Renuntarea la judecata

Bun gasit,

Pentru ca am primit in ultima perioada intrebari referitoare la renuntarea la judecata, astazi am decis sa postez acest articol, avand ca tema renuntarea la judecata. Sper sa va fie de folos.

Astfel, art. 406 din NCPC prevede:

(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă.
(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.
(3) Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
(4) Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care să îşi exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare.
(5) Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.
(6) Renunţarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţare. Când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă.


Clarificari:
1. Raţiunea normei.
Articolul 406 reglementează condiţiile în care poate opera renunţarea reclamantului la judecată, aceasta reprezentând un alt act procesual de dispoziţie, alături de renunţarea la drept, achiesare şi tranzacţie.

Reclamantul fiind cel care a iniţiat demersul judiciar, este firesc să aibă dreptul de a renunţa la judecată, fără vreo obligaţie de a justifica în vreun fel manifestarea sa de voinţă şi fără vreo constrângere de ordin temporal în privinţa acesteia.

Norma conţine toate aspectele dezvoltate în doctrină şi în practica instanţelor în contextul reglementării anterioare.

2. Condiţiile renunţării la judecată

2.1. în principiu, renunţarea la judecata poate fi făcută oricând în cursul judecăţii şi trebuie să fie expresă şi neechivoca, neputând fi dedusă din alte susţineri ale părţii, care pot avea alt înţeles decât cel al unei renunţări.

Atunci când reclamantul majorează ori reduce, în cursul judecăţii, câtimea pretenţiilor, nu este vorba despre o renunţare la judecată, ci despre o precizare a cererii, impu-nându-se calificarea juridică în acest sens, de către instanţă, a manifestării de voinţă a reclamantului (de exemplu, reclamantul adaugă bunuri ori înlătură anumite bunuri din compunerea masei partajabile, în cadrul unei cereri de împărţeală judiciară).

2.2. Cererea de renunţare se face personal sau prin mandatar cu procură specială. Cererea făcută personal de către reclamant se susţine fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă. în asemenea cazuri, reclamantul trebuie să aibă capacitate procesuală de exerciţiu deplină sau, în cazul celui lipsit de capacitate procesuală de exerciţiu sau cu capacitate procesuală de exerciţiu restrânsă, trebuie respectate condiţiile prevăzute de art. 81 alin. (1) NCPC privind limitele reprezentării legale a acestor persoane. Astfel, toate actele procesuale de dispoziţie, inclusiv renunţarea la judecată, nu pot fi efectuate decât în baza unui mandat special ori cu încuviinţarea prealabilă a instanţei (de tutelă şi de familie) ori a autorităţii administrative competente.

în asemenea cazuri, art. 81 alin. (2) prevede că actele procesuale de dispoziţie făcute de reprezentanţii minorilor, ai persoanelor puse sub interdicţie şi ai dispăruţilor nu vor împiedica judecarea cauzei, dacă instanţa apreciază că ele nu sunt în interesul acestor persoane. Astfel, o eventuală renunţare a mamei la judecarea cererii în stabilirea paternităţii, chiar cu încuviinţarea autorităţii tutelare, poate fi considerată de către instanţă ca fiind contrară intereselor copilului.

De asemenea, dacă actul procesual de dispoziţie urmează a se face prin reprezentant convenţional, acesta are nevoie de o procură specială, procura de reprezentare prevăzută de art. 85 NCPC nefiind suficientă. Dacă partea este reprezentată ori asistată de avocat, partea nu trebuie să înfăţişeze o procură specială dacă în contractul de asistenţă juridică este prevăzut dreptul de a efectua acte de dispoziţie.

2.3. Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, dar până la primul termen la care părţile sunt legal citate, nu este necesar consimţământului pârâtului pentru a se lua act de manifestarea de voinţă a reclamantului, dar, la cererea acestuia din urmă, reclamantul poate fi obligat la cheltuieli de judecată. Per a contrario din art. 406 alin. (3), dacă renunţarea intervine înainte de comunicarea cererii de chemare în judecată, respectiv în etapa regularizării cererii (art. 200 NCPC), o asemenea obligaţie nu ar putea fi stabilită în sarcina pârâtului, constatare, de altfel, superfluă, din moment ce pârâtul nici nu are cunoştinţă despre demersul reclamantului.

2.4. Daca renunţarea s-a facut la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, este necesar acordul pârâtului. Soluţia - regăsită şi în codul anterior - a fost justificată în doctrină pe considerentul că pârâtul, existând riscul unui alt proces şi apreciind din actele de procedură efectuate în cauză că reclamantul nu va câştiga procesul, urmăreşte obţinerea unei hotărâri cu autoritate de lucru judecat, motiv pentru care se opune renunţării reclamantului şi cere continuarea judecăţii.

în reglementarea anterioară (art. 246 CPC 1865), momentul procesual în raport de care se impunea sau nu consimţământul pârâtului era acela al intrării în dezbaterea fondului (care începea odată cu încuviinţarea probelor). Articolul 406 NCPC a preluat această concepţie, raportându-se la momentul la care începe, practic, cercetarea procesului (cel la care, printre altele, pot fi încuviinţate probele), respectiv primul termen la care părţile sunt legal citate.

Articolul 406 prevede că acordul pârâtului la renunţarea reclamantului la judecată poate fi expres sau tacit, tranşându-se, în acest fel, disputa din practica instanţelor în legătură cu modalitatea de exprimare a acceptului pârâtului.

Legiuitorul înfăţişează condiţiile în care se prezumă acordul pârâtului, arătând că, dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care sâ îşi exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare.

în procesele de divorţ (art. 923 NCPC), opoziţia pârâtului nu are relevanţă, reclamantul putând renunţa la judecată în tot cursul judecăţii, inclusiv în faza recursului, fără vreo restricţie (spre deosebire de reglementarea anterioară, în care era necesar consimţământul pârâtului pentru renunţarea în faţa instanţelor de recurs).

3. Felurile renunţării.
Renunţarea la judecată poate fi totală sau parţială, în sensul că poate privi întreaga cerere ori doar anumite capete de cerere. Dispoziţiile art. 406 sunt aplicabile şi în cazul renunţării la cereri accesorii, adiţionale sau incidentale.

Articolul 406 se referă doar la renunţarea la cererea de chemare în judecata, nu şi la renunţarea la calea de atac exercitată, ce reprezintă o achiesare la hotărâre şi pentru care nu este necesar consimţământul părţii adverse.

