In conformitate cu art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului, din 27 noiembrie 2003, privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala si in materia raspunderii parintesti, competenta instantelor judecatoresti dintr-un stat membru se determina dupa criteriul resedintei obisnuite a copilului la momentul sesizarii instantei, fiind vorba despre o competenta exclusiva a organelor judiciare.
In speta, avand in vedere declaratiile martorilor, instanta a stabilit ca reclamanta si minorul isi au resedinta obisnuita in Spania de mai multi ani, copilul urmand cursurile scolare in aceasta tara.
In cauza s-a invocat incidenta art. 12 al. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 pentru a justifica competenta instantei romane sesizate cu judecata pricinii.
Asupra acestui aspect, instanta a retinut ca, desi este adevarat ca art. 8 al. 1 din Regulament se aplica sub rezerva art. 12 din acelasi act normativ, totusi dispozitiile art. 12 al. 3 nu sunt aplicabile in speta.
Conform art. 12 al. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, instantele judecatoresti dintr-un stat membru sunt competente in materie de raspundere parinteasca atunci cand copilul are o legatura stransa cu acest stat membru, in special datorita faptului ca unul dintre titularii raspunderii parintesti isi are resedinta obisnuita aici sau copilul este resortisant al acestui stat membru si competenta instantelor a fost acceptata in mod expres sau in orice alt mod neechivoc de catre toate partile la data sesizarii instantei, iar competenta este in interesul superior al copilului.
In cauza, instanta constata ca nu sunt intrunite in speta conditiile cumulative ale existentei unei stranse legaturi pe care copilul sa o aiba cu statul roman si competenta instantelor romane sa fie in interesul superior al copilului.
Astfel, legaturile minorului cu statul de cetatenie sunt intamplatoare, paratul dezinteresandu-se grav de evolutia copilului, iar cursurile de invatamant fiind urmate in Spania. Pe de alta parte, justa solutionare a cauzei impune administrarea unor probe care sa ateste conditiile materiale si morale pe care reclamanta le poate oferi copilului sau minor, impunandu-se totodata si audierea nemijlocita de catre instanta a copilului in cauza.
Or, administrarea acestor probe se impune a fi facuta de instanta potrivit principiului proximitatii, respectiv de catre instantele in a caror raza teritoriala isi are stabilita resedinta minorul, aceste organe judiciare avand acces la datele necesare stabilirii detaliate a conditiilor materiale si morale pe care reclamanta le poate oferi copilului sau minor.
Retinand ca in cauza nu sunt intrunite cerintele prevazute de art. 12 al. 3 din Regulament pentru ca instantele romane sa dobandeasca pe deplin competenta materiala si teritoriala de a solutiona pricina si ca la data sesizarii instantei cu solutionarea cererii avand ca obiect incredintare minor, acesta avea resedinta obisnuita in alt stat membru (Spania), instanta constata ca in lumina dispozitiilor art. 8 al. 1 din Regulament, competenta de a solutiona in fond actiunea este conferita in favoarea instantelor spaniole, ca si instante in raza carora minorul isi avea stabilita resedinta obisnuita la data promovarii cererii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu