Decizia Î.C.C.J. nr. 29/2015. Procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală

luni, ianuarie 18th, 2016, 12:57 AM

În Monitorul Oficial nr. 29 din 15 ianuarie a.c. a fost publicată Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 29 din 19 noiembrie 2015 prin care, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală în Dosarul nr. 2.137/122/2014 (2.787/2015) (având ca obiect contestația formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu împotriva Sentinței penale nr. 1.062 din 27 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Giurgiu – Secție penală în Dosarul nr. 2.137/122/2014) prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile referitoare la chestiunea de drept: „dacă în aplicarea art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cazul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului penal din 1968 pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul Codului penal din 1968 se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului în temeiul art. 5 din noul Cod penal sau se aplică legea în vigoare la momentul efectuării operațiunii de contopire,

---

În extras

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea de ședință din data de 22 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.137/122/2014 (2.787/2015), Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, în temeiul art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile referitoare la chestiunea de drept: „dacă în aplicarea art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cazul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului penal din 1968 pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul Codului penal din 1968 se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului în temeiul art. 5 din noul Cod penal sau se aplică legea în vigoare la momentul efectuării operațiunii de contopire”.

II. Expunerea succintă a cauzei

Prin Sentința penală nr. 1.062 din 27 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Giurgiu – Secția penală, în baza art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, s-a admis cererea formulată de condamnatul Z.A. și, în consecință:
S-a înlăturat din pedeapsa de 7 ani închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 1.106 din 28 decembrie 2012 a Tribunalului București – Secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3.181 din 18 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 40/F din 21 ianuarie 2010 a Tribunalului București – Secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 828 din 3 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală.
S-a înlăturat din pedeapsa de 8 ani închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 307 din 17 aprilie 2013 a Tribunalului București – Secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1.951 din 6 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 40/F din 21 ianuarie 2010 a Tribunalului București – Secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 828 din 3 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală.
În temeiul dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, s-a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 307 din 17 aprilie 2013 a Tribunalului București – Secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1.951 din 6 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1.106 din 28 decembrie 2012 a Tribunalului București – Secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3.181 din 18 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, stabilindu-se ca inculpatul Z.A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
În baza art. 43 alin. (1) din noul Cod penal, s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 40/F din 21 octombrie 2010 a Tribunalului București – Secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 828 din 3 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -Secția penală, stabilindu-se ca inculpatul Z.A. să execute în total 8 ani închisoare.
În baza art. 45 alin. (1), ( 2) și alin. (3) lit. a) din noul Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din noul Cod penal, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 65 alin. (1) și (3) din noul Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din noul Cod penal până când pedeapsa închisorii va fi executată sau considerată ca executată.
S-a dedus arestarea preventivă a inculpatului de la 17 iunie 2009 la 21 ianuarie 2010 și de la 24 octombrie 2013 la zi.
S-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii nr. 1.469 din 21 octombrie 2013 și nr. 582 din 10 iunie 2014, ambele emise de Tribunalul București – Secția I penală și emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa rezultantă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu la data de 17 iulie 2014, condamnatul Z.A., deținut în Penitenciarul Giurgiu, a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin Sentința penală nr. 307 din 17 aprilie 2013 a Tribunalului București – Secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1.951 din 6 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală și Sentința penală nr. 1.106 din 28 decembrie 2012 a Tribunalului București – Secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3.181 din 18 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală.
Analizând cererea formulată, prima instanță a reținut că faptele pentru care inculpatul Z.A. a fost condamnat prin cele două sentințe definitive sunt concurente, fiind comise la datele de 23 martie 2013 și, respectiv, 8 februarie 2012.
Ca atare, în virtutea dispozițiilor art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, instanța a admis cererea și, potrivit art. 5 din noul Cod penal, a aplicat dispozițiile Codului penal din 1969 ca lege penală mai favorabilă.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, invocând faptul că în mod greșit prima instanță a reținut prevederile art. 39 din noul Cod penal și a stabilit ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea, fără aplicarea vreunui spor, cât și dispozițiile art. 5 din Codul penal, deși obiectul cauzei îl constituia o cerere de contopire a unor pedepse definitive.
În motivarea contestației, parchetul a mai susținut că, întrucât în cazul unui concurs de infracțiuni se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, în speță, având în vedere faptul că aplicarea unui spor de pedeapsă este obligatorie potrivit noului Cod penal și facultativă conform Codului penal din 1969, cererea de contopire trebuia soluționată potrivit legii vechi.
Contestația a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a penală, cu nr. 2.137/122/2014 (2.787/2015).
III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție
Curtea de Apel București, învestită cu soluționarea contestației parchetului împotriva Sentinței penale nr. 1.062 din 27 octombrie 2014 a Tribunalului Giurgiu, cu privire la problema de drept supusă analizei, a apreciat că operațiunea de contopire trebuie realizată în raport cu dispozițiile art. 39 din noul Cod penal, legea în vigoare la momentul contopirii, întrucât într-o astfel de situație nu este aplicabil art. 5 din noul Cod penal ce impune ca și condiție premisă lipsa unei hotărâri definitive de condamnare. Aceeași concluzie se impune ca urmare a interpretării gramaticale a art. 5 din noul Cod penal care folosește ca momente temporale, cel al „săvârșirii infracțiunii” și „judecarea definitivă a cauzei”, termeni de natură a indica că acest principiu este aplicabil exclusiv în cazul răspunderii penale pentru săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, nu și în cazul unor cereri accesorii, cum este cererea de contopire formulată ulterior aplicării definitive a pedepselor.
De asemenea, s-a motivat că nu poate fi omis faptul că într-o astfel de situație tranzitorie condamnatul a beneficiat de efectele legii penale mai favorabile pentru una dintre cele două pedepse (infracțiunea săvârșită sub Codul penal din 1969 și pentru care pedeapsa s-a aplicat în temeiul noului Cod penal), cu ignorarea tratamentului juridic aplicabil pluralității de infracțiuni, deci fără a se aplica global legea penală mai favorabilă, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României.
IV. Punctele de vedere ale procurorului și ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
În ședința din 18 septembrie 2015, reprezentantul Ministerului Public a opinat în sensul că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, susținând că într-o situație tranzitorie ca cea dedusă judecății, operațiunea de contopire trebuie efectuată potrivit legii penale mai favorabile condamnatului, în temeiul art. 5 din Codul penal.
Același punct de vedere a exprimat și apărătorul condamnatului Z.A.
V. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate
În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.
Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție curțile de apel Oradea, Constanța, Galați, Brașov, Timișoara, București, Târgu Mureș, Bacău, Suceava, Cluj, Alba Iulia, Iași, Craiova și Pitești care, după caz, au făcut referire și la punctele de vedere ale unora dintre instanțele arondate.
În cadrul punctelor de vedere comunicate s-au conturat două opinii:
Într-o primă opinie, s-a susținut că judecarea cererilor întemeiate pe dispozițiile art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală reprezintă o judecată distinctă de fiecare dintre procedurile judiciare în care au fost aplicate pedepsele supuse contopirii, astfel încât se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului în temeiul art. 5 din noul Cod penal.
În consecință, s-a opinat că în cazul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului penal din 1969 pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul Codului penal din 1969 se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului în temeiul art. 5 din noul Cod penal.
Prin această modalitate se asigură și respectarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, care stabilesc aplicarea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni după legea nouă, dacă cel puțin una dintre infracțiunile componente a fost comisă sub legea veche.
Totodată, în aplicarea art. 5 din noul Cod penal, caracterul mai favorabil al legii penale se apreciază la momentul procedurii prevăzute de art. 585 din Codul de procedură penală, pornind de la pedepsele aplicate, iar nu de la mecanismul aplicării acestora, cu atât mai mult cu cât în cursul acestei judecăți distincte aplicarea globală a legii penale mai favorabile are în vedere soluționarea tuturor problemelor decurgând din constatarea existenței uneia dintre situațiile prevăzute de art. 585 alin. (1) din Codul de procedură penală. Concret, cu referire la concursul de infracțiuni, se vor aplica dispozițiile unei singure legi (aceea mai favorabilă) cu privire la modul de calcul al pedepsei rezultante.
În acest sens, s-au exprimat Curtea de Apel Oradea (Tribunalul Bihor, Tribunalul Satu Mare), Curtea de Apel Constanța (Tribunalul Constanța, Tribunalul Tulcea, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Medgidia), Curtea de Apel Brașov (Judecătoria Târgu Secuiesc), Curtea de Apel Timișoara (Tribunalul Arad), Curtea de Apel București (Secția I penală, Tribunalul București – Secția I penală, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Sectorului 1 București, Judecătoria Sectorului 4 București, Judecătoria Sectorului 5 București, Judecătoria Turnu Măgurele), Curtea de Apel Târgu Mureș (Judecătoria Miercurea-Ciuc, Judecătoria Luduș, Judecătoria Odorheiu Secuiesc), Curtea de Apel Bacău (Tribunalul Neamț, Tribunalul Bacău), Curtea de Apel Cluj (Tribunalul Cluj, Tribunalul Maramureș, Judecătoria Șimleu Silvaniei), Curtea de Apel Alba Iulia (Tribunalul Sibiu, Judecătoria Săliște, Judecătoria Sibiu), Curtea de Apel Iași (Judecătoria Iași,Tribunalul Vaslui) și Curtea de Apel Craiova (Tribunalul Dolj, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin).
În cea de-a doua opinie, s-a apreciat că operațiunea de contopire trebuie realizată în raport cu dispozițiile art. 39 din noul Cod penal, lege în vigoare în momentul efectuării operațiunii de contopire.
În argumentarea acestei opinii s-a susținut că în situația prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală nu sunt aplicabile dispozițiile art. 5 din noul Cod penal, întrucât acestea vizează aplicarea legii penale mai favorabile numai în situația în care de la comiterea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale; or, în situația dată, operațiunea de contopire vizează două hotărâri judecătorești definitive.
S-a mai susținut că aplicarea principiului legii penale mai favorabile presupune existența unei situații tranzitorii, ipoteza prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală neîndeplinind această condiție, întrucât presupune modificarea unor pedepse în cursul executării.
Deopotrivă, s-a argumentat că normele de procedură sunt de imediată aplicare, astfel încât în situația dată nu este incident principiul legii penale mai favorabile.
În acest sens s-au pronunțat următoarele instanțe: Curtea de Apel București (Secția a II-a penală, Judecătoria Sectorului 6 București, Tribunalul Ialomița, Judecătoria Alexandria), Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Sălaj, Judecătoria Dragomirești, Judecătoria Vișeul de Sus, Judecătoria Bistrița, Judecătoria Avrig, Tribunalul Iași, Tribunalul Gorj, Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Timiș, Tribunalul Caraș-Severin, Judecătoria Oradea, Judecătoria Beiuș și Judecătoria Rupea.
VI. Opinia specialiștilor consultați
Deși s-au solicitat opiniile mai multor specialiști în domeniul dreptului penal, doar Universitatea Babeș-Bolyai – Facultatea de Drept, Catedra de drept penal, a comunicat un punct de vedere asupra problemei de drept deduse dezlegării, acesta fiind în sensul că, în aplicarea art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cazul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului penal anterior pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul Codului penal anterior, se impune întotdeauna determinarea legii penale mai favorabile condamnatului, conform art. 5 din noul Cod penal.
În argumentarea punctului de vedere exprimat s-a susținut, în esență, că operațiunea de contopire a unor pedepse aplicate prin hotărâri definitive, indiferent de legea în baza căreia au fost stabilite, în măsura în care toate faptele au fost comise sub legea veche, este supusă principiului legii penale mai favorabile întrucât acesta nu privește doar stabilirea pedepsei pentru o anumită faptă, ci este incident în soluționarea oricărei cauze în privința căreia a intervenit o succesiune de legi în timp, deci și în privința contopirii.
S-a mai arătat că o astfel de soluție este susținută și de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora contopirea se face în mod obligatoriu potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub imperiul legii noi. Or, interpretând per a contrario dispoziția legală precitată, rezultă că, în ipoteza în care toate infracțiunile au fost comise sub legea veche, contopirea nu se face în mod obligatoriu în baza legii noi, ci în baza legii mai favorabile.
Deopotrivă, s-a susținut că în situații de natura celei care a determinat prezenta sesizare, soluția aplicării obligatorii a legii noi nu este cu nimic mai conformă cu principiul statornicit prin Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, atâta vreme cât una dintre pedepse a fost stabilită definitiv potrivit legii vechi.
Totodată, s-a argumentat că soluția determinării legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din noul Cod penal în situația de natura celei ce face obiectul sesizării este acceptată și în dreptul comparat, făcându-se trimitere în acest sens la dreptul spaniol, respectiv la hotărârile Tribunalului Suprem din această țară prin care s-a statuat că, deși pedeapsa a fost aplicată potrivit legii vechi, prescripția executării pedepsei se va calcula potrivit legii noi, dacă este mai favorabilă sub acest aspect.
VII. Examenul jurisprudenței în materie
1. Jurisprudența națională relevantă
În materialul transmis de curțile de apel nu a fost identificată nicio hotărâre în care problema de drept – obiect al sesizării – să fi fost examinată explicit.
2. Jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție
Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.
3. Jurisprudența relevantă a Curții Constituționale
Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.
4. Jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului
Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.
VIII. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost în sensul că în procedura de modificare a pedepsei prevăzută în art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cadrul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului penal anterior pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul Codului penal anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului, conform art. 5 din noul Cod penal.
În argumentarea acestui punct de vedere s-a susținut că dispozițiile privitoare la pedeapsă în cazul concursului de infracțiuni constituie norme de drept penal substanțial, astfel încât acestea sunt guvernate de principiul aplicării legii penale mai favorabile (mitior lex), iar nu de principiul imediatei aplicabilități, care guvernează normele de drept procesual penal.
Dispozițiile art. 5 din noul Cod penal sunt incidente în cazul concursului de infracțiuni, dacă aplicarea pedepsei rezultante se realizează în cadrul unei judecăți distincte de judecarea fiecăreia dintre infracțiunile care compun concursul, întrucât într-o astfel de ipoteză sintagma „judecarea definitivă a cauzei” la care se referă textul de lege precitat semnifică judecarea definitivă a cauzei în care instanța aplică pedeapsa rezultantă sau, mai exact, judecarea definitivă a cauzei în care instanța aplică pentru prima dată dispozițiile legale privitoare la pedeapsa în cazul concursului de infracțiuni, dispoziții care nu au fost aplicate cu titlu definitiv anterior.
Dispozițiile art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală prevăd o judecată distinctă, care presupune exclusiv aplicarea pedepsei rezultante, pe baza dispozițiilor privitoare la pedeapsa în cazul concursului de infracțiuni, în cadrul acestei proceduri instanța fiind abilitată să aplice pentru prima dată normele de drept penal substanțial în materia concursului de infracțiuni. Or, aplicând pentru prima dată normele de drept penal substanțial privitoare la pedeapsa în cazul concursului de infracțiuni, în cadrul unei judecăți distincte, instanța nu are niciun temei legal pentru a înlătura incidența principiului aplicării legii penale mai favorabile, în condițiile art. 5 din noul Cod penal, și nici pentru a înlocui acest principiu specific normelor de drept penal substanțial cu principiul imediatei aplicabilități, ce caracterizează normele de drept procesual penal.
S-a mai susținut că excluderea aplicării legii penale mai favorabile, în condițiile art. 5 din noul Cod penal, în cadrul procedurii de modificare a pedepsei prevăzute în art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală – ori de câte ori instanța aplică pentru prima dată dispozițiile legale privitoare la pedeapsa în cazul concursului de infracțiuni – ar conduce atât la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție, cât și la încălcarea art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum este interpretat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Prin determinarea legii penale mai favorabile în procedura de modificare a pedepsei prevăzută în art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală nu se încalcă Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014 – potrivit căreia dispozițiile art. 5 din noul Cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile -, întrucât, în cadrul judecății distincte pe care o presupune aplicarea pedepsei rezultante, instanța nu poate combina prevederile din Codul penal anterior cu prevederile noului Cod penal, ci aplică în mod global prevederile uneia dintre legile succesive în cauza care are ca obiect contopirea pedepselor.
Astfel, în procedura prevăzută în art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, instanța nu poate modifica niciuna dintre hotărârile judecătorești definitive prin care s-a dispus condamnarea separată pentru fiecare dintre infracțiunile care compun concursul, chiar dacă pentru una dintre infracțiunile concurente săvârșite sub imperiul Codului penal anterior s-au aplicat prevederile Codului penal anterior, iar pentru o altă infracțiune concurentă săvârșită tot sub imperiul Codului penal anterior s-au aplicat prevederile noului Cod penal. Practic, în această procedură instanța este abilitată exclusiv să aplice pedeapsa rezultantă, în cadrul unei judecăți distincte în care nu poate combina prevederile din Codul penal anterior cu prevederile noului Cod penal.
În susținerea opiniei exprimate au mai fost invocate și următoarele argumente:
1. În conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, „Tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă”.
Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 rezultă că, atunci când niciuna dintre infracțiunile din structura pluralității nu a fost comisă sub legea nouă, instanța nu aplică în mod obligatoriu tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni potrivit legii noi, ci determină legea penală mai favorabilă din punctul de vedere al tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni.
Redactarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 („chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi”) anticipează existența unor situații în care pentru unele infracțiuni concurente s-au aplicat dispozițiile Codului penal anterior, iar pentru alte infracțiuni concurente s-au aplicat dispozițiile noului Cod penal, însă instituie aplicarea obligatorie a tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni prevăzut în noul Cod penal numai în ipoteza în care cel puțin una dintre infracțiunile concurente a fost comisă sub legea nouă. Prin urmare, în ipoteza în care niciuna dintre infracțiunile concurente nu a fost comisă sub legea nouă, instanța nu are un temei legal pentru a aplica, în mod automat, tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni prevăzut în noul Cod penal și a înlătura incidența principiului aplicării legii penale mai favorabile, în condițiile art. 5 din noul Cod penal.
2. Potrivit minutei întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor penale de la Înalta Curte de Casație și Justiție și curțile de apel (Curtea de Apel București, 27-28 noiembrie 2014), publicată pe pagina de internet a Institutului Național al Magistraturii, „punctul de vedere agreat de participanții la întâlnire a fost în sensul că procedura prevăzută de art. 585 din Codul de procedură penală reprezintă o procedură de judecată distinctă de fiecare dintre cauzele în care au fost aplicate pedepsele supuse contopirii, iar respectivele pedepse sunt intrate în puterea lucrului judecat. Ca urmare, caracterul mai favorabil al legii penale se apreciază la momentul acestei proceduri, pornind de la pedepsele aplicate, iar nu de la mecanismul aplicării acestora. În cursul acestei judecăți distincte, aplicarea globală a legii penale mai favorabile are în vedere soluționarea tuturor problemelor decurgând din constatarea existenței uneia dintre situațiile prevăzute de art. 585 alin. (1) din Codul de procedură penală. Concret, referindu-ne la concursul de infracțiuni, se vor aplica dispozițiile unei singure legi (aceea mai favorabilă) referitor atât la anularea suspendării executării unei pedepse, cât și la modul de calcul al pedepsei rezultante”.
IX. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Prin Adresa nr. 2.509/C/2492/III-5/2015, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția judiciară a comunicat concluziile formulate asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, solicitând admiterea sesizării formulate de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală cu consecința stabilirii faptului că în aplicarea art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cazul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului penal anterior pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul Codului penal anterior se determină legea penală mai favorabilă condamnatului în temeiul art. 5 din Codul penal.
În argumentarea soluției propuse, constatând, prioritar, că sesizarea îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, parchetul a susținut că, întrucât dispozițiile legale referitoare la tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, reglementând răspunderea penală a inculpatului și stabilirea pedepsei, sunt norme de drept substanțial, natură pe care și-o păstrează indiferent în care fază a procesului penal sunt incidente și valorificate, acestea sunt guvernate de principiul legii penale mai favorabile.
A mai arătat că o astfel de soluție a fost consacrată și de doctrină, dar și de Curtea Constituțională și instanța supremă, care recunosc aplicarea legii penale mai favorabile față de pedepse definitive în situația unor proceduri judiciare subsecvente raportului juridic substanțial de drept penal, prin extinderea efectelor acestuia până la executarea sau considerarea ca fiind executată a pedepsei aplicate.
În consecință, s-a apreciat că în ipoteza în care toate infracțiunile concurente au fost săvârșite sub legea veche, una dintre acestea fiind definitiv judecată sub legea veche, iar alta, definitiv judecată sub legea nouă, se va aplica în privința tratamentului concursului legea mai favorabilă, sens în care vor fi comparate efectele produse de art. 14 și art. 34 din Codul penal anterior cu efectele produse de art. 6 și art. 39 din Codul penal, fără a fi însă valorificate și dispozițiile art. 15 din Codul penal anterior care, potrivit art. 4 Legea nr. 187/2012, sunt excluse de la extraactivitate.
X. Dispoziții legale incidente
Art. 3 din Codul penal – Activitatea legii penale