4. Soluţiile instanţei în cazul renunţării.
Instanţa ia act de renunţarea la judecata cererii printr-o hotărâre supusă recursului.

Spre deosebire de reglementarea anterioară [art. 246 alin. (2) CPC 1865], în care se prevedea expres felul hotărârii prin care instanţa constata renunţarea la judecată, respectiv încheiere dată fără drept de apel, actualul cod se referă generic la o hotărâre susceptibilă de recurs, fără menţionarea felului hotărârii posibil a fi adoptată în diferitele etape procesuale. Acest mod de formulare indică intenţia legiuitorului de aplicare a regulilor prevăzute în art. 424 NCPC în ceea ce priveşte denumirea hotărârilor, cu precizările ce vor fi făcute în continuare.

Când renunţarea intervine în cursul judecaţii în prima instanţa, instanţa ia act de manifestarea de voinţă a reclamantului printr-o sentinţă, indiferent de momentul renunţării, respectiv dacă aceasta se produce în etapa regularizării cererii de chemare în judecată, în cursul cercetării procesului ori al dezbaterilor în fond.

Nu există niciun impediment în aplicarea prevederilor art. 424 alin. (1) şi pronunţarea unei sentinţe prin care prima instanţă ia act de renunţarea la judecată, cât timp printr-o asemenea hotărâre instanţa se dezînvesteşte fără a soluţiona cauza. Astfel, dacă intervine în etapa cercetării procesului, art. 243 NCPC prevede expres că renunţarea echivalează cu o împrejurare care pune capăt procesului, nemaifiind necesară dezbaterea asupra fondului. Pe de altă parte, legiuitorul nu prevede expres că ar fi vorba despre o încheiere, şi nu despre o sentinţă [ca în fostul art. 246 alin. (2) CPC 1865], excepţiile de la regula din art. 424 alin. (1) fiind de strictă aplicare şi interpretare. Pentru aceleaşi raţiuni, instanţa ia act de renunţare prin sentinţă chiar în etapa regularizării cererii de chemare în judecată.

Prima instanţă pronunţă o sentinţă chiar dacă renunţarea vizează o parte sau totalitatea cererilor formulate de către reclamant. în cazul renunţării parţiale, independent de împrejurarea că actul de dispoziţie se consemnează în încheierea de şedinţă de la termenul la care reclamantul îl învederează instanţei - judecata continuând cu privire la capetele de cerere la care nu s-a renunţat -, instanţa ia act de renunţare prin hotărârea finală, prin care se dezînvesteşte de soluţionarea cauzei.

în cazul în care renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare, de regulă, printr-o decizie, dar şi printr-o sentinţă, dacă renunţarea are loc în cadrul unei contestaţii în anulare sau revizuiri împotriva unei sentinţe. Luând act de renunţare, instanţa va dispune, în acelaşi timp, anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză. Această soluţie preconizată de către legiuitor impune admiterea, în prealabil, a căii de atac, act de procedură formal, dar necesar pentru a se putea dispune anularea hotărârii atacate.

Soluţia este aceeaşi, chiar dacă nu reclamantul este cel care a exercitat calea de atac, întrucât norma nu distinge, ceea ce înseamnă că este admisibilă renunţarea la judecată în calea de atac exercitată de către pârât, astfel cum s-a apreciat constant în practică.

Recursul împotriva hotărârii prin care s-a luat act de renunţare se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţare. Când renunţarea are loc în faţa unei secţii a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă.

în reglementarea anterioară (art. 246 CPC 1865), legiuitorul nu a descris regimul juridic al hotărârii prin care se ia act de renunţarea la judecată decât în cazul în care renunţarea intervenea în faza judecăţii în primă instanţă, arătând că este vorba despre o încheiere fără drept de apel, iar norma a fost aplicată ca atare în doctrina şi practica anterioare, considerându-se că nu este incidenţă şi în situaţia hotărârii pronunţate în recursul împotriva respectivei încheieri.

în actualul cod, s-a intenţionat reglementarea acestui regim juridic şi pentru căile de atac, art. 406 alin. (6) având caracterul unei norme speciale, prevalând faţă de dispoziţiile de drept comun, când este cazul. Astfel, este neîndoielnic faptul că sunt susceptibile de recurs hotărârile prin core s-o luot oct de renunţare, pronunţate în prima instanţa ori în apel.

în privinţa unei asemenea hotărâri pronunţate în recurs, actualul art. 406 alin. (6) nu prevede expres posibilitatea exercitării unui recurs la recurs, derogator de la prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5, potrivit cărora sunt definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; ca atare, hotărârea instanţei de recurs prin care s-a luat act de renunţarea la judecată nu este, la rându-i, susceptibilă de recurs.

Referirea la situaţia hotărârii pronunţate de o secţie a înaltei Curţi nu este suficientă pentru a se reţine intenţia legiuitorului de a deroga de la regulă în această materie, nu acoperă omisiunea precizării exprese a posibilităţii exercitării unui recurs la recurs. Derogarea de la caracterul definitiv al hotărârilor date în recurs, prevăzut de art. 634 alin. (1) pct. 5, ar fi trebuit să fie explicit formulată, potrivit regulii de interpretare logică în sensul că excepţia este de strictă interpretare şi aplicare. Referirea în discuţie are rostul de a sublinia caracterul definitiv al hotărârii pronunţate de o secţie a înaltei Curţi în alte cazuri decât în recurs, respectiv în cele care se încadrează în categoria prevăzută de art. 97 pct. 4 NCPC („alte cereri date prin lege în competenţa sa"), în măsura în care partea are un drept de dispoziţie asupra cererii date în competenţa unei secţii a instanţei supreme.

în ipoteza în care instanţa în faţa căreia a intervenit renunţarea la judecată nu a luat act de renunţare, nu se poate considera că partea a suferit o vătămare prin lipsa unei dispoziţii exprese asupra renunţării dacă instanţa, soluţionând fondul cauzei, s-a pronunţat în limitele cererilor cu care a rămas învestită. Chiar dacă s-ar reţine o asemenea vâtâmare, aceasta ar putea fi înlăturată, în calea de atac, prin modificarea hotărârii, luându-se act de renunţare.

O altfel de abordare....

O zi obisnuita la birou. 

