joi, 3 iulie 2014

Efectele divortului



Fata de terti, efectele patrimoniale ale casatoriei inceteaza de la data cand s-a facut mentiunea despre hotararea de divort pe marginea actului de casatorie sau de la data cand ei au cunoscut divortul pe alta cale.

Hotararea de divort care se pronunta pe baza acordului ambilor soti este definitiva, astfel incat nu sunt posibile nici apelul, nici recursul, dar o astfel de hotarare poate fi atacata cu apel/ recurs numai in ceea ce priveste cererile accesorii divortului (cu privire la numele sotilor, la domiciliul copiilor minori, la pensie de intretinere etc).

In cazul in care partile nu au stabilit ca, dupa divort, sotia sa-si pastreze numele dobandit prin casatorie, ea urmeaza sa-si reia numele avut anterior.

O data cu desfacerea casatoriei inceteaza si regimul proprietatii devalmase asupra bunurilor, regim specific casatoriei.

Daca nu s-a solicitat si partajarea bunurilor comune odata cu cererea de divort, acesta impartire se poate solicita si ulterior (oricand).

Impartirea bunurilor comune la desfacerea casatoriei poate avea loc fie prin invoiala sotilor, fie pe cale judecatoreasca, atunci cand sotii nu se invoiesc asupra partajarii.

Regula este ca la divort, bunurile comune sa se imparta potrivit invoielii sotilor, iar in lipsa invoielii acestora, impartirea sa se faca pe cale judecatoreasca.

La impartirea bunurilor dobandite in timpul casatoriei se stabileste intinderea dreptului de proprietate sub forma de cote parti ale fiecaruia dintre soti asupra bunurilor comune, in functie de contributia fiecaruia la dobandirea si conservarea bunurilor comune.

Stabilirea contributiei fiecarui sot la dobandirea bunurilor comune se poate face prin orice mijloace de proba.

Patrimoniul supus impartelii este acel existent la data partajului, inclusiv contravaloarea bunurilor comune care au fost instrainate in mod nelegal pana la partaj. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Citeste si:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...