„Art. 3. – Legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare.”

Art. 5 din Codul penal – Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei

„Art. 5. – (1) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă.[…]”

Art. 39 din Codul penal – Pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni

„Art. 39. – (1) În caz de concurs de infracțiuni se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa după cum urmează:
……………………………………………………………………………….
b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;”.

Art. 40 din Codul penal – Contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente

„Art. 40. – (1) Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă, se aplică dispozițiile art. 39.
(2) Dispozițiile art. 39 se aplică și în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o condamnare definitivă pentru o infracțiune concurentă.
(3) Dacă infractorul a executat integral sau parțial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente. (?)”

Art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

„Art. 10. – Tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.”

Art. 585 din Codul de procedură penală – Alte modificări de pedepse

„Art. 585. – (1) Pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepse se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații:
a) concursul de infracțiuni […]”

Art. 34 din Codul penal din 1969 – Pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni săvârșite de persoana fizică

„Art. 34. – În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa, după cum urmează: […]
b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani;”.

Art. 36 din Codul penal din 1969 – Contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente săvârșite de persoana fizică

„Art. 36. – Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă, se aplică dispozițiile art. 34 și 35.
Dispozițiile art. 34 și 35 se aplică și în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise și o altă condamnare definitivă pentru o infracțiune concurentă.
Dacă infractorul a executat în total sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente. […]”