In incapere isi fac aparitia doi oameni care  spun ca doresc sa sterga din viata lor ultimii 10 ani si sa o ia de la inceput, separat unul de celalat.  Abia daca-si vorbesc, iar cand o fac singurele cuvinte pe care reusesc sa le spuna sunt incarcate de repros. Din tonul lor razbate durerea si, mai mult de atat, neputinta. Neputinta ca nimic din ceea ce spun nu ajunge la urechile celuilalt. Oricum celalalt nu vede lucrurile la fel. Unul e prea obsedat de ordine si control, iar celalalt  ia lucrurile prea usor, e prea visator si entuziast. Au ratat oportunitati pentru nehotararea unuia, ori au luat decizii gresite pentru graba altuia.

Avocatul tace. 

Intervine rar. 

Asculta. 

Ii incurajeaza  sa vorbeasca.

Si timpul  se scurge, acuzele curg,  si-au spus povestea o data,  au repetat-o inca o data , pentru ca  omul din fata lor, avocatul,  nu inclina balanta spre niciunul dintre ei, iar ei stiu ca au dreptate, asa ca o reiau inca o data, continuand sa deserte sacul, aceeasi problema, alte argumente, alte emotii.

Si atunci, primesc intrebarea:  doua jumatati pot forma un pahar de apa ? Absolut! este raspunsul lor. Dar  o jumatate plina  si o jumatate goala?  Daca vorbim de jumatati, raspunsul este  DA. Par surprinsi de raspunsul lor. Se uita unul la altul. Si pentru prima data in acea intalnire se privesc.  Si tac.

E randul lui, al profesionistului.

Avocatul stie ca nu poate schimba nici evenimentele din viata lor si nici persoanele ce au venit cu influente in viata lor,  nu este aceasta menirea lui, dar stie ca poate contribui la schimbarea perceptiei lor asupra acestora, la redimensionarea relatiei lor si a celei cu cei din jurul lor.

Si mai stie avocatul ca ceea ce i-a adus in biroul sau este faptul ca fiecare dintre ei vede lucrurile diferit, potrivit propriului “cadru”  format in timp din propriile lor trairi, dar si din experientele celor din jur, experiente carora le  atribuie un alt sens sau valoare,  in functie de propriile principii, convingeri, valori, etc.

Si atunci,  odata construita increderea  in el, profesionistul, dar si in procedura:

–  ii  incurajeaza sa vorbesca, de data asta punctual, fiecare raportandu-se pe rand la propriile trairi, la propriile probleme sesizate, dar si la sustinerile celuilalt. Sunt surprinsi ca pot vorbi fara sa fie intrerupti, sunt surprinsi cand, in linistea lasata, isi aud propriile cuvinte. Isi masoara cuvintele. Si tonul. Totusi sunt oameni civilizati.

– ii incurajeaza totodata sa se asculte, nu doar sa se auda,  ascultare care nu de multe ori aduce cu ea o revelatie: Nu a vrut sa spuna asta!! Si atunci de ce am inteles altceva ?

-ii  incurajeaza sa-si expuna propriile neclaritati, sa ceara lamuririle necesare, sa-si expuna propriile argumente, sa-si definesca si dimensioneze propriile asteptari, sa-si analizeze  emotiile  punandu-se unul in locul celuilalt in situatii date sau  ipotetice,  sa gaseasca  impreuna solutii pentru situatia creata. Si, raportat la experienta respectiva, cum ar fi fost daca…..? sau  Ce-ar fi daca…….? Sunt surprinsi de propriile reactii.

Si tot el, avocatul:

-va folosi orice prilej si orice informatie furnizata pentru a pune in valoare lucrurile care pot  intari puntea de legatura  creata intre ei, va rezuma povestea de fiecare data  cand apar informatii noi, cu accent pe  expunerea  neutra care ii va separa pe ei de conflict,  dandu-i in acest fel conflictului o alta dimensiune, iar lor oferindu-le posibilitatea de a-si  privi propriul conflict nepersonalizat. E mai usor sa vorbesti despre o alta problema .

-va incerca sa foloseasca constant un limbaj pozitiv, reformuland de fiecare data mesajele lansate, scazand astfel din intensitatea greutatii propriilor lor cuvinte.

-va pune accent pe informatiile cheie furnizate pentru a intari reperele de care au nevoie pentru constructia lor.

-le va arata constant, verbal si nonverbal ca este acolo, alaturi de ei, gata oricand sa-i ajute daca ajung in impas, ca  receptioneaza corect si asculta atent tot ceea ce ei sunt dispusi sa ofere.

-va incerca  sa le arate ca exista si  alte abordari asupra problemei sau problemelor lor  “provocandu-i” sa foloseasca  alte cuvinte pentru a  gasi intelesuri pozitive  acestora,  stiind ca  odata  schimbandu-si standardele obişnuite de perceptie  vor ajunge sa descopere cu surprindere ca  “problema sau problemele” puteau fi provocari, oportunitati pentru actiune sau oportunitati de a invata lucruri noi . Sau pot fi! Nu am vazut niciodata lucrurile asa!

Si in tot acest timp, el, avocatul, le va  vorbi calm, egal, invitandu-i la introspectie si analiza, imprimandu-le in final un alt tip de comportament.

S-a facut liniste. Si solutiile nu inceteaza sa apara.

Sedinta s-a incheiat. 

Se privesc. 

De data asta fara resentimente. 

Cei 10 ani tocmai au capatat valoare.

Nu functioneaza in toate cazurile. Dar merita incercat!  :)

Concediu 21-31 august 2015

Bun gasit,

In perioada 21-31 august cabinetul de avocat va fi inchis.

Chiar daca nu voi fi in activitate in perioada mai sus mentionata, puteti trimite mesajele dvs la e-mail av_prunianu@yahoo.com. Va voi raspunde cu prioritate incepand cu data de 1 septembrie.

Va multumesc pentru intelegere.

Avocat Petronela Prunianu

Uzucapiunea

Ce înseamnă uzucapiunea imobilelor şi când poate interveni aceasta?

Este binecunoscută pentru cei mai în vârstă perioada în care statul român, prin legislaţia adoptată într-o anumită perioadă a “erei” comuniste, a dispus scoaterea tuturor terenurilor din circuitul civil. Cu alte cuvinte, stoparea tranzacţiilor referitoare la terenuri între persoanele fizice.

