrat în posesia acestuia în temeiul unor acte netransla-tive de proprietate (înscrisuri sub semnătură privată intitulate de părţi „chitanţe", care consemnează vânzarea terenului în schimbul unui preţ şi care reprezintă acte juridice lovite de nulitate absolută, sancţiunea decurgând din nerespectarea formei autentice cerute de lege ad validitatem), întrucât aceste persoane nu au avut niciodată calitatea de proprietari ai bunului uzucapat.

De asemenea, nu justifică calitatea procesuală pasivă în astfel de acţiuni consiliile locale sau judeţene, care au statut de autoritate deliberativă, ci numai unităţile adminis-trativ-teritoriale (comuna, oraşul, judeţul, municipiul), în măsura în care bunul în privinţa căruia se solicită uzucapiunea face parte din domeniul privat al acestora.


In sarcina reclamantului există obligaţia de a justifica atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă, prin indicarea motivelor de fapt şi de drept în cuprinsul cererii formulate. Nu s-ar putea invoca de către reclamant lipsa rolului activ al instanţei în determinarea persoanei care ar justifica calitatea procesuală a pârâtului, întrucât obligaţia menţionată îi incumbă lui însuşi, în calitate de persoană care a declanşat procedura judiciară.

Rolul instanţei constă numai în verificarea identităţii dintre cel chemat în judecată şi subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii sau persoana în contradictoriu cu care trebuie realizat interesul reclamantului, precum şi a identităţii dintre cel care promovează cererea şi titularul dreptului subiectiv sau cel care se prevalează de un anumit interes. în conformitate cu art. 194 lit. e) NCPC cu trimitere la art. 150, dacă dovada calităţii procesuale active şi pasive se face prin înscrisuri, reclamantul trebuie să le propună prin cerere şi să le anexeze cererii de chemare în judecată (spre exemplu, titlul de proprietate al reclamantului, în măsura în care acesta promovează o acţiune în revendicare; contractul de împrumut încheiat între părţi, în măsura în care acţiunea cu care instanţa este învestită este o acţiune în valorificarea dreptului de creanţă rezultat din contract etc.). Dacă o atare probă nu a fost propusă prin cerere, aceasta poate fi solicitată de reclamant şi încuviinţată de instanţă în cursul procesului numai în condiţiile art. 254 alin. (2) NCPC, în caz contrar reclamantul fiind decăzut din dreptul de a propune probe, această sancţiune putând fi invocată şi din oficiu de către instanţă. în ipoteza în care reclamantul nu probează calitatea procesuală activă/pasivă, instanţa va invoca din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale active/pasive, pe care o va pune în discuţia contradictorie a părţilor, urmând a o admite în consecinţă.

Legea stabileşte pentru anumite acţiuni civile calitatea procesuală activă sau, după caz, pasivă. Cu titlu exemplificativ, redăm următoarele: în ipoteza acţiunii în stabilirea filiaţiei faţă de mamă, calitatea procesuală activă aparţine copilului sau, după moartea acestuia, moştenitorilor copilului, iar calitatea procesuală pasivă aparţine pretinsei mamei sau, după moartea acesteia, moştenitorilor pretinsei mame (art. 423 NCC); în ipoteza acţiunii în stabilirea filiaţiei faţă de tată, calitatea procesuală activă aparţine copilului sau, după moartea acestuia, moştenitorilor copilului, iar calitatea procesuală pasivă aparţine pretinsului tată sau, după moartea acestuia, moştenitorilor pretinsului tată (art. 425 NCC); în ipoteza acţiunii în tăgada paternităţii, calitatea procesuală activă aparţine soţului mamei, mamei, tatălui biologic, copilului şi, în cazul decesului acestor persoane, moştenitorilor lor, în timp ce calitatea procesuală pasivă aparţine copilului, dacă acţiunea este pornită de soţul mamei, sau, după moartea copilului, mamei sau altor moştenitori ai săi. Totodată, calitatea procesuală pasivă în cazul acţiunii în tăgada paternităţii aparţine soţului, în ipoteza în care acţiunea este promovată de mamă sau de copil, ori, după decesul acestuia, moştenitorilor săi. De asemenea, dacă acţiunea în tăgada paternităţii este introdusă de către tatăl biologic, calitatea procesuală pasivă aparţine soţului mamei şi copilului, iar în cazul decesului acestora, moştenitorilor săi (art. 429 NCC); în cazul divorţului judiciar, calitatea procesuală activă aparţine numai soţilor [art. 917 alin. (1) NCPC].