XI. Opinia judecătorului-raportor
Soluția propusă de judecătorul-raportor în dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării pendinte este aceea că, în procedura de modificare a pedepsei prevăzută în art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cadrul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul Codului penal din 1969 pentru o infracțiune săvârșită sub această lege cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracțiune săvârșită sub Codul penal anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului în temeiul art. 5 din noul Cod penal.
În argumentarea soluției propuse, pornind de la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi, atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, judecătorul-raportor a susținut că din interpretarea per a contrario a aceluiași text de lege rezultă că, în situația în care niciuna dintre infracțiunile concurente pentru care s-au aplicat pedepse individuale prin hotărâri definitive nu a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni va fi cel prevăzut de Codul penal anterior – lege penală mai favorabilă condamnatului căruia i se stabilește în procedura reglementată de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală pentru prima dată pedeapsa rezultantă.
Totodată, pornind de la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 214 din 16 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 8 septembrie 1997, judecătorul-raportor a susținut că în cazul modificării pedepsei, situație tranzitorie ce se creează la data săvârșirii infracțiunilor din structura pluralității și durează până la executarea pedepsei rezultante stabilită pentru prima dată într-o procedură distinctă, determinarea legii aplicabile se face potrivit regulilor înscrise în art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 5 din noul Cod penal – în sensul aplicării legii penale mai favorabile, independent de data la care cele două sentințe de condamnare au rămas definitive.
Deopotrivă, judecătorul-raportor a susținut că, atât potrivit legislației penale, cât și jurisprudenței Curții Constituționale, dispozițiile legale privitoare la pedeapsă în cazul concursului de infracțiuni constituie norme de drept penal substanțial, care atrag incidența principiului aplicării legii penale mai favorabile (mitior lex).
În consecință, învederând și faptul că prin determinarea legii penale mai favorabile în procedura de modificare a pedepsei prevăzute în art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală nu se nesocotește Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014 întrucât, în cadrul judecății distincte pe care o presupune aplicarea pedepsei rezultante, instanța nu poate combina prevederile din Codul penal anterior cu prevederile din noul Cod penal, ci aplică global dispozițiile uneia dintre legile succesive care sunt mai favorabile, judecătorul-raportor a concluzionat că dezlegarea care trebuie dată chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării pendinte este aceea că, în procedura de modificare a pedepsei prevăzută în art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cadrul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul Codului penal din 1969 pentru o infracțiune săvârșită sub această lege cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracțiune săvârșită sub Codul penal anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului, în temeiul art. 5 din noul Cod penal.
XII. Înalta Curte de Casație și Justiție
Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală prin Încheierea din 22 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.137/122/2014 (2.787/2015), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:
A) Cu privire la admisibilitatea sesizării
În cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.
În acest sens, Curtea de Apel București este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, chestiunea de drept cu care a fost sesizată instanța supremă nu a primit încă rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, iar soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.
Constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate, Înalta Curte de Casație și Justiție va proceda la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.
B) Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită
Problema de drept are în vedere tratamentul sancționator aplicabil pluralității de infracțiuni sub forma concursului de infracțiuni, în procedura reglementată de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, atunci când ambele infracțiuni din structura pluralității au fost comise sub legea veche, iar pedepsele individuale au fost stabilite la momente diferite, una sub Codul penal din 1969, iar alta în baza Codului penal în vigoare. În această situație, se pune problema dacă legea penală mai favorabilă condamnatului se determină în temeiul art. 5 din noul Cod penal sau se aplică legea în vigoare la momentul efectuării operațiunii de contopire.
În conformitate cu dispozițiile art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, „Pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații: a) concursul de infracțiuni […]”
Procedura reglementată de dispozițiile art. 585 din Codul de procedură penală se referă la aplicarea unor dispoziții legale de drept substanțial din Codul penal privind pedeapsa, a căror aplicare nu a fost posibilă în cursul judecății, deoarece instanța care a pronunțat condamnarea definitivă nu a avut cunoștință de ele.
Chestiunea de drept invocată se impune a fi analizată sub mai multe aspecte:
Astfel, conform dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi, atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.
Dispozițiile legale enunțate, prin conținutul lor și locul unde au fost poziționate de legiuitor, în titlul I „Dispoziții privind aplicarea în timp a legii penale”, cap. III „Dispoziții privind aplicarea și executarea sancțiunilor penale”, au caracter de norme tranzitorii, reprezentând o reglementare cu un caracter special în raport cu prevederile art. 39-40 din noul Cod penal.
Dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 sunt aplicabile numai în situația în care cel puțin una dintre infracțiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, când tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni va fi obligatoriu, cel prevăzut de noul Cod penal – art. 39-40, mai sever, deoarece sub imperiul acestuia s-a desăvârșit, finalizat pluralitatea infracțională.
Per a contrario, în situația în care niciuna dintre infracțiunile concurente pentru care s-au aplicat pedepse individuale prin hotărâri definitive nu a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni va fi cel prevăzut de Codul penal anterior – care, în acest caz, este legea penală mai favorabilă condamnatului căruia i se stabilește în procedura reglementată de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală pentru prima dată pedeapsa rezultantă.
În această situație tranzitorie, nu există temei legal pentru a aplica tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni prevăzut de noul Cod penal.
Sub un alt aspect, se reține că în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat, cu valoare de principiu, că forța obligatorie ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea a reținut că atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept (în acest sens, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014).
Prin Decizia nr. 214 din 16 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 8 septembrie 1997, Curtea Constituțională a statuat în considerentele hotărârii că
„situația tranzitorie în succesiunea legilor penale se ivește, dacă de la data săvârșirii infracțiunii, când ia naștere raportul juridic penal de conflict și până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori până la înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale. Legea aplicabilă este întotdeauna legea cea mai favorabilă”.
Prin raportare la Decizia Curții Constituționale anterior menționată, ale cărei considerente sunt obligatorii, se apreciază că, în cazul modificării pedepsei, situația tranzitorie se creează de la data săvârșirii infracțiunilor din structura pluralității și durează până la executarea pedepsei rezultante stabilită pentru prima dată într-o procedură distinctă.
Întrucât în acest interval a intervenit o lege penală – art. 38-40 din noul Cod penal – care a schimbat modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante în situația concursului de infracțiuni, determinarea legii aplicabile se face potrivit regulilor înscrise în art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 5 din noul Cod penal – în sensul aplicării legii penale mai favorabile, independent de data la care cele două sentințe de condamnare au rămas definitive.
Sub un ultim aspect, se reține că dispozițiile legale privitoare la pedeapsă în cazul concursului de infracțiuni constituie norme de drept penal substanțial potrivit legislației penale, precum și jurisprudenței Curții Constituționale – în acest sens, Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2012, Decizia nr. 1.483 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011.
În considerentele deciziilor amintite s-a statuat că „în ceea ce privește criteriile de delimitare a normelor de drept penal de cele de procedură penală, așezarea acestor norme în Codul penal sau în Codul de procedură penală nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor. De asemenea, dacă se ia în considerare criteriul obiectului de reglementare… norma care privește cuantumul pedepsei aplicabile anumitor infracțiuni poate fi încadrată în categoria normelor de drept substanțial, și nu în categoria celor de procedură penală. La aceeași concluzie se ajunge și dacă se ia în considerare criteriul scopului normei, care atribuie un drept, o facultate, nefiind o normă care să reglementeze proceduri. Totodată, nu poate fi înlăturat nici criteriul rezultatului la care conduce norma.
În măsura în care aplicarea concretă a unei norme la o speță dedusă judecății, indiferent de ramura de drept căreia îi aparține, aduce o schimbare cu privire la …aplicarea pedepselor, aceasta va cădea sub incidența legii penale mai favorabile.
Așadar, faptul că textul legal figurează în Codul de procedură penală nu este un impediment în considerarea lui ca fiind o normă de drept penal susceptibilă de a fi aplicată retroactiv, în cazul în care este mai blândă”.
În cauză, aplicarea concretă a dispozițiilor legale referitoare la concursul de infracțiuni aduce o schimbare cu privire la pedeapsa rezultantă, astfel că, având caracterul de norme de drept penal substanțial, potrivit criteriilor enunțate, devine incident principiul aplicării legii penale mai favorabile (mitior lex).
Procedura de modificare a pedepsei prevăzută în art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală privește exclusiv stabilirea pedepsei rezultante pe baza dispozițiilor referitoare la pedeapsă în situația concursului de infracțiuni.
În cadrul acestei proceduri distincte de judecarea fiecăreia dintre infracțiunile din structura pluralității, instanța aplică pentru prima dată normele de drept penal substanțial în materia concursului de infracțiuni.
Aplicând pentru prima dată normele de drept penal substanțial în cadrul unei judecăți distincte, nu există temei legal pentru a înlătura incidența principiului aplicării legii penale mai favorabile în condițiile art. 5 din noul Cod penal și nici pentru a înlocui acest principiu specific normelor de drept substanțial cu principiul imediatei aplicabilități ce caracterizează normele de drept procesual penal.
Prin determinarea legii penale mai favorabile în procedura de modificare a pedepsei prevăzute în art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală nu se nesocotește Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, potrivit căreia dispozițiile art. 5 din noul Cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
În cadrul judecății distincte pe care o presupune aplicarea pedepsei rezultante, instanța nu poate combina prevederile din Codul penal anterior cu prevederile din noul Cod penal, ci aplică global dispozițiile uneia dintre legile succesive care sunt mai favorabile.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală prin Încheierea din 22 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.137/122/2014 (2.787/2015) și va stabili că în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cadrul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul Codului penal anterior pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracțiune săvârșită sub Codul penal anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din Codul penal.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală prin Încheierea din 22 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.137/122/2014 (2.787/2015), prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile referitoare la chestiunea de drept: „dacă în aplicarea art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cazul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului penal din 1968 pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul Codului penal din 1968 se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului în temeiul art. 5 din noul Cod penal sau se aplică legea în vigoare la momentul efectuării operațiunii de contopire”.
Stabilește că în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cadrul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul Codului penal anterior pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracțiune săvârșită sub Codul penal anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din Codul penal.
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2015.

Indemnizatia pentru cresterea copilului - noutati legislative

Stimati părinți, în urmă cu o lună, a fost publicată Legea 66/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Pentru ca părinţii să se poată bucura de concediul pentru creşterea copilului şi de indemnizaţia lunară aferentă, indiferent că solicitantul este mama sau tatăl, de-acum trebuie respectate noi reguli. 

Principalele schimbări aplicabile din 1 iulie 2016 vizează introducerea duratei unice de concediu şi eliminarea plafonului maxim al indemnizaţiei.

Părinții NU vor mai opta pentru concediu de creștere copil de 1 an, respectiv de 2 ani (ori trei ani, în cazul copilului cu handicap). De la 1 iulie, concediul pentru creștere copil are o durată unică, părintele intră automat în concediu de creștere a copilului timp de doi ani. 

Tot de la data intrării în vigoare a noii legi, părinții care, în ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente (PFA, ÎI, profesii liberale, drepturi de autor), venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură beneficiază de o indemnizaţie lunară în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului, şi această indemnizație nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară.

Mai exact, până la 1 iulie, la calculul indemnizației, contau veniturile din ultimele 12 luni. De la 1 iulie, veniturile realizate timp de 12 luni, din ultimele 24. Dacă, de exemplu, părintele nu a mai lucrat în ultimele 12 luni, dar a lucrat întreg anul 2015, indemnizația se calculează pe baza veniturilor realizate în anul anterior.

O altă modificare privește eliminarea planonului maxim al indemnizației. Nu mai există plafoane maximale, ci o creştere a indemnizaţiei minime, un plafon minimal: aceasta nu poate fi mai mică de 85% din salariul minim brut pe economie, indiferent de veniturile realizate în ultimele 24 de luni. Concret, indemnizația lunară va avea un cuatum de 85% din 1250 lei (valoarea salariului minim brut la 1 iulie 2016) respectiv 1.062,50 lei, faţă de 600 de lei, cât era până până la data de 1 iulie 2016. Totodată, nivelul indemnizaţiei lunare se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere. Astfel, părinţii care au un copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, vor primi pe lângă indemnizaţia stabilită, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere, un plus de 85% din salariul minim brut pe economie, adică încă 1.062.5 lei.

Ce trebuie să facă părinţii aflaţi în prezent în concediu de creştere a copilului?

Modificările cadrului legislativ se vor aplica inclusiv părinţilor care se aflau, la data de 1 iulie, în concediul pentru creşterea copilului sau în plata stimulentului de inserţie, conform Legii nr. 66/2016. Astfel, aceste persoane se vor bucura de o recalculare. Mai exact, persoanele aflate în concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an (ori trei ani, în cazul copilului cu handicap) și  în concediul fără plată pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani, precum şi în plata stimulentului de inserţie, îşi vor putea modifica opţiunea în baza unei cereri şi a actelor cu care se dovedeşte suspendarea realizării veniturilor impozabile pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de doi ani (respectiv trei ani în cazul copilului cu handicap). Părintele care a optat să stea acasă doi ani, nu trebuie să mai facă nimic pentru că va primi direct indemnizaţia nouă, din oficiu, pe baza documentelor depuse iniţial.

De reținut!Părintele aflat în concediul fără plată sau cel care primește stimulentul de inserţie va putea depune cererea de modificare a opțiunii inițiale până la 1 august. Depăşirea acestui termen pentru depunerea cererii se va traduce prin acordarea indemnizaţiei de la data depunerii (şi până la împlinirea, de către copil, a vârstei de doi, respectiv trei ani), nu începând cu luna iulie.

În afară de părinţii care se află în concediul de creştere copil sau în plata stimulentului de inserţie, actul normativ dispune că şi alte persoane vor putea să primească indemnizaţia lunară. Este vorba în primul rând de părinții care până la 1 iulie nu îndeplineau condiţiile de acordare a concediului de creştere, dar care se vor încadra după această dată. Concret, vor putea cere intrarea în concediu părinții care, în ultimii doi ani de dinaintea naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente (PFA, ÎI, profesii liberale, drepturi de autor), venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură. În al doilea rând, sunt luați în calcul şi părinții care au beneficiat de indemnizaţia de creştere, dar cărora le-a fost suspendată plata, de la 1 aprilie, pentru neachitarea datoriilor către autorităţile locale. În cazul acestora, reluarea plăţii se va face din oficiu, inclusiv pentru perioada de suspendare. Măsura vine ca urmare a eliminării obligaţiei de a achita datoriile menţionate pentru a beneficia de indemnizaţie.

O altă modificarea legislativă privește cuantumul stimulentului de inserție și durata acordării acestuia. Părintelui care a fost în concediu de creştere a copilului şi se întoarce mai devreme de 2 ani la muncă va primi un stimulent de inserţie al cărui cuantum a fost stabilit la 50% din cuantumul minim al indemnizaţiei, adică 531.25 lei (1062.5 lei/2), timp de încă 1 an, până când copilul va împlini 3 ani, respectiv 4 ani în cazul copiilor cu handicap.

Atenție!

 Există însă o limită de întoarcere în câmpul muncii, pentru primirea stimulentului: 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani (respectiv 3 ani pentru copilul cu handicap).

