joi, 28 februarie 2013

Incredintarea minorilor


Fiind o problema cu care se confrunta tot mai multe familii, in articolul de astazi va voi descrie pe scurt care este procedura incredintarii minorilor in cadrul procesului de divort.

Efectele divortului in raporturile parintilor cu copiii lor minori sunt reglementate de dispozitiile art. 396 – 404 din Noul Cod civil. Normele legale consacra regula generala conform careia, in caz de divort, autoritatea parinteasca se exercita de ambii parinti in comun.

Aceasta regula nu este insa aplicabila atunci cand instanta care pronunta divortul decide ca autoritatea parinteasca sa se exercite exclusiv de catre unul dintre parinti.

Sunt foarte multe cazurile in care din casatoria ce se desface au rezultat unul sau mai multi copii minori si se pune problema incredintarii spre crestere si educare unuia dintre parinti.



Merita precizat ca stabilirea culpei unuia dintre soti in pronuntarea divortului nu prezinta importanta numai prin ea insasi pentru incredintarea copilului minor. Acesta poate fi incredintat si sotului din a carui vina s-a desfacut casatoria, daca interesele lui sunt in acest sens, considerandu-se ca un sot rau (impotriva caruia s-ar fi pronuntat divortul) poate fi un parinte bun.

Raportul de ancheta sociala ofera informatii privind conditiile in care este crescut minorul, cine si cu ce contribuie la ingrijirea, cresterea, educarea lui, de care dintre parinti este atasat mai mult.

Criteriul dupa care se va ghida instanta este interesul copiilor minori, urmarindu-se factori precum:
  • varsta copilului,
  • sexul acestuia,
  • starea sanatatii lui,
  • posibilitatile materiale ale parintilor,
  • posibilitatile de dezvoltare fizica, morala si intelectuala pe care copiii le pot gasi la unul dintre parinti,
  • interesul si grija manifestata de parinti in timpul convietuirii si dupa despartirea in fapt,
  • legaturile de afectiune stabilite intre copil si fiecare dintre parinti,
  • starea sanatatii parintilor,
  • profilul socio-moral al parintilor,
  • conditiile pe care parintii le pot oferi, etc.
Daca exista mai multi copii, instanta va decide pentru fiecare in parte, in functie de interesele superioare ale fiecaruia.

Pentru a decide cu privire la incredintarea copiilor minori, instanta de judecata este obligata sa ii asculte pe parinti, sa solicite un referat din partea autoritatii tutelare de la domiciliul fiecaruia dintre soti (daca la desfacerea casatoriei nu mai locuiau impreuna) si, daca minorul a implinit 10 ani va fi audiat si el.

In general, parintii se invoiesc asupra incredintarii copilului, dar aceasta invoiala trebuie incuviintata de instanta.

Numai in cazuri exceptionale, copilul poate fi incredintat unor rude sau altor persoane.

In cazul in care un copil a fost incredintat unui parinte, celalalt parinte pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu copilul, dar si el trebuie sa vegheze la cresterea, educarea, pregatirea profesionala a copilului sau.

LEGATURA CU COPILUL A SOTULUI CARUIA NU I-A FOST INCREDINTAT  COPILUL

Principalele modalitati de exercitare a dreptului de a avea legaturi cu copilul sunt:
  •  vizitarea copilului la locuinta parintelui caruia i-a fost incredintat,
  • lasarea copilului in vizita la locuinta parintelui caruia nu i-a fost incredintat,
  • vizitarea copilului la scoala,
  • petrecerea vacantelor scolare la ambii parinti.
Se poate stabili un program de vizitare ce urmeaza a fi agreat si de catre instanta.

Sper ca informatiile de mai sus sa va fie de folos daca parcurgeti o astfel de etapa in viata dvs.





Nu uitati: un om informat este un om puternic!





Daca v-a placut aceasta postare, dati clic pe butonul "imi place". Sau "distribuie" ca sa afle si prietenii dvs aceste informatii. S-ar putea sa le fie de folos si sa va multumeasca. :)

marți, 12 februarie 2013

Divortul in cazul romanilor din strainatate



Articolul de astazi m-am gandit sa-l scriu in sprijinul romanilor care au domiciliul/resedinta in strainatate si doresc sa initieze divortul in Romania. E o realitate, o situatie foarte des intalnita in ultima vreme, multi romani plecati din tara imi scriu e-mailuri in care imi cer sfaturi cu privire la procedura divortului. Acesta este motivul pentru care am hotarat sa scriu acest articol in care va voi prezenta cadrul legal general in care poate fi initiata aceasta procedura.

Asadar, cetatenii romani cu domiciliul in strainatate sau cetatenii romani casatoriti cu cetateni straini pot obtine divortul in Romania daca imputernicesc un avocat roman care sa ii reprezinte. In cazul divorturilor cu element de extraneitate se pune problema instantei competente sa judece divortul.