În pofida doleanţei statului din acea vreme, tranzacţiile cu terenuri au continuat să se perfecteze, într-adevăr nu în formă autentincă, la notariatul de stat, ci prin încheierea aşa numitelor “chitanţe de mână” între “vânzător” şi “cumpărător”, acesta din urmă plătind o anumită sumă de bani pentru terenul respectiv şi intrând în posesia lui de la momentul încheierii chitanţei respective cu intenţia de a dobândi dreptul de proprietate asupra sa.

Deşi cumpărătorul s-a comportat faţă de terenul “cumpărat” ca un adevărat proprietar, din punct de vedere legal acestuia i-a lipsit înscrisul care să demonstreze că şi în acte este un adevărat proprietar.

Tocmai situaţiile mai sus descrise reprezintă “temeiul”, “motivarea în fapt” a  acţiunilor declanşate de “cumpărătorii” din chitanţele de mână pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor-terenuri prin uzucapiune.

Pe cale de consecinţă, uzucapiunea (prescripţia achizitivă) se întemeiază pe faptul posesiei îndelungate a unui imobil-teren. Reţinem însă că, pentru a produce consecinţe juridice, legiuitorul a arătat că nu este suficientă o simplă posesie, ci este necesar ca posesia exercitată să fie una utilă.

Aşadar, uzucapiunea (prescripţia achizitivă) este modul de dobândire a proprietăţii (sau a altor drepturi reale), prin posedarea neîntreruptă (a imobilului) în termenul şi condiţiile prevăzute de lege.

Uzucapiunea poate fi invocată atât pe cale de acţiune în justiţie (prin cerere de chemare în judecată), dar şi pe cale de excepţie.

Pentru a putea opera uzucapiunea mai este necesar ca bunurile imobile (terenuri) să se afle în circuitul civil, ceea ce înseamnă că bunurile nu trebuie să fi fost declarate inalienabile. Având în vedere acest aspect, reţinem că bunurile ce fac parte din domeniul public sunt inalienabile şi, deci, nu pot fi uzucapate, spre deosebire de bunurile din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrative-teritoriale (al consiliilor locale) care nu sunt inalienabile şi, pe cale de consecinţă, pot fi uzucapate, adică poate fi obţinut dreptul de proprietate asupra acestora prin uzucapiune.

Evident, poate fi obţinut dreptul de proprietate asupra imobilelor-terenuri prin uzucapiune şi prin acţiune formulată împotriva unei persoane fizice, mai precis împotriva fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia.

Care este principalul efect al uzucapiunii?

Prin împlinirea uzucapiunii se naşte dreptul de proprietate al “cumpărătorului” / al uzucapantului şi, concomitent, se stinge dreptul de proprietate al “vânzătorului” / al fostului proprietar.

Care este legea aplicabilă într-un proces având ca obiect uzucapiunea?

Potrivit art. 6 alin. 4 din noul Cod Civil, uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi (a noului Cod Civil) sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit, aşadar sunt supuse dispoziţiilor vechiul Cod civil.

Dacă vechiul Cod Civil este legea aplicabilă când ne referim la condiţiile de drept material ale uzucapiunii, dispoziţiile art. 1049-1052 din noul Cod de Procedură Civilă referitoare la “Procedura privitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii” sunt dispoziţiile legale aplicabile când ne referim la procedura obligatoriu de urmat în procese având ca obiect uzucapiunea.

Care sunt condiţiile de drept material impuse de vechiul Cod civil pentru dobândirea proprietăţii prin uzucapiune?

Potrivit vechiului Cod Civil (art. 1846-1847), condiţiile pentru a putea opera dobândirea proprietăţii prin uzucapiune sunt ca posesia să fie utilă, adică posesia să fie: continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.

Posesia este continuă  când posesorul  o exercită în mod regulat, fără intermintenţe anormale.

Posesia trebuie să fie neîntreruptă întrucât întreruperea posesiei echivalează cu însăşi încetarea acesteia.

Posesia este netulburată atunci când nu este fondată sau conservată prin acte de violenţă în contra sau din partea adversarului.

Posesia este publică atunci când aceasta nu este exercitată în ascuns de adversarul său, încât acesta să nu fie în stare de a putea să o cunoască.

Posesia trebuie exercitată sub nume de proprietar.

De câte feluri este uzucapiunea potrivit vechiului Cod civil?

Din punct de vedere al timpului cât trebuie să dureze posesia pentru a putea opera uzucapiunea, vechiul Cod Civil arată că uzucapiunea poate fi de 30 de ani sau de 10-20 de ani.

Uzucapiunea de 30 de ani se aplică în cazurile în care posesorul nu are un act translativ de proprietate (titlu) asupra bunului imobil pe care îl posedă. În acest caz nu are importanţă nici dacă posesorul este sau nu de bună credinţă.

Pentru a putea fi invocată această uzucapiune trebuie îndeplinite două condiţii:

a) să existe o posesie de 30 de ani;

b) posesia să fie utilă.

Uzucapiunea de 10-20 de ani se aplică atunci când posesorul posedă bunul în temeiul unui just titlu şi este de bună-credinţă.

Poate fi invocată uzucapiunea de la 10 până la 20 de ani în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii cumulative:

a) să existe o posesie utilă a bunului;

b) posesia să fie întemeiată pe un just titlu;

c) posesia să dureze de la 10 la 20 de ani;

d) posesia să fie de bună credinţă.

Se aplică termenul de 10 ani în situaţia în care adevăratul proprietar locuieşte în raza teritorială a aceluiaşi tribunal judeţean unde se află imobilul.

Se aplică termenul de 20 de ani dacă adevăratul proprietar locuieşte în raza teritorială a altui tribunal judeţean unde se află imobilul.

Referitor la noţiunea de just titlu, acesta este un act translativ de proprietate care provine de la o altă persoană decât adevăratul proprietar.

Buna credinţă reprezintă convingerea greşită a posesorului că a dobândit bunul imobil de la adevăratul proprietar, bună credinţă ce trebuie să existe la momentul dobândirii bunului, nefiind necesar ca aceasta să existe pe tot parcursul exercitării posesiei.

Dacă în prezentul articol am prezentat succinct care sunt condiţiile de drept material impuse de vechiul Cod civil pentru dobândirea proprietăţii unui imobil-teren prin uzucapiune, într-un viitor articol vom prezenta care este procedura privitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii, potrivit noului Cod de Procedura Civila.