Bine de ştiut! 

Pentru operarea modificărilor aduse de noua lege, părinții nu mai sunt obligați să depună documentele doar la sediul agențiilor teritoriale, ci le pot trimite și prin poștă sau prin e-mail, în format scanat.

Recunoasterea divortului din Republica Moldova

Proces de recunoastere a divortului din Republica Moldova

Cetatenii romani care au efectuat divortul in Moldova trebuie sa isi inregistreze schimbarea starii civile si la autoritatile romane.

Inainte de prezenta la Starea civila competenta, divortul efectuat in Republica Moldova trebuie mai intai recunoscut in cadrul unui proces de exequator - recunoastere a hotararii straine. Dupa finalizarea cu succes a procesului de exequator, se obtine o hotarare de recunoastere pe teritoriul Romaniei a documentului care atesta schimbarea de stare civila.

Datorita unei Conventii bilaterale existente intre Romania si Republica Moldova, pentru ca hotararea de divort moldoveneasca sa poata fi recunoascuta de autoritatile romane, nu este necesar sa aplicati apostila pe hotararea de divort straina, inainte de prezentarea ei in fata autoritatilor romane.

Cetateanul roman trebuie sa obtina o hotarare judecatoreasca legalizata judecatoreste, necesara in momentul inregistrarii divortului la Starea civila.

Cabinetul nostru este specializat in recunoasterea divortului din Republica Moldova

Cabinetul nostru este specializat in astfel de demersuri de recunoastere a divortului din Republica Moldova, finalizand cu succes numeroase dosare pentru cetatenii romani care au efectuat divortul in Republica Moldova.

Serviciile noastre includ demersurile complete de legalizare judecatoreasca si inregistrare la Starea civila a divorturilor, obtinerea certificatelor de stare civila, apostilare.

Daca doriti sa recunoasteti divortul moldovean pe teritoriul Romaniei, va asteptam cu cateva detalii la av_prunianu@yahoo.com.

Infiintare PFA

Ghid complet pentru PFA-uri: Cum se înființează, ce impozite plătesc, ce declarații depun, ce cheltuieli deduc

Pentru a-și putea desfășura activitatea, persoanele fizice autorizate trebuie să respecte o serie de reguli și să plătească o serie de cotizații. Și în 2016, Fiscul poate reclasifica activitatea aferentă unui PFA într-una aferentă unui salariat. Amănunte despre acest aspect, dar și despre declarațiile care trebuie depuse anual, respectiv cele suplimentare în cazul în care PFA-ul este plătitor de TVA, precum și despre cheltuielile deductibile, găsiți în articolul de mai jos. Acest ghid, realizat luând în considerare legislația conform noului Cod Fiscal, este aplicabil PFA-urilor impozitate în sistem real. 

 1. Cine poate desfășura o activitate ca persoană fizică autorizată

1.1 Profesii libere
Profesiile libere sunt legiferate de legi speciale și sunt coordonate de către autoritățile din domeniu.
Tipuri de profesii libere:  medic, avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect.

1.2 Persoană fizică autorizată
Se poate înregistra ca PFA orice persoană fizică de peste 18 ani, care nu a săvârșit infracțiuni financiare și are un sediu.
PFA-ul poate alege o activitate din categoria activităților CAEN.
Pentru anumite activități  se solicită documente prin care se face dovada calificării în acel domeniu.
Legislație: art. 8 din OUG 44/2008

2.  Ce riscuri au PFA-urile?

2.1  Riscul privind reclasificarea serviciului în salariu. Ce verifică ANAF?
Organele fiscale pot să reclasifice o activitate aferentă unui PFA ca activitate aferentă unui salariat, dacă  există suspiciunea că activitatea de PFA maschează o activitate salarială, cu scopul de a plăti mai puține taxe.
Condiții pentru reclasificare
Codul Fiscal stipulează că o activitate este independentă dacă sunt îndeplinite cel puțin 4 condiții dintre cele 7 menționate în Cod. Cele 7 criterii sunt:

• libertatea de a alege modalitatea de lucru;
• prestează servicii pentru mai mulți clienți;
• riscurile privind activitatea prestată sunt suportate de către persoana fizică;
• persoana fizică folosește bunuri proprii pentru desfășurarea activității;
• se folosesc cunoștințele deținute de către persoana fizică;
• persoana fizică face parte dintr-un organism/corp care coordonează activitatea profesională;
• persoana fizică poate să angajeze alte persoane sau să colaboreze cu terți pentru prestarea serviciului.

Riscuri
Organele fiscale pot reclasifica activitatea unui PFA ca activitate salarială și să recalculeze taxele aferente. Diferența de taxe și penalitățile de întârziere sunt datorate solidar de către angajator și PFA.
Legislație: art 7. pct. 3 din Codul Fiscal
2.2 Riscul privind răspunderea patrimonială
Riscul patrimonial
În general, PFA-urile răspund cu tot patrimoniul persoanei fizice. Deci, dacă există un creditor al PFA-ului, acesta se poate îndrepta și asupra bunurilor persoanei fizice.
Evitarea riscului
Pentru a evita riscul răspunderii patrimoniale, PFA-ul poate separa patrimoniul persoanei fizice de patrimoniul PFA-ului.
Legislație: art. 2 pct. j din OUG 44/2008

3. Înregistrare PFA. Unde trebuie înregistrat și ce declarații trebuie depuse

3.1 Înregistrare PFA (altele decât profesiile libere)
Registrul Comerțului
Persoanele fizice autorizate (altele decat profesiile libere) care intenţionează să desfăşoare o activitate economică ca persoane fizice autorizate sunt obligate să se înregistreze şi să se autorizeze la Oficiile Registrului Comerţului.
Ca urmare a înregistrării şi autorizării, Oficiile Registrului Comerţului atribuie contribuabililor codul unic de înregistrare.
Certificatul de inregistrare, conținând codul unic de înregistrare, este documentul care atestă înregistrarea în registrul comerțului, autorizarea funcționării, precum și luarea în evidență de către autoritatea fiscală competentă.
Documentația privind înregistrarea la Registrul de Comerț poate fi consultată aici:
Ce declarații se depun la ANAF
Informaţiile de la Oficiul Registrului Comerţului sunt transmise electronic către ANAF.
Declaratia 220
PFA-urile care încep o activitate în cursul anului fiscal au obligația depunerii la organul fiscal competent declarația 220 referitoare la veniturile şi cheltuielile estimate a se realiza pentru anul fiscal.
Declaratia 220 se depune în termen de 30 zile de la data începerii activității și se depune pe CNP-ul persoanei fizice.
3.2  Înregistrare profesii libere
Registrul Comerțului
Profesiile libere sunt autorizate de către autoritățile din domeniu. Acestea nu trebuie să fie înregistrate la Registrul Comerțului.
Ce declarații se depun la ANAF:

• Declarația 070

Persoanele care obţin venituri din profesii libere au obligaţia depunerii la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi au sediul de desfăşurare a activităţii formularul 070 „Declaraţiei de înregistrare fiscală”.

• Declarația 220

PFA-urile care încep o activitate în cursul anului fiscal au obligaţia să depună la organul fiscal competent declarația 220 referitoare la veniturile şi cheltuielile estimate a se realiza pentru anul fiscal.
Declaratia 220 se depune în termen de 30 zile de la data începerii activității și se depune pe CNP.
Legislație: art. 120 din Codul Fiscal.

4. Ce documente trebuie întocmite pentru evidența contabilă

4.1 Contabilitate în partidă simplă
PFA-urile impozitate în sistem real sunt obligate să țină evidența contabilă în partidă simplă. Trebuie să țină evidența încasărilor și plăților făcute în scopul activității.
4.2 Registrul de încasări și plăți
Registrul de încasări și plăți se completează lunar cu toate încasările obținute de PFA și toate plățile care au legătură cu activitatea PFA-ului.
Nu se trec cheltuielile făcute în interesul propriu al persoanei. Registrul de încasări și plăți nu trebuie să fie ștampilat de către ANAF și poate fi editat pe calculator.
Formatul Registrului de încasări și plăți este stipulat în Ordinul 2634/2015 cod 14-1-1/b.
Persoanele fizice care sunt plătitoare de TVA vor înscrie sumele plătite sau încasate, exclusiv TVA.
4.3 Registrul de evidență fiscală
Registrul de evidență fiscală se completează în momentul în care se calculează impozitul pe venit și se depune declarația 200 „Declaraţie privind veniturile realizate din România”. Diferentele dintre Registrul de evidență fiscală si Registrul de încasări și plăți sunt pentru :

• mijloacele fixe achiziționate; în registrul de evidență fiscală se trec doar cheltuielile cu amortizarea, pe când în registrul de încasări și plăți se trece toată suma plătită pentru achiziționarea mijlocului fix;
• cheltuieli de protocol: în registrul de evidență fiscală se trece doar suma maximă de 2% din venitul net, pe  când în registrul de încasări și plăți se pot trece toate cheltuielile de protocol făcute de PFA;
• cheltuielile cu sponsorizarea: au același regim ca și cheltuielile de protocol.

4.4 Registrul inventar
În registrul inventar se trec toate bunurile achiziționate pentru desfășurarea activității.
Legislație: OMFP 170/2015

5. Ce declarații se depun anual la Fisc

Analiza din acest capitol se referă la PFA-uri care nu sunt plătitoare de TVA. Pentru PFA-urile plătitoare de TVA se mai adaugă și declarațiile de la capitolul 6.
5.1 Declarația 200 „Declaraţie privind veniturile realizate din România”
Când se depune: se depune până în data de 25 mai anul anterior, pe CNP-ul persoanei fizice;
Ce se declară: veniturile și cheltuielile deductibile (vezi capitolul 7) realizate anul anterior. Diferența dintre cele două categorii reprezintă venitul net. Impozitul pe venit va fi calculat aplicând 16% la venitul net.
5.2 Declarația 220 privind veniturile estimate
Declarația 220 se depune la începerea activității.
Excepție fac cazurile:
Modificarea realizării de venituri cu peste 20% față de estimat
Pentru  modificări privind realizarea veniturilor (diminuarea veniturilor datorită rezilierii unor contracte, modificări mai mari cu 20% a veniturilor estimate  etc.), PFA-ul trebuie să depună la ANAF o nouă declarație 220 privind venitul estimat.
Declarația privind încetarea sau suspendarea activității
PFA-urile care doresc încetarea sau suspendarea activității trebuie să depună o declarație la ANAF în 30 zile.
5.3 Declarația 070
Declaratia 070 „Declarație de înregistrare fiscală” se depune la ANAF atunci când apar modificări în activitatea PFA-ului, devine plătitoare de TVA sau începe să aibă salariați. Declarația se depune pe CUI-ul PFA-ului.
5.4 Declarațiile 392 A și 392 B

• Declarația 392 A

PFA-urile plătitoare de TVA care au cifra de afaceri într-un an mai mică decât 220.000 de lei trebuie să depună declarația 392 A până la data de 25 februarie anul următor. Declarația nu se depune pentru PFA-urile care nu au avut activitate. Declarația se depune pe CUI-ul PFA-ului.

• Declarația 392 B

PFA-urile neplătitoare de TVA care au cifra de afaceri într-un an mai mică decât 220.000 de lei trebuie să depună declarația 392 B până la data de 25 februarie anul următor. Declarația nu se depune pentru PFA-urile care nu au avut activitate. Declarația se depune pe CUI-ul PFA-ului.
Legislație: art. 121, art. 122, art. 324 alin. 4, art. 324 alin. 5 din Codul Fiscal.

6. PFA-uri plătitoare de TVA. Ce declarații suplimentare se depun

PFA-urile pot opta pentru plata de TVA. Dacă un PFA obține venituri mai mari de 220.000 de lei, atunci sunt obligate să se înscrie ca plătitoare de TVA.
6.1 Înregistrare inițială ca plătitor de TVA
Înregistrarea unei PFA ca plătitoare de TVA se face prin depunerea declarației 070 „Declarația de înregistrare fiscală”
6.2 Declarațiile 300 și 394
În funcție de perioada fiscală avută, trebuie depuse lunar sau trimestrial declarațiile 300 și 394.
Atunci când devin plătitoare de TVA, PFA-urile sunt obligate să întocmească jurnalele de vânzări și cumparări, în care să evidențieze TVA-ul dedus și cel colectat.
6.3 Plata TVA
În functie de tranzacțiile avute, PFA-ul poate avea TVA de plată, care trebuie plătit la ANAF până în data de 25 a lunii ulterioare perioadei fiscale (lună sau trimestru).
6.4 Declaratia 094
PFA-urile plătitoare de TVA care au cifra de afaceri realizată într-un an sub 100.000 de euro (la cursul de la 31 decembrie), care nu au realizat achiziții intracomunitare și care au perioada fiscală trimestrul, trebuie să depună declarația 094 până la 25 ianuarie anul următor.