Cadru legal

1. Divort si incredintare minori, reglementari comunitare.
Consiliul Europei a adoptat regulamentul nr. 2201/2003, regulament ce cuprinde reglementari privitoare la divort si la incredintarea minorilor celor doi soti.
Regulamentul nr. 2201/2003 este un act normativ comunitar, obligatoriu si direct aplicabil dupa integrarea Romaniei in UE la data de 1 Ianuarie 2007.

Competenta instantelor de judecata din Romania de a solutiona cererile de divort.
Normele referitoare la competenta jurisdictionala interna se regasesc in materia civila in art. 607 din Codul de Procedura Civila:
“Cererea de divort este de competenta judecatoriei in circumscriptia careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor. Daca sotii nu au avut domiciliu comun sau daca niciunul dintre soti nu mai locuieste in circumscriptia judecatoriei in care se afla cel din urma domiciliu comun, judecatoria competenta este aceea in circumscriptia careia isi are domiciliul paratul, iar cand paratul nu isi are domiciliul in tara, este competenta judecatoria in circumscriptia careia isi are domiciliul reclamantul.”

Regulamentul nr. 2201/2003 contine dispozitii referitoare la litigiile cu element de extraneitate in relatie cu un stat membru si anume competenta exclusiva de fond in materie civilia.
Astfel, conform articolului 3 din Regulament sunt competente sa hotarasca in problemele privind divortul instantele judecatoresti din statul membru pe teritoriul caruia se afla:
  • resedinta obisnuita actuala a sotilor sau
  • ultima resedinta obisnuita a sotilor in conditiile in care unul dintre ei inca locuieste acolo sau
  • resedinta obisnuita a paratului sau
  • in caz de cerere comuna resedinta obisnuita a unuia dintre soti sau
  • resedinta obisnuita a reclamantului in cazul in care acesta a locuit acolo cel putin un an inaintea introducerii cererii.
Astfel, in baza art. 3, alin. 1, lit. a oricare dintre soti poate introduce o cerere de divort daca pe teritoriul Romaniei se afla:
  • resedinta obisnuita actuala a sotilor sau
  • ultima resedinta obisnuita a sotilor in conditiile in care unul dintre ei inca locuieste acolo sau
  • resedinta obisnuita a paratului sau
  • in caz de cerere comuna resedinta obisnuita a unuia dintre soti sau
  • resedinta obisnuita a reclamantului in cazul in care acesta a locuit acolo cel putin un an inaintea introducerii cererii.
In cazul in care sotii doresc sa divorteze nu se regasesc in niciuna din situatiile enumerate anterior (prevazute de art. 3, alin 1, lit a) dar au ambii cetatenie romana, pot atrage competenta instantelor de judecata din Romania in baza dispozitiilor art. 3, alineatul 1, lit.b din Regulament.

2. Dispozitiile Legii 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat in materia divortului.
In ceea ce priveste dreptul roman, legea cadru care reglementeaza raporturile de drept international privat este legea 105/1992. Potrivit Legii 105/1992, divortul este reglementat de:
  • legea nationala comuna;
  • in caz de cetatenii diferite de legea domiciliului comun.
In ipoteza in care nu exista cetatenie comuna sau domiciliu comun, relatiile personale sau patrimoniale dintre soti sunt supuse legii statului pe teritoriul caruia au sau au avut resedinta comuna sau cu care intretin in comun cele mai stranse legaturi.

In situatia divorturilor cu element de extraneitate este recomandabil sa apelati la un avocat specializat in reprezentarea clientilor din afara tarii, cu experienta in dreptul familiei si drept international privat.

Cabinetul de avocatura "Petronela Prunianu" asigura servicii juridice necesare clientilor cu domiciliul in strainatate in cazul proceselor de divort, partaj, incredintare si reincredintare minori, de stabilire a programului de vizitare, recunoastere hotarari straine de divort, apostilare, supralegalizare acte.

Care sunt pasii de urmat:

1. Alegeti-va un avocat care sa va reprezinte interesele. Doar daca divortati prin acord puteti fi reprezentat de acelasi avocat, neexistand contrarietate de interese.
2. Cereti o consultatie juridica
3. Veti pregati actele necesare dosarului de divort.
4. Trimiteti actele avocatului.

Asta e tot!

Avocatul se va ocupa de redactarea cererii de divort, va completa dosarul cu tot ce e necesar, va plati pentru dvs taxa de timbru si timbrul judiciar, va depune actele la Judecatorie, va urmari termenul fixat pentru judecata, se va prezenta la termenul fixat si va va reprezenta eficient interesele. Dupa redactarea hotararii, o va investi cu formula definitiva (daca nu decideti sa exercitati calea de atac in termenul legal indicat).

Sper ca informatiile de mai sus sa va fie de folos.




Nu uitati: un om informat este un om puternic!


 


Daca v-a placut aceasta postare, dati clic pe butonul "imi place". Sau "distribuie" ca sa afle si prietenii dvs aceste informatii. S-ar putea sa le fie de folos si sa va multumeasca. :)

Citeste si:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...