Despre calitatea procesuala

Simbioza existentă între dreptul substanţial şi dreptul procesual este subliniată în noul Cod de procedură civilă şi prin dispoziţiile articolului analizat, calitatea procesuală fiind determinată de transpunerea în plan procesual a subiectelor raportului juridic civil concret dedus judecăţii. De pildă, dacă raportul de drept substanţial este unul obligaţional, ale cărui subiecte de drept sunt un creditor şi un debitor, raportul de drept procesual vizând valorificarea dreptului de creanţă respectiv va avea ca părţi pe acelaşi creditor şi pe acelaşi debitor.

Ca definiţie doctrinară, calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana pârâtului şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).


In cazul situaţiilor juridice pentru a căror realizare calea justiţiei este obligatorie, calitatea procesuală activă aparţine celui care se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă aparţine celui faţă de care se poate realiza interesul respectiv.

Particularizând pentru ipoteza acţiunii în revendicare imobiliară, calitatea procesuală activă revine reclamantului, proprietar neposesor, lipsit de atributele dreptului de proprietate spre a cărui valorificare tinde prin exerciţiul acţiunii, iar calitatea procesuală pasivă aparţine pârâtului, posesor neproprietar sau detentor precar.

Neacceptarea de către reclamant a succesiunii în termenul de opţiune instituit de lege conduce la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active în ipoteza promovării unei acţiuni în dezbatere succesorală, iar nu a excepţiei prescripţiei dreptului de opţiune succesorală, aceasta din urmă constituind o apărare de fond în planul dreptului substanţial, ce se reflectă în planul dreptului procesual sub forma excepţiei lipsei calităţii procesuale active.


In situaţia în care legea conferă legitimitate procesuală activă oricărei persoane interesate, dacă o atare cerinţă nu este îndeplinită, excepţia procesuală ce urmează a fi admisă este excepţia lipsei de interes, iar nu aceea a lipsei calităţii procesuale active, întrucât elementul esenţial de natură a determina soluţia instanţei îl constituie interesul (spre exemplu, situaţia acţiunii în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic).

Cu titlu exemplificativ, nu au calitate procesuală activă: legatarul unei sume de bani într-o acţiune în revendicare ce are ca obiect un bun imobil din patrimoniul autorului său, întrucât vocaţia sa succesorală priveşte strict suma de bani111; un terţ (penitus extranei) care solicită rezoluţiunea/rezilierea unui act juridic, fără a avea calitatea de parte contractantă; o persoană care nu are calitatea de titular al dreptului de coproprietate asupra bunului şi care promovează o acţiune de partajare a acestuia; nudul proprietar al unui imobil care introduce o acţiune în obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului deţinut abuziv etc.


In cadrul acţiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui imobil prin efectul uzucapiunii în sistemul Codului civil din 1864, legitimarea procesuală pasivă aparţine proprietarului nediligent al bunului ce a permis exercitarea de către o altă persoană a unei posesii utile asupra acestuia un timp îndelungat, dată fiind dubla natură a uzucapiunii, atât mod de dobândire a unui drept real, dar şi sancţiune.

Nu au calitate procesuală pasivă în cadrul unei astfel de acţiuni posesorii intermediari şi succesivi ai unui teren, ce au intrat în posesia acestuia în temeiul unor acte netransla-tive de proprietate (înscrisuri sub semnătură privată intitulate de părţi „chitanţe", care consemnează vânzarea terenului în schimbul unui preţ şi care reprezintă acte juridice lovite de nulitate absolută, sancţiunea decurgând din nerespectarea formei autentice cerute de lege ad validitatem), întrucât aceste persoane nu au avut niciodată calitatea de proprietari ai bunului uzucapat.

De asemenea, nu justifică calitatea procesuală pasivă în astfel de acţiuni consiliile locale sau judeţene, care au statut de autoritate deliberativă, ci numai unităţile adminis-trativ-teritoriale (comuna, oraşul, judeţul, municipiul), în măsura în care bunul în privinţa căruia se solicită uzucapiunea face parte din domeniul privat al acestora.


In sarcina reclamantului există obligaţia de a justifica atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă, prin indicarea motivelor de fapt şi de drept în cuprinsul cererii formulate. Nu s-ar putea invoca de către reclamant lipsa rolului activ al instanţei în determinarea persoanei care ar justifica calitatea procesuală a pârâtului, întrucât obligaţia menţionată îi incumbă lui însuşi, în calitate de persoană care a declanşat procedura judiciară.

Rolul instanţei constă numai în verificarea identităţii dintre cel chemat în judecată şi subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii sau persoana în contradictoriu cu care trebuie realizat interesul reclamantului, precum şi a identităţii dintre cel care promovează cererea şi titularul dreptului subiectiv sau cel care se prevalează de un anumit interes. în conformitate cu art. 194 lit. e) NCPC cu trimitere la art. 150, dacă dovada calităţii procesuale active şi pasive se face prin înscrisuri, reclamantul trebuie să le propună prin cerere şi să le anexeze cererii de chemare în judecată (spre exemplu, titlul de proprietate al reclamantului, în măsura în care acesta promovează o acţiune în revendicare; contractul de împrumut încheiat între părţi, în măsura în care acţiunea cu care instanţa este învestită este o acţiune în valorificarea dreptului de creanţă rezultat din contract etc.). Dacă o atare probă nu a fost propusă prin cerere, aceasta poate fi solicitată de reclamant şi încuviinţată de instanţă în cursul procesului numai în condiţiile art. 254 alin. (2) NCPC, în caz contrar reclamantul fiind decăzut din dreptul de a propune probe, această sancţiune putând fi invocată şi din oficiu de către instanţă. în ipoteza în care reclamantul nu probează calitatea procesuală activă/pasivă, instanţa va invoca din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale active/pasive, pe care o va pune în discuţia contradictorie a părţilor, urmând a o admite în consecinţă.