7. Impozit pe venit. Cum se calculează și când se plătește

7.1 Cum se calculează impozitul pe venit
Totalul veniturilor încasate reprezintă venitul brut. Din acestea se scad cheltuielile deductibile, determinând venitul net. Impozitul pe venit se calculează aplicând 16% la venitul net.
7.2 Când se plătește impozitul pe venit
Decizie de impunere
ANAF trimite fiecărei PFA o decizie de impunere calculată pe baza veniturilor obținute în anul anterior sau pe baza veniturilor estimate în declarația 220 pentru firmele înființate în anul curent.
Impozitul pe venit se plătește trimestrial până la 25 decembrie, 25 martie, 25 iunie, 25 octombrie.
Regularizare plată impozit
Regularizarea de impozit se face după declararea venitului final prin declarația 200.
Diferenţele de impozit rămase de achitat conform deciziei de impunere anuale se plătesc în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioadă pentru care nu se calculează şi nu se datorează penalități.
7.3 Ce se întâmplă când avem pierderi fiscale
Pierderea fiscală anuală înregistrată pe fiecare sursă din activităţi independente se reportează şi se compensează cu venituri obţinute din aceeaşi sursă de venit din următorii 7 ani fiscali.
Legislație: art. 118 alin. 3 Codul Fiscal.
7.4 Ce venituri se iau în calcul pentru un PFA
Suma tuturor veniturilor care se iau în calcul pentru plata impozitului pe venit formează venitul brut.
Venitul brut este compus din:

• venituri încasate din vânzarea de produse și prestarea de servicii;
• dobânzile primite;
• sumele de bani obținute din vânzarea bunurilor din patrimoniul afacerii.

7.5 Ce cheltuieli se pot trece ca deductibile la calculul de impozit
Regula generală de înregistrare a cheltuielilor - cheltuielile să fie făcute în scopul realizării veniturilor, justificate prin documente.
Cheltuielile auto - 50% din cheltuielile auto (benzină, reparații, leasing etc.), dacă autoturismele nu sunt folosite exclusiv în scopul afacerii. Dacă autoturismele sunt folosite exclusiv în interesul afacerii, cheltuieli auto sunt considerate 100% deductibile, dar trebuie să se demonstreze utilizarea exclusivă prin întocmirea foilor de parcurs.
Valoarea mașinii se scade din venitul brut în funcție de amortizarea calculată. Amortizarea deductibilă este plafonată la suma de 1.500 de lei/lună. Excepție fac autoturismele folosite de agenții de vânzari și de achiziții plus autoturismele folosite pentru câteva activități (curierat, pază, taximetrie etc.)
Cheltuielile cu utilitățile pentru sediu - se pot înregistra ca cheltuieli deductibile cheltuielile cu utilitățile aferente unui sediu aflat în locuinţa proprietate personală a unei persoane fizice, folosită şi în scop personal, în limita corespunzătoare suprafeţelor puse la dispoziţia societăţii în baza contractelor încheiate între părţi.
Cheltuieli de protocol - se pot trece ca cheltuieli deductibile cheltuielile de protocol în suma maximă a 2% din venitul net (diferența dintre venitul brut și cheltuielile deductibile), la care se adaugă cheltuielile cu protocolul.
Cheltuieli cu sponsorizarea - se pot trece ca cheltuieli deductibile cheltuielile cu sponsorizarea în suma maximă a 5% din venitul net (diferența dintre venitul brut și cheltuielile deductibile), la care se adaugă cheltuielile cu sponsorizarea.
Cheltuielile cu salariile - cheltuielile cu salariile angajaților PFA-ului sunt deductibile. De asemenea, sunt deductibile și cheltuielile sociale în limita a 5% din fondul de salarii.
Legislație: art. 68 din Codul Fiscal

8. CAS. Cum și când se plătește

8.1 Cine plătește CAS
Începând cu 1 ianuarie 2016, PFA-urile sunt obligate la plata CAS aferentă angajatului în cotă de 10,5%, indiferent dacă persoana fizică are și calitatea de salariat.

Fac excepție PFA-urile care au realizat în anul anterior venituri sub valoarea de 35% din salariul mediu brut , adică sub suma de 938 de lei/lună (în anul 2016, salariul mediu brut este de 2.681 de lei).
8.2 Cum se plătește CAS
ANAF trimite fiecărei PFA care a completat declarația 600 o decizie privind plățile anticipate de CAS.
În fiecare trimestru se plătește anticipat suma 10,5% aplicată la 35% din valoarea salariului mediu brut, adică suma de 98 de lei. Regularizarea plății de CAS se face după ce PFA-ul depune declarația 200 privind venitul realizat în anul anterior.
CAS-ul se calculează astfel: CAS = (Venituri realizate – cheltuieli deductibile + cheltuielile privind asigurările sociale (CAS)) * 10,5%
Baza de calcul nu poate fi mai mare de 5 ori salariu mediu brut, baza fiind calculată proporțional cu numărul de luni de activitate.
8.3 Ce declarații se depun pentru evidența CAS
PFA-urile nou înființate
PFA-urile nou înființate trebuie să depună declarația 600 „Declaraţie privind venitul asigurat la sistemul public de pensii” în termen de 30 de zile de la începerea activității. PFA-ul trebuie să opteze pentru cota redusă de 10,5% sau cota întreagă de 26,3%.
PFA-uri  existente
PFA-urile existente care au realizat venituri în anul anterior mai mari de 35% din salariul mediu brut pe economie trebuie să depună, până la 31 ianuarie, declarația 600.
8.4 Când persoana fizică beneficiază de puncte de pensie
Dacă persoana fizică dorește să beneficieze de cotizație întreagă la pensie, trebuie să plătească la baza de calcul pentru CAS și contribuția aferentă angajatorilor, de 15,8%.
Această opțiune se reînnoiește automat în fiecare an, cu excepția cazului în care persoana fizică depune o declarație prin care solicită anularea acestei opțiuni.
Legislație: art. 148, art. 152, art. 152 din Codul Fiscal

9. CASS. Cum și când se plătește

9.1 Cine plătește CASS
Toate PFA-urile sunt obligate la plata unei cote de 5,5% la baza calculată astfel:
CASS de plată = (Venituri obținute - cheltuieli deductibile + cheltuielile cu CASS) * 5,5%
9.2 Cum se plătește CASS
CASS se plătește anticipat, trimestrial, pe baza deciziilor primite de la ANAF.
ANAF calculează plaţile anticipate de CASS pentru companiile nou-înființate pe baza informațiilor declarate în declaratia 220. Pentru companiile înființate în anii anteriori, ANAF calculează CASS anticipat pe baza declarației 200 privind veniturile realizate în anul anterior.
Începand cu 1 ianuarie 2017, baza de calcul nu poate fi mai mare de 5 ori salariul mediu brut, baza fiind calculată proporțional cu numărul de luni de activitate.
Regularizarea CASS-ului plătit se face de către ANAF pe baza declarației 200 depusă de către PFA.
PFA-ul poate să plătească obligațiile din decizie în termen de 60 de zile fără să i se aplice penalități și dobânzi penalizatoare.
Legislație: art. 170, art. 174, art. 175 din Codul Fiscal

10. PFA autorizat în România prestează servicii în străinătate

Persoana fizică autorizată care încasează servicii din străinătate trebuie să declare aceste venituri în declarația 201.
Dacă PFA-ul prestează servicii către companii din UE plătitoare de TVA (indiferent dacă serviciul este efectuat în România sau în străinătate), trebuie să se înregistreze la ANAF din punct de vedere al TVA-ului. De asemenea, trebuie să se înregistreze în ROI și să depună declarația 390 pentru lunile în care s-au efectuat serviciile.
Pentru a beneficia de convenția de evitare a dublei impuneri, compania din România trebuie să prezinte companiei străine certificatul de rezidență fiscală din România. Dacă prezintă certificatul de rezidență fiscală, compania străină nu va reține niciun impozit.
Dacă de-a lungul a 12 luni persoana fizică stă mai mult de 183 de zile într-o țară străină, se aplică convenția de evitare a dublei impuneri dintre România și țara respectivă. Regula este că, dacă se depășesc 183 de zile, persoana fizică va plăti impozitul pe venit în țara respectivă  (doar pentru venitul obținut din acea țară) și trebuie să se înregistreze ca sediu permanent. În România, va primi credit fiscal și poate solicita rambursarea impozitului reținut în România.
Dacă persoana fizică stă mai mult de 183 de zile în afara României, trebuie să depună la ANAF și “Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România”.
Legislație: convenția de evitare a dublei impuneri, art. 59 alin. 3, art. 230 alin. 3 din Codul Fiscal

11. PFA autorizat în străinătate prestează servicii în România

Persoana fizica autorizată în altă țară și care prestează serviciul în România trebuie să prezinte companiei din România care plătește serviciul, certificatul de rezidență fiscală din țara de origine.
Dacă se prezintă acest certificat de rezidență fiscală, se va aplica convenția de evitare a dublei impuneri. Regula generală în convenție este că prestarea de servicii se impozitează în țara de origine a prestatorului. Dacă nu se prezintă certificatul de rezidență fiscală, se reține impozit de 16% din valoarea contractului.
Dacă prestarea serviciului se face în România, atunci compania din România trebuie să înregistreze la ANAF contractul de prestări servicii. Dacă de-a lungul a 12 luni persoana fizică străină stă mai mult de 183 de zile în România, se va înregistra ca sediu permanent în România și va plăti impozit pe profit aferent acestui sediu (doar pentru veniturile obținute în România).
PFA-ul trebuie să prezinte la ANAF certificatul de rezidență fiscală emis de statul în care are rezidența.
De asemenea, persoana fizică trebuie să depună la ANAF “Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România”.
Legislație: convenția de evitare a dublei impuneri, art. 59 alin. 3, art. 230 alin. 3 din Codul Fiscal.

De la instante adunate

Relatarea unei situatii reale, petrecuta intr-o instanta din Romania:

"Ora 8:45… Clienta mea, mama a unui baietel de aproape 8 ani, isi zareste copilul dosit de taica-sau, intr-un colt al Judecatoriei. Nu l-a mai vazut pe R. de 1 an si 6 luni. 

Mama izbucneste in plans si merge tinta catre pustiul ei, se apleaca pana ajunge perfect egala cu inaltimea lui, si-i sopteste cu inima: "R.! Vaaaai, ce mare ai crescut! O mai stii pe mama? Da-mi manutele, sa ti le pupe mama!". Fostul sot al femeii isi bruscheaza fiul si-l trage tare, mai aproape de el, urland spre clienta mea sa plece de unde a venit, ca ei doi, baietii, se descurca singuri. Se ridica tonul, copilul incepe sa planga, apare jandarmul, ii spun ca nu-i niciun risc de scandal, dispare jandarmul. 

Ora 8:55... Reusesc, intr-un final, sa o linistesc pe mama copilului, care s-a lasat aproape fara viata in banca din sala de judecata, avand sufletul sfasiat si privirea pierduta undeva, departe... tare departe. 

Ora 9:00... Reusesc si eu, cu mare greutate, sa-mi tin in frau lacrimile... as fi plans in hohote, dar nu-mi permiteam luxul asta ... aveam nevoie de concentrare maxima pentru audierea a 4 martori si luarea interogatoriului tatalui copilului, probe de care eram constienta ca va depinde, de-acum incolo, legatura mama - fiu. Nu-i usor deloc sa fii responsabil de asa ceva, credeti-ma!

Orele 9:05 - 10:45 ... Se audiaza cei 4 martori, tatal baiatului raspunde la cele 9 intrebari care am avut grija sa fie "capcana". 

Speța e asta: In timp ce clienta mea era in strainatate, la munca, sotul a obtinut si divortul, si custodia exclusiva asupra copilului. Am vazut dosarul: proces facut repede, cu hei-rup-ul, sa dea bine la bilant. 

Reintoarsa in tara, femeia a gasit totul ferecat. Usa locuintei. Inima fiului ei., tinuta sub lacat de catre fostul sot. Martorii nostri au aratat ca, de nenumarate ori, mama a venit sa-si vada copilul, i-a adus plase cu daruri, l-a sunat incontinuu, individul interzicandu-i total fostei sotii orice forma de acces la minor. Asa, de-a naibii! Martorii lui au spus lectia dinainte invatata: nu tatal e cauza, ci copilul, domle, care nici nu vrea sa auda de mama.