In ipoteza acţiunilor în pretenţii, având în vedere că în raportul juridic obligaţional dedus judecăţii sunt determinaţi atât subiectul activ, cât şi subiectul pasiv, verificarea calităţii procesuale active şi pasive nu prezintă dificultăţi, părţile procesului fiind identice cu subiectele raportului juridic de drept substanţial.

 

In schimb, în ipoteza acţiunilor reale, pentru a se stabili calitatea procesuală activă, uneori se impune administrarea aceloraşi probe ca şi pentru dovedirea dreptului afirmat (spre exemplu, efectuarea unei expertize tehnice imobiliare în specialitatea topografie având ca obiectiv identificarea terenurilor, astfel cum rezultă din actele de proprietate ale părţilor, pentru a se stabili dacă una dintre acestea ocupă o suprafaţă din terenul celeilalte părţi). în acest caz, art. 248 alin. (4) NCPC prevede dreptul instanţei de a uni excepţia invocată cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei, arătând că această soluţie se impune numai dacă pentru judecarea excepţiei este necesar să se administreze aceleaşi dovezi ca şi pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluţionarea fondului.

Chiar şi în această ipoteză, lipsa calităţii procesuale active nu se confundă cu netemeinicia cererii, deoarece în cazul unei acţiuni reale introduse de o persoană fără calitate dreptul subiectiv există, dar cererea de chemare în judecată nu a fost introdusă de titularul dreptului respectiv, pe când, în cazul unei acţiuni netemeinice, nu există însuşi dreptul pretins de reclamant. Astfel, în situaţia în care în privinţa unui bun există o stare de coproprietate obişnuită, iar o terţă persoană promovează o cerere de partaj judiciar a bunului respectiv, aceasta se va respinge ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, iar nu ca neîntemeiată, întrucât există alte persoane (coproprietarii bunului) care ar avea dreptul de a solicita partajul, acest drept subiectiv existând, însă nu în patrimoniul reclamantului.

Hotararile judecatoresti, transmise si prin e-mail

MINISTERUL JUSTIŢIEI

 15 ianuarie 2015

Comunicat de presă referitor la posibilitatea de a transmite părților și participanților la un proces încheierile de ședință și hotărârile în format electronic

 

     Ministerul Justiției informează opinia publică despre posibilitatea de a solicita instanței de judecată, în toate cauzele civile (aproximativ 90% din totalul cauzelor aflate pe rolul instanţelor), ca încheierea de ședință sau hotărârea judecătorească să le fie transmisă în format electronic.  

 

Astfel, în urma unui demers al Ministerului Justiției, susținut și de  Consiliul Superior al Magistraturii, programul informatic al instanțelor a fost modificat astfel încât să permită transmiterea prin e-mail către părțile dintr-un proces, dar și către reprezentanții legali ai acestora, a încheierilor de ședință sau a hotărârii judecătorești imediat ce acestea sunt încărcate în sistem.

 

     “Este un alt pas pe care îl facem spre implementarea conceptului de dosar electronic, în acest moment fiind posibilă comunicarea și prin e-mail a încheierilor de ședință și a hotărârilor. Am parcurs încă un moment în cooperarea cu C.S.M. care a susținut această inițiativă și a aprobat rapid implementarea ei la nivelul tuturor instanțelor din țară. Practic, în cauzele civile, părțile vor putea să primească în format electronic aceste documente imediat ce ele vor fi încărcate în sistemul ECRIS. 

 

Până în acest moment, dacă un justițiabil dorea să vadă o încheiere de ședință, document care nu i se comunica, sau dacă intenționa să citească o hotărâre înainte de a-i fi comunicată prin poștă, trebuia să vină personal la instanță și să solicite dosarul cu actele respective. 