Legea stabileşte pentru anumite acţiuni civile calitatea procesuală activă sau, după caz, pasivă. Cu titlu exemplificativ, redăm următoarele: în ipoteza acţiunii în stabilirea filiaţiei faţă de mamă, calitatea procesuală activă aparţine copilului sau, după moartea acestuia, moştenitorilor copilului, iar calitatea procesuală pasivă aparţine pretinsei mamei sau, după moartea acesteia, moştenitorilor pretinsei mame (art. 423 NCC); în ipoteza acţiunii în stabilirea filiaţiei faţă de tată, calitatea procesuală activă aparţine copilului sau, după moartea acestuia, moştenitorilor copilului, iar calitatea procesuală pasivă aparţine pretinsului tată sau, după moartea acestuia, moştenitorilor pretinsului tată (art. 425 NCC); în ipoteza acţiunii în tăgada paternităţii, calitatea procesuală activă aparţine soţului mamei, mamei, tatălui biologic, copilului şi, în cazul decesului acestor persoane, moştenitorilor lor, în timp ce calitatea procesuală pasivă aparţine copilului, dacă acţiunea este pornită de soţul mamei, sau, după moartea copilului, mamei sau altor moştenitori ai săi. Totodată, calitatea procesuală pasivă în cazul acţiunii în tăgada paternităţii aparţine soţului, în ipoteza în care acţiunea este promovată de mamă sau de copil, ori, după decesul acestuia, moştenitorilor săi. De asemenea, dacă acţiunea în tăgada paternităţii este introdusă de către tatăl biologic, calitatea procesuală pasivă aparţine soţului mamei şi copilului, iar în cazul decesului acestora, moştenitorilor săi (art. 429 NCC); în cazul divorţului judiciar, calitatea procesuală activă aparţine numai soţilor [art. 917 alin. (1) NCPC].


In ipoteza acţiunilor în pretenţii, având în vedere că în raportul juridic obligaţional dedus judecăţii sunt determinaţi atât subiectul activ, cât şi subiectul pasiv, verificarea calităţii procesuale active şi pasive nu prezintă dificultăţi, părţile procesului fiind identice cu subiectele raportului juridic de drept substanţial.

 

In schimb, în ipoteza acţiunilor reale, pentru a se stabili calitatea procesuală activă, uneori se impune administrarea aceloraşi probe ca şi pentru dovedirea dreptului afirmat (spre exemplu, efectuarea unei expertize tehnice imobiliare în specialitatea topografie având ca obiectiv identificarea terenurilor, astfel cum rezultă din actele de proprietate ale părţilor, pentru a se stabili dacă una dintre acestea ocupă o suprafaţă din terenul celeilalte părţi). în acest caz, art. 248 alin. (4) NCPC prevede dreptul instanţei de a uni excepţia invocată cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei, arătând că această soluţie se impune numai dacă pentru judecarea excepţiei este necesar să se administreze aceleaşi dovezi ca şi pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluţionarea fondului.

Chiar şi în această ipoteză, lipsa calităţii procesuale active nu se confundă cu netemeinicia cererii, deoarece în cazul unei acţiuni reale introduse de o persoană fără calitate dreptul subiectiv există, dar cererea de chemare în judecată nu a fost introdusă de titularul dreptului respectiv, pe când, în cazul unei acţiuni netemeinice, nu există însuşi dreptul pretins de reclamant. Astfel, în situaţia în care în privinţa unui bun există o stare de coproprietate obişnuită, iar o terţă persoană promovează o cerere de partaj judiciar a bunului respectiv, aceasta se va respinge ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, iar nu ca neîntemeiată, întrucât există alte persoane (coproprietarii bunului) care ar avea dreptul de a solicita partajul, acest drept subiectiv existând, însă nu în patrimoniul reclamantului.

Hotararile judecatoresti, transmise si prin e-mail

MINISTERUL JUSTIŢIEI

 15 ianuarie 2015

Comunicat de presă referitor la posibilitatea de a transmite părților și participanților la un proces încheierile de ședință și hotărârile în format electronic

 

     Ministerul Justiției informează opinia publică despre posibilitatea de a solicita instanței de judecată, în toate cauzele civile (aproximativ 90% din totalul cauzelor aflate pe rolul instanţelor), ca încheierea de ședință sau hotărârea judecătorească să le fie transmisă în format electronic.  

 

Astfel, în urma unui demers al Ministerului Justiției, susținut și de  Consiliul Superior al Magistraturii, programul informatic al instanțelor a fost modificat astfel încât să permită transmiterea prin e-mail către părțile dintr-un proces, dar și către reprezentanții legali ai acestora, a încheierilor de ședință sau a hotărârii judecătorești imediat ce acestea sunt încărcate în sistem.

 

     “Este un alt pas pe care îl facem spre implementarea conceptului de dosar electronic, în acest moment fiind posibilă comunicarea și prin e-mail a încheierilor de ședință și a hotărârilor. Am parcurs încă un moment în cooperarea cu C.S.M. care a susținut această inițiativă și a aprobat rapid implementarea ei la nivelul tuturor instanțelor din țară. Practic, în cauzele civile, părțile vor putea să primească în format electronic aceste documente imediat ce ele vor fi încărcate în sistemul ECRIS. 

 

Până în acest moment, dacă un justițiabil dorea să vadă o încheiere de ședință, document care nu i se comunica, sau dacă intenționa să citească o hotărâre înainte de a-i fi comunicată prin poștă, trebuia să vină personal la instanță și să solicite dosarul cu actele respective. 

 

Dacă hotărârea, de exemplu, nu era încă listată și semnată de judecător nu exista în dosar așa că făcea un drum degeaba. Comunicarea online reprezintă   o alternativă modernă care înseamnă economie de bani și timp pentru justițiabili, pentru avocații acestora. 

 

Astfel, am realizat posibilitatea tehnică prin care dăm părților din procese ocazia de a se conforma rapid și eficient celor stabilite de către instanțele de judecată, pe de altă parte dăm avocaților ocazia de a informa în mod corect și complet, părțile reprezentate. 

 

În plus, prin această măsură facem un prim pas în verificarea modului prin care putem ușura în viitor activitatea instanțelor. Întreaga strategie a Ministerului Justiției vizează reducerea duratei proceselor și eficientizarea sistemului. După ani de zile de subfinanțare, am reușit ca din 2012 să alocăm suplimentar sute de posturi de magistrați și grefieri concomitent cu implementarea de tehnologii de ultimă oră. Complementar, am reușit să reluăm și investițiile în sediile instanțelor, ” a declarat ministrul Justiției, Robert Cazanciuc.

 

www.just.ro

Adevar sau minciuna?

Bun gasit,

Aceasta postare nu este despre legi, avocatura si altele din aceeasi tema, ci despre.....oameni. Da, am intalnit printre cei care ma abordeaza in rezolvarea unor chestiuni de ordin juridic, o anumita categorie de oameni care m-au uimit prin atitudine.