Ora 10:46... Instanta dispune audierea minorului. De-aici incolo, incepe mesajul pe care vreau sa-l transmit prin scriitura asta...

O doamna judecator, in jur de 40 de ani, cere jandarmului sa-i fie adus copilul in sala. Cand il vede pe pusti, magistratul coboara de pe podium, parcurge sala pana aproape de usa, se apropie de micut si-i spune, facand un gest larg cu mana: «Vezi, R., am pantofi albastri! Tu ai pantofiori albastri? Uite, am si pelerina! Da-mi manuta si hai cu mine, sa-ti arat cat de maaare e castelul asta!». Copilul, cu ochii mari, negri, si extrem de tristi, se uita cand la doamna, cand la taica-su, de care statea lipit, pana ce acesta ii da ok-ul sa mearga cu doamna. 

Ora 11:20... Se deschide usa de acces a instantei, magistratul intra in sala, de mana cu copilul, ii spune sa coboare atent de pe podium, sa nu se loveasca, si-l trimite la mami sau la tati, unde vrea el. Baietelul trece pe langa mama sa, care hohotea de plans in prima banca, isi trece usor manuta peste piciorul ei drept, ca din intamplare, dupa care fuge catre tata si-i cauta acestuia privirea, sa nu cumva sa-l fi suparat ca s-a dezlipit de langa el. Se dispune, din nou, evacuarea minorului din sala. 

Ora 11:25... Instanta ne citeste, pe scurt, ce a declarat copilul in cursul audierii si ne da sa lecturam, mie si avocatului partii adverse, cele cateva cuvinte scrise pe o foaie de catre baietel: «Mama...tata zice sa scapam de tine. R.»...

Se inchide cercetarea judecatoreasca, ni se da cuvantul final, pe fondul cauzei. Eu ma lupt pentru ca mama sa obtina dreptul de a-si vedea copilul, de a-l lua la ea in weekenduri si in vacante. Ceilalti se lupta ca mama sa nu-si poata vedea fiul decat in prezenta tatalui sau, si doar in locuinta acestuia. Un fel de arest la domiciliu, ce mai!

Ora 11:40 ... Magistratul inchide dosarul, cade pe ganduri pret de cateva secunde si spune: «Instanta suspenda sedinta 15 minute!». 

Si... doamna judecator cu pantofi albastri coboara de pe podium, traverseaza sala, iese pe usa destinata oamenilor obisnuiti, si, ajunsa in hol, intinde mana stanga catre clienta mea, iar cea dreapta catre copil. Uite asa, toti 3, ca intr-o poveste din cea mai frumoasa carte, intra in camera destinata Arhivei si nu mai ies de acolo decat dupa un sfert de ceas. Ce camere mirifice sunt in castelul asta - imi zic in gand.

De-acum, nu mai aveam nevoie de niciun pic de concentrare, asa ca mi-am permis sa plang in hohote, fara sa-mi pese ca oamenii cu roba nu trebuie sa lacrimeze din cauza problemelor clientilor... si, in niciun caz, nu plang niciodata in fata acestora... da-le-ncolo de reguli! 

M-am pravalit pe un scaun de la prima terasa, colt cu Judecatoria, si-am asteptat-o pe femeia pentru care m-am luptat azi, ca o leoaica. Am batut recordul la nicotina pe secunda, pana a venit. Clienta mea a aparut radiind de fericire, pentru ca avusese sansa sa-si tina copilul in brate, dupa 1 ani jumate... fix optsprezece luni. 

Ce dialog au avut mama si copilul, sub ochii doamnei judecator cu pantofi albastri? «Te iubesc, mami! Am nevoie de ochelari noi, ca tati nu mi-a cumparat, si astia sunt rupti! Sa vii la mine! Sa ma iei la tine, mami! Te iubesc, mami!». 

Cand a scapat de sub influenta total irationala a tatalui, copilul s-a cuibarit in bratele mamei sale, ca si cum nu ar fi fost despartiti nici macar o secunda. Asta a vrut sa verifice magistratul, pentru a fi sigur ca va da o solutie corecta, ca-si va pune semnatura pe o hotarare corecta, ca va putea dormi impacat, ca a decis corect si nu s-a jucat de-a justitia, cu vietile oamenilor. Doamne, ce fiinte nemaintalnite or fi in castelul asta?! 

- "Vreti o bomboana, doamna avocat?"

- "Aaaa...."

- "Doamna judecator i-a dat lui R. un pumn de bomboane, iar inainte sa plec, copilul mi-a dat si mie cateva... "

- "Si... a vazut doamna judecator gestul asta?"

- "Daaa, pai, cum sa nu? Stati sa va arat, ca ne-a facut si poza, mie si lui R."

- "Cine? Doamna judecator?"

- "Daaa. Pai, am scos telefonul si i-am zis lui R. sa zambeasca, sa-i fac o poza. Si, imediat, doamna ne-a spus sa trecem unul langa altul, sa ne faca una la amandoi. Uitati poza! Doamne, am poza cu R., nu-mi vine sa cred!"

- "Eu, gata, sunt praf! Nici mie nu-mi vine sa cred!"

- "Daaa. Si, stiti, eu mi-am cerut scuze fata de doamna, ca statea dupa noi... aveam atatea de vorbit cu R., dupa un 1 an jumate... da` doamna a zis ca pentru ea nu e nicio graba... Nu vreti o bombonica de la R., doamna avocat?". 

N-am trait asa ceva in 10 ani de avocatura. Am vazut magistrati pentru care audierea minorului insemna urmatorul dialog, purtat fix in fata usii salii de judecata, asa, din voleu, cum ar veni: - "Cati ani ai, cu cine vrei sa stai, cu mama sau cu tata? Bine, pa!". 

Doamna cu pantofi albastri a alocat 3 ore cauzei noastre, fiind constienta ca lucreaza cu destinele oamenilor, cu sufletele lor, iar nu cu chei de 14. 

Domnilor magistrati, permiteti-mi o sugestie: Cumparati-va pantofi albastri, poate in asta sta magia! Nu exista nici castel, si nici pelerina, fara un strop de magie, nu-i asa?".

Cum se plateste impozitul pe cladire in 2016

Legea cetateniei romane nr 21/1991

LEGEA CETĂŢENIEI ROMÂNE Nr. 21/1991

Republicată în temeiul art. III din Legea nr. 192/1999 pentru modificarea şi completarea Legii
cetăţeniei române nr. 21/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 14 decembrie 1999, dându-se articolelor o nouă numerotare.
Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 6 martie 1991.
Lista actelor modificatoare:
1. 1 septembrie 2001, cu intrare în vigoare la 1 ianuarie 2002 - O.G. nr. 84/2001 privind
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a
persoanelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 544 din 1 septembrie 2001;
2. 14 decembrie 2001 - O.U.G. nr. 167/2001 privind suspendarea aplicării prevederilor art. 35
din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, publicată în Monitorul Oficial nr. 802 din
14 decembrie 2001;
3. 18 iunie 2002 - O.U.G. nr. 68/2002 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei
române nr. 21/1991, publicată în Monitorul Oficial nr. 424 din 18 iunie 2002;
4. 4 octombrie 2002 - Legea nr. 542/2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 68/2002 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991,
publicată în Monitorul Oficial nr. 726 din 4 octombrie 2002;
5. 25 noiembrie 2002 - O.U.G. nr. 160/2002 privind suspendarea aplicării unor dispoziţii din
Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, publicată în Monitorul Oficial nr. 850 din 25 noiembrie
2002;
6. 9 iunie 2003 - O.U.G. nr. 43/2003 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei
române nr. 21/1991, publicată în Monitorul Oficial nr. 399 din 9 iunie 2003;
7. 13 iunie 2003 - Legea nr. 248/2003 pentru completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991,
publicată în Monitorul Oficial nr. 414 din 13 iunie 2003;
8. 15 octombrie 2003 - Legea nr. 405/2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 43/2003 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991,
publicată în Monitorul Oficial nr. 721 din 15 octombrie 2003;
9. 14 septembrie 2007 - O.U.G. nr. 87/2007 pentru modificarea Legii cetăţeniei române nr.
21/1991, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 14 septembrie 2007
CAPITOLUL I Dispoziţii generale
CAPITOLUL II Dobândirea cetăţeniei române
CAPITOLUL III Procedura acordării cetăţeniei române
CAPITOLUL IV Dovada cetăţeniei române
CAPITOLUL V Pierderea cetăţeniei române
CAPITOLUL VI Procedura retragerii cetăţeniei române şi aprobării renunţării la cetăţenia
română
CAPITOLUL VII Dispoziţii finale şi tranzitorii


CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Cetăţenia română este legătura şi apartenenţa unei persoane fizice la statul român.
Cetăţenii români sunt egali în faţa legii; numai ei vor fi admişi în funcţiile publice civile şi
militare.
Cetăţenii României se bucură de protecţia statului român.
Art. 2. - Modurile de dobândire şi de pierdere a cetăţeniei române sunt cele prevăzute în
prezenta lege.
Art. 3. - Încheierea, declararea nulităţii, anularea sau desfacerea căsătoriei între un cetăţean
român şi un străin nu produce efecte asupra cetăţeniei soţilor.
CAPITOLUL II
Dobândirea cetăţeniei române
Art. 4. - Cetăţenia română se dobândeşte prin:
a) naştere;
b) adopţie;
c) acordare la cerere.
A. Prin naştere
Art. 5. - Copiii născuţi pe teritoriul României, din părinţi cetăţeni români, sunt cetăţeni români.
Sunt, de asemenea, cetăţeni români cei care:
a) s-au născut pe teritoriul statului român, chiar dacă numai unul dintre părinţi este cetăţean
român;
b) s-au născut în străinătate şi ambii părinţi sau numai unul dintre ei are cetăţenia română.
Copilul găsit pe teritoriul statului român este considerat cetăţean român, până la proba
contrarie, dacă nici unul dintre părinţi nu este cunoscut.
B. Prin adopţie
Art. 6. - Cetăţenia română se dobândeşte de către copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie prin
adopţie, dacă adoptatorii sunt cetăţeni români, iar adoptatul nu a împlinit vârsta de 18 ani.
În cazul în care numai unul dintre adoptatori este cetăţean român, cetăţenia adoptatului minor
va fi hotărâtă, de comun acord, de către adoptatori. În situaţia în care adoptatorii nu cad de
acord, instanţa judecătorească competentă să încuviinţeze adopţia va decide asupra cetăţeniei
minorului, ţinând seama de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14
ani este necesar consimţământul acestuia.
Dacă adopţia se face de către o singură persoană, iar aceasta este cetăţean român, minorul
dobândeşte cetăţenia adoptatorului.
Art. 7. - În cazul declarării nulităţii sau anulării adopţiei, copilul care nu a împlinit vârsta de 18
ani este considerat că nu a fost niciodată cetăţean român, dacă domiciliază în străinătate sau
dacă părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate.
În cazul desfacerii adopţiei copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani pierde cetăţenia română
pe data desfacerii adopţiei, dacă acesta domiciliază în străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru
a domicilia în străinătate.
C. Prin acordare la cerere
Art. 8. - Cetăţenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului
străin, dacă îndeplineşte următoarele condiţii:
a) s-a născut şi domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deşi nu s-a născut pe
acest teritoriu, domiciliază în condiţiile legii pe teritoriul statului român de cel puţin 8 ani sau,
în cazul în care este căsătorit şi convieţuieşte cu un cetăţean român, de cel puţin 5 ani de la data
căsătoriei;
b) dovedeşte, prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român, nu
întreprinde sau sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale şi declară
că nici în trecut nu a întreprins asemenea acţiuni;
c) a împlinit vârsta de 18 ani;
d) are asigurate în România mijloace legale pentru o existenţă decentă, în condiţiile stabilite de
legislaţia privind regimul străinilor;
e) este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român;
f) cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească, în
măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială;
g) cunoaşte prevederile Constituţiei României şi imnul naţional.
Termenele prevăzute la alin. 1 lit. a) pot fi reduse până la jumătate în cazul în care solicitantul
este o personalitate recunoscută pe plan internaţional ori a investit în România sume care
depăşesc 500.000 euro.
Dacă cetăţeanul străin sau persoana fără cetăţenie care a solicitat să i se acorde cetăţenia
română se află în afară teritoriului statului român o perioadă mai mare de 6 luni în cursul unui
an, anul respectiv nu se ia în calcul la stabilirea perioadei prevăzute la alin. 1 lit. a).
Art. 9. - Copilul născut din părinţi cetăţeni străini sau fără cetăţenie şi care nu a împlinit vârsta
de 18 ani dobândeşte cetăţenia română o dată cu părinţii săi.
În cazul în care numai unul dintre părinţi dobândeşte cetăţenia română, părinţii vor hotărî, de
comun acord, cu privire la cetăţenia copilului. În situaţia în care părinţii nu cad de acord,
tribunalul de la domiciliul minorului va decide, ţinând seama de interesele acestuia. În cazul
copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimţământul acestuia.
Copilul dobândeşte cetăţenia română pe aceeaşi dată cu părintele său.
Art. 10. - Cetăţenia română se poate acorda şi persoanei care a pierdut această cetăţenie şi care cere redobândirea ei, cu păstrarea cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplineşte în mod corespunzător condiţiile prevăzute la art. 8 alin. 1 lit. b), c), d) şi e).
Dispoziţiile alin. 1 se aplică în mod corespunzător şi apatrizilor foşti cetăţeni români.
Părinţii care solicită redobândirea cetăţeniei române hotărăsc şi în privinţa cetăţeniei copiilor
lor minori. În situaţia în care părinţii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va
decide, ţinând seama de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani
este necesar consimţământul acestuia.
Redobândirea cetăţeniei de către unul dintre soţi nu are nici o consecinţă asupra cetăţeniei
celuilalt soţ. Soţul cetăţean străin sau fără cetăţenie al persoanei care redobândeşte cetăţenia
română poate cere dobândirea cetăţeniei române în condiţiile prezentei legi.
Art. 101. - Foştii cetăţeni români care înainte de data de 22 decembrie 1989 au pierdut
cetăţenia română din motive neimputabile lor sau această cetăţenie le-a fost ridicată fără voia
lor, precum şi descendenţii acestora până la gradul II pot redobândi ori li se poate acorda
cetăţenia română, la cerere, cu păstrarea cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau
cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 8 alin. 1 lit.
b), c), e) şi f).
Dispoziţiile art. 10 alin. 2-4 se aplică în mod corespunzător.
Art. 102. - Persoanele prevăzute la art. 101 care au domiciliul sau reşedinţa în România pot
depune la Ministerul Justiţiei o cerere de redobândire a cetăţeniei române după împlinirea unui
termen de 4 ani de la momentul obţinerii dreptului de şedere, respectiv al stabilirii domiciliului
în România.
CAPITOLUL III
Procedura acordării cetăţeniei române
Art. 11. - Aprobarea cererilor de acordare ori de redobândire a cetăţeniei române se face prin
ordin al ministrului justiţiei, care apreciază, în acest sens, asupra propunerilor Comisiei pentru
cetăţenie.
Art. 12. - Cererea de acordare sau, după caz, de redobândire a cetăţeniei române se formulează în limba română, se depune personal sau, în cazuri temeinic justificate, prin mandatar cu procură specială şi autentică şi este însoţită de acte care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege. Cererea de acordare a cetăţeniei române întemeiată pe dispoziţiile art. 8 se adresează Comisiei pentru cetăţenie şi se depune personal la sediul Ministerului Justiţiei - Direcţia cetăţenie.
Persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de acordare,
întemeiată pe dispoziţiile art. 101, sau de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele
care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile
consulare competente ale României. Cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie.
Art. 13. - Cererile de acordare sau, după caz, de redobândire a cetăţeniei române se adresează Comisiei pentru cetăţenie, denumită în continuare Comisia, entitate fără personalitate juridică din cadrul Ministerului Justiţiei, care verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.
Comisia are un secretariat tehnic constituit în cadrul direcţiei de specialitate a Ministerului
Justiţiei. Directorul direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei este totodată şi preşedintele
Comisiei.
Comisia are activitate permanentă, este formată dintr-un preşedinte şi 4 membri, personal de
specialitate juridică asimilat magistraţilor din cadrul Ministerului Justiţiei, numiţi prin ordin al
ministrului justiţiei. Lucrările Comisiei se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 3 membri şi sunt
prezidate de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de către un membru desemnat de acesta.
Îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea sau
redobândirea cetăţeniei române se constată printr-un raport motivat, care se adoptă de Comisie cu votul majorităţii celor prezenţi. În caz de paritate, votul preşedintelui Comisiei sau al
înlocuitorului acestuia este decisiv.
Art. 14. - Cererea de acordare sau de redobândire a cetăţeniei este înregistrată la secretariatul tehnic al Comisiei. În cazul în care constată lipsa unor documente necesare soluţionării cererii, preşedintele Comisiei solicită, prin rezoluţie, completarea dosarului. În cazul în care, în termen de cel mult 6 luni de la primirea solicitării, nu sunt transmise actele necesare, cererea se va respinge ca nesusţinută.
Preşedintele Comisiei, prin rezoluţie, stabileşte termenul la care se va dezbate cererea de
acordare sau redobândire a cetăţeniei, dispunând totodată:
a) publicarea, pe cheltuiala solicitantului, a extrasului cererii în Monitorul Oficial al României,
Partea a III-a;
b) solicitarea de relaţii de la orice autorităţi cu privire la îndeplinirea condiţiilor de la art. 8
alin. 1 lit. b) şi e).
Orice persoană fizică sau juridică, privată sau publică, ce deţine date sau informaţii cu privire
la neîndeplinirea condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei de către persoanele
ale căror cereri au fost publicate poate sesiza Comisia.
La termenul stabilit în vederea dezbaterii cererii, Comisia verifică îndeplinirea condiţiilor
necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei, cu excepţia condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. 1
lit. f) şi g).
În cazul în care Comisia constată necesitatea audierii unor persoane care ar putea da informaţii utile în vederea soluţionării cererii, dispune citarea acestora, stabilind un nou termen.
În cazul în care sunt întrunite condiţiile pentru acordarea cetăţeniei române, Comisia
stabileşte, într-un termen ce nu va depăşi 6 luni, programarea persoanei la interviul organizat
pentru verificarea condiţiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 lit. f) şi g).
Art. 15. - articol abrogat
Art. 16. - În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru acordarea ori
redobândirea cetăţeniei, precum şi în cazul nepromovării interviului prevăzut la art. 14 alin. 6
ori al neprezentării, în mod nejustificat, la susţinerea acestuia, Comisia, printr-un raport
motivat, propune ministrului justiţiei respingerea cererii.
O nouă cerere de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române se poate depune după un an de la respingerea cererii anterioare.
Art. 17. - Dacă solicitantul este declarat admis la interviu, Comisia va întocmi un raport în care
va menţiona întrunirea condiţiilor legale pentru acordarea sau, după caz, redobândirea
cetăţeniei.
Raportul însoţit de cererea de acordare ori de redobândire a cetăţeniei va fi înaintat ministrului
justiţiei.
Art. 18. - Ministrul justiţiei, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege, emite
ordinul de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, după caz. Ordinul de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În cazul în care constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, ministrul justiţiei
respinge, prin ordin, cererea de acordare ori de redobândire a cetăţeniei.
Ordinul ministrului justiţiei de respingere a cererii de acordare sau de redobândire a cetăţeniei
se comunică solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Ordinul poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la secţia de contencios
administrativ a curţii de apel de la domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului. Dacă
solicitantul nu are domiciliul sau reşedinţa în România, ordinul poate fi atacat, în acelaşi
termen, la secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti. Hotărârea curţii de
apel este definitivă şi irevocabilă.
Art. 19. - Cetăţenia română se dobândeşte la data depunerii jurământului de credinţă.
În termen de 3 luni de la data publicării ordinului ministrului justiţiei în Monitorul Oficial al
României, Partea I, persoanele cărora li se acordă cetăţenia română vor depune jurământul de
credinţă faţă de România.
Jurământul de credinţă se depune în şedinţă solemnă în faţa ministrului justiţiei sau a
secretarului de stat delegat în acest sens şi are următorul conţinut:
«Jur să fiu devotat patriei şi poporului român, să apăr drepturile şi interesele naţionale, să
respect Constituţia şi legile României.»
După depunerea jurământului, Comisia eliberează certificatul de cetăţenie română, care va fi
întocmit în două exemplare, semnate de ministrul justiţiei, dintre care un exemplar va fi
înmânat titularului. Ambele exemplare ale certificatului conţin elemente de siguranţă şi au
aplicate fotografii ale titularului.
În situaţia în care copiii minori dobândesc cetăţenia română odată cu părinţii sau cu unul
dintre ei, aceştia vor fi înscrişi în certificatul de cetăţenie al părinţilor şi nu depun jurământul.
Persoana care a obţinut cetăţenia română în condiţiile prevăzute la art. 10 şi 101, cu menţinerea domiciliului în străinătate, va depune jurământul de credinţă în faţa şefului misiunii
diplomatice sau al oficiului consular al României din ţara în care domiciliază, în termenul
prevăzut la alin. 2. În acest caz, certificatul de cetăţenie română va fi eliberat de şeful misiunii
diplomatice sau al oficiului consular respectiv.
În cazul în care copilul devine major în timpul procesului de soluţionare a cererii şi până la
data dobândirii de către părinţi a cetăţeniei române, Comisia, la sesizarea persoanei interesate, va analiza cazul, putând decide în legătură cu depunerea de către acesta a jurământului şi cu eliberarea unui certificat de cetăţenie separat pentru copilul devenit major.
Art. 20. - Nedepunerea, din motive imputabile persoanei care a obţinut cetăţenia română, a
jurământului de credinţă, în termenul prevăzut la art. 19 alin. 2, atrage încetarea efectelor
ordinului de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române faţă de persoana în cauză.
Constatarea încetării efectelor ordinului de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române
faţă de persoanele care nu au depus jurământul în condiţiile legii se face de către ministrul
justiţiei, la sesizarea direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, sau, după caz, de
către şeful misiunii diplomatice ori al oficiului consular.
Persoana care decedează înaintea depunerii jurământului de credinţă faţă de România este
recunoscută ca fiind cetăţean român, la cererea succesorilor legali ai persoanei decedate, din
ziua publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului ministrului justiţiei de
acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, urmând a fi eliberat certificatul de cetăţenie