 

Dacă hotărârea, de exemplu, nu era încă listată și semnată de judecător nu exista în dosar așa că făcea un drum degeaba. Comunicarea online reprezintă   o alternativă modernă care înseamnă economie de bani și timp pentru justițiabili, pentru avocații acestora. 

 

Astfel, am realizat posibilitatea tehnică prin care dăm părților din procese ocazia de a se conforma rapid și eficient celor stabilite de către instanțele de judecată, pe de altă parte dăm avocaților ocazia de a informa în mod corect și complet, părțile reprezentate. 

 

În plus, prin această măsură facem un prim pas în verificarea modului prin care putem ușura în viitor activitatea instanțelor. Întreaga strategie a Ministerului Justiției vizează reducerea duratei proceselor și eficientizarea sistemului. După ani de zile de subfinanțare, am reușit ca din 2012 să alocăm suplimentar sute de posturi de magistrați și grefieri concomitent cu implementarea de tehnologii de ultimă oră. Complementar, am reușit să reluăm și investițiile în sediile instanțelor, ” a declarat ministrul Justiției, Robert Cazanciuc.

 

www.just.ro

Adevar sau minciuna?

Bun gasit,

Aceasta postare nu este despre legi, avocatura si altele din aceeasi tema, ci despre.....oameni. Da, am intalnit printre cei care ma abordeaza in rezolvarea unor chestiuni de ordin juridic, o anumita categorie de oameni care m-au uimit prin atitudine.

Postarea am intitulat-o "Adevar sau minciuna?" pentru ca in urma unor interactiuni cu diverse persoane de-a lungul timpului, am ajuns sa ma intreb (doar retoric, e drept!) cum e mai bine sa procedez : sa fiu sincera si deschisa cu oamenii (inclusiv cu clientii) sau sa le spun ceea ce vor sa auda (chiar daca asta presupune sa le ofer informatii eronate)?

Prima varianta de raspuns e cea care ma reprezinta si conforma careia actionez. Da, sunt sincera cu oamenii, deschisa, le dau informatiile pe care le cer, iar acolo unde nu sunt sigura aleg sa-i trimit catre specialistiii in domeniul respectiv. (experti contabili, executori judecatoresti, notari, psihologi, etc). Nu am nicio problema in a spune deschis "nu detin aceasta informatie, intrebati specialistul". 

Exista insa aceasta categorie de oameni care vor de la mine (ca avocat) toate raspunsurile la problemele lor, probleme in care i-am putut ghida decat pana la un punct. Mai departe, i-am indrumat catre specialisti. In loc sa aprecieze ca nu i-am mintit, ca nu le-am dat informatii eronate, ci dimpotriva, i-am trimis la o persoana care zi de zi rezolva situatii similare cu a lor, au considerat ca nu vreau sa-i ajut si s-au suparat....

Nu vad situatiile de mai sus ca pe niste pierderi, ci ca pe un castig pentru ambele parti. 

Relatiile mele cu oamenii (inclusiv clientii) sunt bazate pe comunicare deschisa, pe incredere reciproca, pe sinceritate. Nu promit ca pot face lucruri care nu-mi stau in putere sa le fac. Pot sa promit ca voi face tot ce pot sa rezolv problema, dar nu voi garanta si un anumite rezultat. Sunt OM inainte sa fiu avocat, empatizez cu oamenii, sunt un om de cuvant si asta spune multe. Asa sunt si asa vreau sa raman.

Castiga si persoanele de care am facut vorbire mai sus? 

Cu siguranta!

Vor gasi ceea ce cauta, adica acei oameni care sa le promita "marea cu sarea", care ii vor minti cu privire la costuri (de timp/financiare) si astfel iau nastere "povestile" acelea cu oameni inselati.....Nu intamplator spuneam ca si ei  vor castiga.....vor castiga experienta si, eventual, data viitoare vor alege altfel. Sau nu. Unii nu invata nimic din lectiile de viata prin care trec.

Pornind de la cele de mai sus, va intreb: la o prima interactiune cu avocatul, dvs ce asteptari aveti de la omul, specialistul din fata dvs? 

Doriti o solutie legala la problema dvs, corect? Sau mai multe solutii, daca e posibil....  :) 

Doriti sa fiti informat corect cu privire la proceduri, costuri, etc?