Postarea am intitulat-o "Adevar sau minciuna?" pentru ca in urma unor interactiuni cu diverse persoane de-a lungul timpului, am ajuns sa ma intreb (doar retoric, e drept!) cum e mai bine sa procedez : sa fiu sincera si deschisa cu oamenii (inclusiv cu clientii) sau sa le spun ceea ce vor sa auda (chiar daca asta presupune sa le ofer informatii eronate)?

Prima varianta de raspuns e cea care ma reprezinta si conforma careia actionez. Da, sunt sincera cu oamenii, deschisa, le dau informatiile pe care le cer, iar acolo unde nu sunt sigura aleg sa-i trimit catre specialistiii in domeniul respectiv. (experti contabili, executori judecatoresti, notari, psihologi, etc). Nu am nicio problema in a spune deschis "nu detin aceasta informatie, intrebati specialistul". 

Exista insa aceasta categorie de oameni care vor de la mine (ca avocat) toate raspunsurile la problemele lor, probleme in care i-am putut ghida decat pana la un punct. Mai departe, i-am indrumat catre specialisti. In loc sa aprecieze ca nu i-am mintit, ca nu le-am dat informatii eronate, ci dimpotriva, i-am trimis la o persoana care zi de zi rezolva situatii similare cu a lor, au considerat ca nu vreau sa-i ajut si s-au suparat....

Nu vad situatiile de mai sus ca pe niste pierderi, ci ca pe un castig pentru ambele parti. 

Relatiile mele cu oamenii (inclusiv clientii) sunt bazate pe comunicare deschisa, pe incredere reciproca, pe sinceritate. Nu promit ca pot face lucruri care nu-mi stau in putere sa le fac. Pot sa promit ca voi face tot ce pot sa rezolv problema, dar nu voi garanta si un anumite rezultat. Sunt OM inainte sa fiu avocat, empatizez cu oamenii, sunt un om de cuvant si asta spune multe. Asa sunt si asa vreau sa raman.

Castiga si persoanele de care am facut vorbire mai sus? 

Cu siguranta!

Vor gasi ceea ce cauta, adica acei oameni care sa le promita "marea cu sarea", care ii vor minti cu privire la costuri (de timp/financiare) si astfel iau nastere "povestile" acelea cu oameni inselati.....Nu intamplator spuneam ca si ei  vor castiga.....vor castiga experienta si, eventual, data viitoare vor alege altfel. Sau nu. Unii nu invata nimic din lectiile de viata prin care trec.

Pornind de la cele de mai sus, va intreb: la o prima interactiune cu avocatul, dvs ce asteptari aveti de la omul, specialistul din fata dvs? 

Doriti o solutie legala la problema dvs, corect? Sau mai multe solutii, daca e posibil....  :) 

Doriti sa fiti informat corect cu privire la proceduri, costuri, etc?

Daca avocatul nu are competenta sa va raspunda anumitor intrebari care tin de alte ramuri de drept (experti, notari, executori judecatoresti), cum procedati? Acceptati indrumarea avocatului care va sfatuieste sa va consultati cu specialistii care va pot oferi informatii  pertinente in cazul dvs, care s-au pregatit special pentru acel domeniu (ca de asta sunt specialitati diferite), care zi de zi rezolva probleme ca ale dvs?

Dvs cum ati proceda? 

Va invit sa-mi lasati mai jos un comentariu si sa va spuneti punctul de vedere si sa invatam unii de la altii din experientele de viata.

Curatorul, tutorele si interzisul judecatoresc

Uitandu-ma sa vad ce cauta vizitatorii blogului  meu pe internet, am observat ca exista un mare interes pentru acest subiect. Prin informatiile pe care le voi oferi in acest articol, imi doresc sa vin in ajutorul celor care cauta aceste informatii.

In prima parte a postarii voi oferi informatii despre cadrul legislativ, iar in ultima parte voi raspunde unui mesaj ce mi-a fost adresat prin e-mail si consider ca ar fi de folos si altor cititori.

Cine este persoana care poate fi pusa sub interdictie?

Conform legii, persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale, va fi pusă sub interdicţie judecătorească.

Care este instanta competenta?

 Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.

În cazul cererilor privind autorizarea de către instanţa de tutelă şi de familie a încheierii unor acte juridice, când actul juridic a cărui autorizare se solicită priveşte un imobil, este, de asemenea, competentă şi instanţa în a cărei circumscripţie teritorială este situat imobilul. În acest caz, instanţa de tutelă şi de familie care a pronunţat hotărârea va comunica de îndată o copie a acesteia instanţei de tutelă şi de familie în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa cel ocrotit.

Cereri îndreptate împotriva persoanelor juridice de drept public

Cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului.

Desemnarea tutorelui

Orice persoană care are capacitatea deplină de exerciţiu poate desemna prin act unilateral sau contract de mandat, încheiate în formă autentică, persoana care urmează a fi numită tutore pentru a se îngriji de persoana şi bunurile sale în cazul în care ar fi pusă sub interdicţie judecătorească.

Numirea unui curator special

În caz de nevoie şi până la soluţionarea cererii de punere sub interdicţie judecătorească, instanţa de tutelă poate numi un curator special pentru îngrijirea şi reprezentarea celui a cărui interdicţie a fost cerută, precum şi pentru administrarea bunurilor acestuia.

Soluţionarea cererii de punere sub interdicţie judecătorească se face potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.

Opozabilitatea interdicţiei

 Interdicţia îşi produce efectele de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă.

Cu toate acestea, lipsa de capacitate a celui interzis nu poate fi opusă unei terţe persoane decât de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate prevăzute de Codul de procedură civilă, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut punerea sub interdicţie pe altă cale.

Numirea tutorelui

Prin hotărârea de punere sub interdicţie, instanţa de tutelă numeşte, de îndată, un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicţie judecătorească.

Actele încheiate de cel pus sub interdicţie judecătorească

Actele juridice încheiate de persoana pusă sub interdicţie judecătorească, altele decât cele prevăzute la art. 43 alin. (3), sunt anulabile, chiar dacă la data încheierii lor aceasta ar fi avut discernământ.

Înlocuirea tutorelui

Tutorele celui pus sub interdicţie judecătorească este în drept să ceară înlocuirea sa după 3 ani de la numire.

Pentru motive temeinice tutorele poate cere înlocuirea sa şi înaintea împlinirii termenului de 3 ani.