de către Comisie. Cererea poate fi depusă în termen de un an de la data decesului titularului
cererii de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române.
Persoana care nu poate depune jurământul de credinţă faţă de România din cauza unui
handicap permanent sau a unei boli cronice obţine cetăţenia română de la data publicării în
Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului ministrului justiţiei de acordare sau, după
caz, de redobândire a cetăţeniei române, pe baza cererii şi a înscrisurilor medicale transmise în acest sens, personal sau prin reprezentantul legal sau convenţional cu mandat special, până la data finalizării procedurii de acordare sau, după caz, de redobândire a cetăţeniei. Cererea
adresată Comisiei privind eliberarea certificatului de cetăţenie poate fi formulată în termen de
un an de la data luării la cunoştinţă a termenului de depunere a jurământului de credinţă.
Nedepunerea cererii în termenul de un an atrage încetarea efectelor ordinului ministrului
justiţiei de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române.
CAPITOLUL IV
Dovada cetăţeniei române
Art. 21. - Dovada cetăţeniei române se face cu buletinul de identitate sau, după caz, cu cartea
de identitate, paşaportul ori cu certificatul prevăzut la art. 19 alin. 4. În caz de nevoie, la cerere,
Comisia va elibera o adeverinţă de atestare a statutului de cetăţean român.
Cetăţenia copilului până la vârsta de 14 ani se dovedeşte cu certificatul său de naştere, însoţit
de buletinul ori cartea de identitate, după caz, sau paşaportul oricăruia dintre părinţi.
În cazul în care copilul este înscris în paşaportul unuia dintre părinţi sau, după caz, în buletinul
de identitate, dovada cetăţeniei se face cu oricare dintre aceste acte.
Dacă dovada cetăţeniei copilului până la vârsta de 14 ani nu se poate face potrivit alin. 3,
dovada se va putea face cu certificatul eliberat de serviciul public comunitar de evidenţă a
persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă.
Dovada cetăţeniei copiilor găsiţi se face, până la vârsta de 14 ani, cu certificatul de naştere.
Art. 22. - În caz de nevoie misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României
eliberează, la cerere, dovezi de cetăţenie pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate.
CAPITOLUL V
Pierderea cetăţeniei române
Art. 23. - Cetăţenia română se pierde prin:
a) retragerea cetăţeniei române;
b) aprobarea renunţării la cetăţenia română;
c) în alte cazuri prevăzute de lege.
A. Prin retragerea cetăţeniei române
Art. 24. - Cetăţenia română se poate retrage persoanei care:
a) aflată în străinătate, săvârşeşte fapte deosebit de grave prin care vatămă interesele statului
român sau lezează prestigiul României;
b) aflată în străinătate, se înrolează în forţele armate ale unui stat cu care România a rupt
relaţiile diplomatice sau cu care este în stare de război;
c) a obţinut cetăţenia română prin mijloace frauduloase.
d) este cunoscută ca având legături cu grupări teroriste sau le-a sprijinit, sub orice formă, ori a
săvârşit alte fapte care pun în pericol siguranţa naţională.
Cetăţenia română nu poate fi retrasă persoanei care a dobândit-o prin naştere.
Art. 25. - Retragerea cetăţeniei române nu produce efecte asupra cetăţeniei soţului sau copiilor
persoanei căreia i s-a retras cetăţenia.
B. Prin aprobarea renunţării la cetăţenia română
Art. 26. - Pentru motive temeinice se poate aproba renunţarea la cetăţenia română persoanei
care a împlinit vârsta de 18 ani şi care:
a) nu este învinuită sau inculpată într-o cauză penală ori nu are de executat o pedeapsă penală;
b) nu este urmărită pentru debite către stat, persoane fizice sau juridice din ţară sau, având
astfel de debite, le achită ori prezintă garanţii corespunzătoare pentru achitarea lor;
c) a dobândit ori a solicitat şi are asigurarea că va dobândi o altă cetăţenie.
Art. 27. - Pierderea cetăţeniei române prin aprobarea renunţării nu produce nici un efect asupra cetăţeniei soţului sau copiilor minori.
Cu toate acestea, în cazul în care ambii părinţi obţin aprobarea renunţării la cetăţenia română,
iar copilul minor se află împreună cu ei în străinătate ori părăseşte împreună cu ei ţara, minorul
pierde cetăţenia română o dată cu părinţii săi, iar dacă aceştia au pierdut cetăţenia română la
date diferite, pe ultima dintre aceste date. Copilul minor care, pentru a domicilia în străinătate,
părăseşte ţara după ce ambii părinţi au pierdut cetăţenia română pierde cetăţenia română pe
data plecării sale din ţară.
Dispoziţiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care numai unul
dintre părinţi este cunoscut sau este în viaţă.
Copilul minor, încredinţat prin hotărâre judecătorească părintelui care are domiciliul în
străinătate şi care renunţă la cetăţenie, pierde cetăţenia română pe aceeaşi dată cu părintele
căruia i-a fost încredinţat şi la care locuieşte, cu condiţia obţinerii acordului celuilalt părinte,
cetăţean român.
În situaţiile prevăzute la alin. 2, 3 şi 4 copilului care a împlinit vârsta de 14 ani i se cere
consimţământul.
C. Alte cazuri de pierdere a cetăţeniei române
Art. 28. - Copilul minor, cetăţean român, adoptat de un cetăţean străin, pierde cetăţenia
română, dacă, la cererea adoptatorului sau, după caz, a adoptatorilor, dobândeşte cetăţenia
acestora în condiţiile prevăzute de legea străină. Minorului care a împlinit vârsta de 14 ani i se
cere consimţământul.
Data pierderii cetăţeniei române în condiţiile alin. 1 este data dobândirii de către minor a
cetăţeniei adoptatorului.
În cazul declarării nulităţii sau anulării adopţiei, copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani este
considerat că nu a pierdut niciodată cetăţenia română.
Art. 29. - În situaţia prevăzută la art. 5 alin. 3 copilul găsit pierde cetăţenia română, dacă până
la împlinirea vârstei de 18 ani i s-a stabilit filiaţia faţă de ambii părinţi, iar aceştia sunt cetăţeni
străini.
Cetăţenia română se pierde şi în cazul în care filiaţia s-a stabilit numai faţă de un părinte
cetăţean străin, celălalt părinte rămânând necunoscut.
Data pierderii cetăţeniei române în condiţiile alin. 1 şi 2 este data stabilirii filiaţiei copilului.
CAPITOLUL VI
Procedura retragerii cetăţeniei române şi aprobării renunţării la cetăţenia română
Art. 30. - Cererea de renunţare la cetăţenia română, însoţită de actele doveditoare prevăzute la
art. 26, se depune la secretariatul tehnic al Comisiei sau la misiunile diplomatice ori oficiile
consulare ale României din ţara în care solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.
În cazul în care constată lipsa documentelor necesare soluţionării cererii, preşedintele
Comisiei solicită, prin rezoluţie, completarea dosarului. În cazul în care, în termen de cel mult
6 luni de la comunicare, nu sunt transmise actele necesare, cererea va fi respinsă ca
nesusţinută.
În cazul în care dosarul cuprinde toate documentele necesare soluţionării cererii de renunţare
la cetăţenia română, preşedintele Comisiei, prin rezoluţie, dispune:
a) publicarea, pe cheltuiala solicitantului, a extrasului cererii în Monitorul Oficial al României,
Partea a III-a;
b) solicitarea de relaţii de la orice autorităţi cu privire la îndeplinirea condiţiei prevăzute, după
caz, la art. 26 lit. a) şi b).
Ministrul justiţiei dispune, prin ordin, aprobarea sau, după caz, respingerea cererii de renunţare
la cetăţenia română, apreciind asupra raportului Comisiei prin care aceasta constată
îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 26.
Ordinul ministrului justiţiei de respingere a cererii de renunţare la cetăţenie se comunică
solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Ordinul poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la secţia de contencios
administrativ a curţii de apel de la domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului. Dacă
solicitantul nu are domiciliul sau reşedinţa în România, ordinul poate fi atacat, în acelaşi
termen, la secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti. Hotărârea curţii de
apel este definitivă şi irevocabilă.
Pierderea cetăţeniei române prin renunţare are loc la data publicării în Monitorul Oficial al
României, Partea I, a ordinului ministrului justiţiei de aprobare a renunţării la cetăţenie.
Dovada renunţării la cetăţenia română se face cu adeverinţă eliberată de secretariatul
Comisiei, pentru persoanele cu domiciliul în România, ori de misiunile diplomatice sau oficiile
consulare ale României, pentru persoanele cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, pe baza
ordinului ministrului justiţiei de aprobare a cererii de renunţare la cetăţenia română, publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 31. - Orice autoritate sau persoană care are cunoştinţă de existenţa unui motiv pentru
retragerea cetăţeniei române poate sesiza, în scris, Comisia, având obligaţia să prezinte
dovezile de care dispune.
Preşedintele Comisiei stabileşte, prin rezoluţie, termenul la care se va dezbate sesizarea de
retragere, dispunând totodată:
a) solicitarea punctului de vedere al autorităţilor competente cu privire la îndeplinirea
condiţiilor legale privind retragerea cetăţeniei;
b) invitarea persoanei care a formulat sesizarea, precum şi a oricărei persoane care ar putea da informaţii utile soluţionării cererii;
c) citarea persoanei în cauză la domiciliul cunoscut sau, dacă acesta nu se cunoaşte, prin
publicarea citaţiei în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Citarea persoanei are loc cu
cel puţin 6 luni înainte de termenul fixat pentru dezbaterea sesizării.
La termenul stabilit pentru dezbaterea sesizării, Comisia verifică îndeplinirea condiţiilor
necesare retragerii cetăţeniei române. Aceasta audiază persoanele citate potrivit alin. 2 lit. b),
precum şi persoana în cauză. Lipsa persoanei legal citate nu împiedică desfăşurarea procedurilor de retragere a cetăţeniei române.
În cazul în care constată îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiţiilor legale de retragere a cetăţeniei române, Comisia va propune ministrului justiţiei, printr-un raport motivat, aprobarea retragerii cetăţeniei române sau, după caz, respingerea sesizării.
Ministrul justiţiei, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, emite ordinul de retragere a cetăţeniei române, respectiv de respingere a sesizării de retragere a cetăţeniei, în cazul în care constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.
Ordinul ministrului justiţiei de admitere sau de respingere a sesizării de retragere a cetăţeniei
se comunică persoanei în cauză, precum şi persoanei care a făcut sesizarea, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Ordinul poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la secţia de contencios administrativ a curţii de apel de la domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului. Dacă solicitantul nu are domiciliul sau reşedinţa în România, ordinul poate fi atacat, în acelaşi termen, la secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti. Hotărârea curţii de
apel este definitivă şi irevocabilă.
Pierderea cetăţeniei române prin retragere are loc la data publicării în Monitorul Oficial al
României, Partea I, a ordinului ministrului justiţiei de aprobare a retragerii cetăţeniei române.
Art. 32. - articol abrogat
Art. 33. - articol abrogat
CAPITOLUL VII
Dispoziţii finale şi tranzitorii
Art. 34. - Sunt şi rămân cetăţeni români persoanele care au dobândit şi au păstrat această
cetăţenie potrivit legislaţiei anterioare.
Art. 35. - articol abrogat
Art. 36. - Cererile privind acordarea cetăţeniei române şi aprobarea renunţării la cetăţenia
română sunt supuse unei taxe prevăzute de lege.
Prin derogare de la prevederile alin.1, redobândirea cetăţeniei române potrivit art. 10 alin. 2 şi
art. 101 este scutită de plata taxelor prevăzute de lege.
Art. 37. - Persoanele cărora li s-a acordat cetăţenia română, potrivit legii, au toate drepturile şi
libertăţile, precum şi obligaţiile prevăzute prin Constituţie şi prin legile ţării pentru cetăţenii
români.
Art. 371. - articol abrogat
Art. 38. - Cetăţenia română cu titlu de “cetăţenie de onoare” se poate acorda unor străini
pentru servicii deosebite aduse ţării şi naţiunii române, la propunerea Guvernului, fără nici o
altă formalitate, de către Parlamentul României.
Persoanele care au dobândit cetăţenia de onoare se bucură de toate drepturile civile şi politice
recunoscute cetăţenilor români, cu excepţia dreptului de a alege şi de a fi ales şi de a ocupa o
funcţie publică.
Art. 39. - Pentru situaţiile în care se cere consimţământul celuilalt părinte sau al minorului care
a împlinit vârsta de 14 ani, acesta trebuie făcut în forma unei declaraţii autentice date în faţă
notarului public sau, în străinătate, la misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României.
Art. 40. - Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al
României*).
Cererile aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor rezolva în
conformitate cu prevederile acesteia. Condiţiile de dobândire a cetăţeniei române rămân supuse
reglementărilor în vigoare la data depunerii cererii.
Art. 41. - Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 24/1971 – Legea
cetăţeniei române, Decretul-lege nr. 137/1990 privind unele dispoziţii referitoare la cetăţenia
română, prevederile art. 3 şi ale art. 8 din Decretul-lege nr. 7/1989 privind repatrierea
cetăţenilor români şi a foştilor cetăţeni români, precum şi orice alte dispoziţii contrare
prevederilor prezentei legi.
*) A se vedea şi data intrării în vigoare a actului normativ modificator.
NOTĂ:
Prezenta lege se modifică corespunzător conform art. 26 alin. (3) din O.G. nr. 84/2001
(publicată la 1 septembrie 2001), în vigoare de la 1 ianuarie 2002). Pentru aplicarea de la 9
iunie 2003 reproducem mai jos art. III din O.U.G. nr. 43/2003:
“Art. III. - Pentru persoanele care au dobândit cetăţenia română înainte de intrarea în vigoare a
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2002 pentru modificarea şi completarea Legii
cetăţeniei române nr. 21/1991, care nu au depus jurământul de credinţă faţă de România, termenul de 6 luni prevăzut la art. 19 alin. 1 curge de la data intrării în vigoare a prezentei
ordonanţe de urgenţă.”
NOTĂ:
Reproducem mai jos prevederile art. II din O.U.G. nr. 87/2007, în vigoare de la 14 septembrie
2007:
“Art. II. - Cererile de acordare, redobândire sau de pierdere a cetăţeniei române avizate de către
Comisia pentru constatarea condiţiilor de acordare a cetăţeniei, prevăzută de Legea cetăţeniei
române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, până la data
publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanţe de urgenţă vor
urma procedura stabilită de această lege.
Cererile de acordare, redobândire sau de pierdere a cetăţeniei române depuse ori înregistrate
până la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial al României, Partea
I, dar neavizate de Comisia pentru constatarea condiţiilor de acordare a cetăţeniei, potrivit
prevederilor Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se
transferă de la Comisia pentru constatarea condiţiilor de acordare a cetăţeniei la Comisia pentru cetăţenie, iar soluţionarea cererilor se va face în cadrul Comisiei pentru cetăţenie, potrivitprocedurilor cuprinse în prezenta ordonanţă de urgenţă.”