Daca avocatul nu are competenta sa va raspunda anumitor intrebari care tin de alte ramuri de drept (experti, notari, executori judecatoresti), cum procedati? Acceptati indrumarea avocatului care va sfatuieste sa va consultati cu specialistii care va pot oferi informatii  pertinente in cazul dvs, care s-au pregatit special pentru acel domeniu (ca de asta sunt specialitati diferite), care zi de zi rezolva probleme ca ale dvs?

Dvs cum ati proceda? 

Va invit sa-mi lasati mai jos un comentariu si sa va spuneti punctul de vedere si sa invatam unii de la altii din experientele de viata.

Curatorul, tutorele si interzisul judecatoresc

Uitandu-ma sa vad ce cauta vizitatorii blogului  meu pe internet, am observat ca exista un mare interes pentru acest subiect. Prin informatiile pe care le voi oferi in acest articol, imi doresc sa vin in ajutorul celor care cauta aceste informatii.

In prima parte a postarii voi oferi informatii despre cadrul legislativ, iar in ultima parte voi raspunde unui mesaj ce mi-a fost adresat prin e-mail si consider ca ar fi de folos si altor cititori.

Cine este persoana care poate fi pusa sub interdictie?

Conform legii, persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale, va fi pusă sub interdicţie judecătorească.

Care este instanta competenta?

 Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.

În cazul cererilor privind autorizarea de către instanţa de tutelă şi de familie a încheierii unor acte juridice, când actul juridic a cărui autorizare se solicită priveşte un imobil, este, de asemenea, competentă şi instanţa în a cărei circumscripţie teritorială este situat imobilul. În acest caz, instanţa de tutelă şi de familie care a pronunţat hotărârea va comunica de îndată o copie a acesteia instanţei de tutelă şi de familie în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa cel ocrotit.

Cereri îndreptate împotriva persoanelor juridice de drept public

Cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului.

Desemnarea tutorelui

Orice persoană care are capacitatea deplină de exerciţiu poate desemna prin act unilateral sau contract de mandat, încheiate în formă autentică, persoana care urmează a fi numită tutore pentru a se îngriji de persoana şi bunurile sale în cazul în care ar fi pusă sub interdicţie judecătorească.

Numirea unui curator special

În caz de nevoie şi până la soluţionarea cererii de punere sub interdicţie judecătorească, instanţa de tutelă poate numi un curator special pentru îngrijirea şi reprezentarea celui a cărui interdicţie a fost cerută, precum şi pentru administrarea bunurilor acestuia.

Soluţionarea cererii de punere sub interdicţie judecătorească se face potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.

Opozabilitatea interdicţiei

 Interdicţia îşi produce efectele de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă.

Cu toate acestea, lipsa de capacitate a celui interzis nu poate fi opusă unei terţe persoane decât de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate prevăzute de Codul de procedură civilă, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut punerea sub interdicţie pe altă cale.

Numirea tutorelui

Prin hotărârea de punere sub interdicţie, instanţa de tutelă numeşte, de îndată, un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicţie judecătorească.

Actele încheiate de cel pus sub interdicţie judecătorească

Actele juridice încheiate de persoana pusă sub interdicţie judecătorească, altele decât cele prevăzute la art. 43 alin. (3), sunt anulabile, chiar dacă la data încheierii lor aceasta ar fi avut discernământ.

Înlocuirea tutorelui

Tutorele celui pus sub interdicţie judecătorească este în drept să ceară înlocuirea sa după 3 ani de la numire.

Pentru motive temeinice tutorele poate cere înlocuirea sa şi înaintea împlinirii termenului de 3 ani.

Obligaţiile tutorelui

Tutorele este dator să îngrijească de cel pus sub interdicţie judecătorească, spre a-i grăbi vindecarea şi a-i îmbunătăţi condiţiile de viaţă. În acest scop, se vor întrebuinţa veniturile şi, la nevoie, toate bunurile celui pus sub interdicţie judecătorească.

Instanţa de tutelă, luând avizul consiliului de familie şi consultând un medic de specialitate, va hotărî, ţinând seama de împrejurări, dacă cel pus sub interdicţie judecătorească va fi îngrijit la locuinţa lui sau într-o instituţie sanitară.

Când cel pus sub interdicţie judecătorească este căsătorit, va fi ascultat şi soţul acestuia.

Liberalităţile primite de descendenţii interzisului judecătoresc

Din bunurile celui pus sub interdicţie judecătorească, descendenţii acestuia pot fi gratificaţi de către tutore, cu avizul consiliului de familie şi cu autorizarea instanţei de tutelă, fără însă să se poată da scutire de raport.

Ridicarea interdicţiei judecătoreşti

Dacă au încetat cauzele care au provocat interdicţia, instanţa judecătorească va pronunţa ridicarea ei.

Cererea se poate introduce de cel pus sub interdicţie judecătorească, de tutore, precum şi de persoanele sau instituţiile prevăzute la art. 111.

Hotărârea prin care se pronunţă ridicarea interdicţiei judecătoreşti îşi produce efectele de la data când a rămas definitivă.

Cu toate acestea, încetarea dreptului de reprezentare al tutorelui nu va putea fi opusă decât în condiţiile prevăzute la art. 169 alin. (2), care se aplică în mod corespunzător.

Ridicarea interdicţiei judecătoreşti
Dacă au încetat cauzele care au provocat interdicţia, instanţa judecătorească va pronunţa ridicarea ei.
Cererea se poate introduce de cel pus sub interdicţie judecătorească, de tutore, precum şi de persoanele sau instituţiile prevăzute la art. 111.
Hotărârea prin care se pronunţă ridicarea interdicţiei judecătoreşti îşi produce efectele de la data când a rămas definitivă.
Cu toate acestea, încetarea dreptului de reprezentare al tutorelui nu va putea fi opusă decât în condiţiile prevăzute la art. 169 alin. (2), care se aplică în mod corespunzător.

Ridicarea interdicţiei judecătoreşti
Dacă au încetat cauzele care au provocat interdicţia, instanţa judecătorească va pronunţa ridicarea ei.
Cererea se poate introduce de cel pus sub interdicţie judecătorească, de tutore, precum şi de persoanele sau instituţiile prevăzute la art. 111.
Hotărârea prin care se pronunţă ridicarea interdicţiei judecătoreşti îşi produce efectele de la data când a rămas definitivă.
Cu toate acestea, încetarea dreptului de reprezentare al tutorelui nu va putea fi opusă decât în condiţiile prevăzute la art. 169 alin. (2), care se aplică în mod corespunzător.

Mesajul pe care l-am primit este urmatorul:

"Va rog sa ma lamuriti si pe mine intr-o problema a carei rezolvare nu o gasesc.Sunt tutorele fratelui meu,care este interzis judecatoresc,trebuie sa ma prezint in fata notarului pentru intocmirea actelor de succesiune,printre toate documentele solicitate (nu putine)de notar ,mai trebuie o incuviintare a tutorelui pentru a reprezenta interzisul jud.in fata notarului,autoritatea tutelara imi spune ca nu mai este de competenta ei,instanta spune ca un consiliu de familie,notarul ca poate solicita un curator special,dar ceva sigur nu stiu,va rog sa-mi spune-ti unde si cui sa ma adresez ca sa pot primi acesta incuviintare.va multumesc, Doru M."

Domnul Doru M. este in conflict de interese cu fratele lui pentru reprezentarea la succesiune. Pentru a putea parcurge procedura dezbaterii succesorale trebuie numit un curator special.

In conformitate cu prevederile art.150 din noul Cod Civil, pentru motive temeinice, în cadrul procedurilor succesorale, notarul public, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu, poate numi provizoriu un curator special, care va fi validat ori, după caz, înlocuit de către instanţa de tutelă.

Prin urmare, dl Doru M trebuie sa solicitate notarului public numirea unui curator special, iar apoi printr-o cerere adresata instantei trebuie solicitata validarea sau inlocuirea acestui curator special.



Daca aveti intrebari/nelamuriri legate de procedura instituirii tutelei scrieti-le mai jos, intr-o formulare cat mai clara. Va voi raspunde in masura timpului disponibil.