Obligaţiile tutorelui

Tutorele este dator să îngrijească de cel pus sub interdicţie judecătorească, spre a-i grăbi vindecarea şi a-i îmbunătăţi condiţiile de viaţă. În acest scop, se vor întrebuinţa veniturile şi, la nevoie, toate bunurile celui pus sub interdicţie judecătorească.

Instanţa de tutelă, luând avizul consiliului de familie şi consultând un medic de specialitate, va hotărî, ţinând seama de împrejurări, dacă cel pus sub interdicţie judecătorească va fi îngrijit la locuinţa lui sau într-o instituţie sanitară.

Când cel pus sub interdicţie judecătorească este căsătorit, va fi ascultat şi soţul acestuia.

Liberalităţile primite de descendenţii interzisului judecătoresc

Din bunurile celui pus sub interdicţie judecătorească, descendenţii acestuia pot fi gratificaţi de către tutore, cu avizul consiliului de familie şi cu autorizarea instanţei de tutelă, fără însă să se poată da scutire de raport.

Ridicarea interdicţiei judecătoreşti

Dacă au încetat cauzele care au provocat interdicţia, instanţa judecătorească va pronunţa ridicarea ei.

Cererea se poate introduce de cel pus sub interdicţie judecătorească, de tutore, precum şi de persoanele sau instituţiile prevăzute la art. 111.

Hotărârea prin care se pronunţă ridicarea interdicţiei judecătoreşti îşi produce efectele de la data când a rămas definitivă.

Cu toate acestea, încetarea dreptului de reprezentare al tutorelui nu va putea fi opusă decât în condiţiile prevăzute la art. 169 alin. (2), care se aplică în mod corespunzător.

Ridicarea interdicţiei judecătoreşti
Dacă au încetat cauzele care au provocat interdicţia, instanţa judecătorească va pronunţa ridicarea ei.
Cererea se poate introduce de cel pus sub interdicţie judecătorească, de tutore, precum şi de persoanele sau instituţiile prevăzute la art. 111.
Hotărârea prin care se pronunţă ridicarea interdicţiei judecătoreşti îşi produce efectele de la data când a rămas definitivă.
Cu toate acestea, încetarea dreptului de reprezentare al tutorelui nu va putea fi opusă decât în condiţiile prevăzute la art. 169 alin. (2), care se aplică în mod corespunzător.

Ridicarea interdicţiei judecătoreşti
Dacă au încetat cauzele care au provocat interdicţia, instanţa judecătorească va pronunţa ridicarea ei.
Cererea se poate introduce de cel pus sub interdicţie judecătorească, de tutore, precum şi de persoanele sau instituţiile prevăzute la art. 111.
Hotărârea prin care se pronunţă ridicarea interdicţiei judecătoreşti îşi produce efectele de la data când a rămas definitivă.
Cu toate acestea, încetarea dreptului de reprezentare al tutorelui nu va putea fi opusă decât în condiţiile prevăzute la art. 169 alin. (2), care se aplică în mod corespunzător.

Mesajul pe care l-am primit este urmatorul:

"Va rog sa ma lamuriti si pe mine intr-o problema a carei rezolvare nu o gasesc.Sunt tutorele fratelui meu,care este interzis judecatoresc,trebuie sa ma prezint in fata notarului pentru intocmirea actelor de succesiune,printre toate documentele solicitate (nu putine)de notar ,mai trebuie o incuviintare a tutorelui pentru a reprezenta interzisul jud.in fata notarului,autoritatea tutelara imi spune ca nu mai este de competenta ei,instanta spune ca un consiliu de familie,notarul ca poate solicita un curator special,dar ceva sigur nu stiu,va rog sa-mi spune-ti unde si cui sa ma adresez ca sa pot primi acesta incuviintare.va multumesc, Doru M."

Domnul Doru M. este in conflict de interese cu fratele lui pentru reprezentarea la succesiune. Pentru a putea parcurge procedura dezbaterii succesorale trebuie numit un curator special.

In conformitate cu prevederile art.150 din noul Cod Civil, pentru motive temeinice, în cadrul procedurilor succesorale, notarul public, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu, poate numi provizoriu un curator special, care va fi validat ori, după caz, înlocuit de către instanţa de tutelă.

Prin urmare, dl Doru M trebuie sa solicitate notarului public numirea unui curator special, iar apoi printr-o cerere adresata instantei trebuie solicitata validarea sau inlocuirea acestui curator special.



Daca aveti intrebari/nelamuriri legate de procedura instituirii tutelei scrieti-le mai jos, intr-o formulare cat mai clara. Va voi raspunde in masura timpului disponibil.

Recomandare

Recomandare: 21 de metode pentru a creste afacerea ta, seminar gratuit sustinut de Lorand Soares-Sasz




Lorand Soarez-Szasz este speakerul pe care vreau sa vi-l recomand cu toata increderea.

De ce? Pentru ca este un model despre cum puteti sa reusi in viata, chiar daca, aparent, conditiile nu va sunt mai deloc favorabile.
Pentru aceia dintre dvs care au o afacere sau vor sa demareze una in lunile care urmeaza, un seminar gratuit, plin de lucruri utile, este extrem de binevenit.
In plus, este si o modalitate de a va promova, cu ajutorul cartilor de vizita, deoarece in pauza veti putea sa le distribuiti celorlalti participanti si, la randul dvs, sa primiti carti de vizita si pliante de promovare din partea lor.

"21 de metode pentru a creste afacerea ta", seminarul tinut de catre Lorand Soarez-Szasz o sa va placacu siguranta.

Daca sunteti din Iasi, ma puteti intalni si pe mine, in data de 23 iunie 2015, la Palas, incepand cu ora 10.
Inscrieti-va pe site-ul www.coaching4you.ro chiar acum!

Despre apostila...

Ce este apostila?

Apostila este un certificat eliberat de autorităţile competente ale unui stat semnatar al Convenţiei de la Haga, pentru actele oficiale întocmite în ţara respectivă, care urmează să fie prezentate pe teritoriul unui alt stat semnatar al Convenţiei. Eliberarea apostilei are drept scop autentificarea originii unui act oficial, pentru prevenirea utilizării unor acte false în vederea producerii de efecte juridice.

Cum se eliberează apostila ?

Procedura de eliberare a apostilei pentru actele oficiale administrative emise de autorităţi ale administraţiei publice centrale sau locale, precum şi de alte organe de autoritate administrativă din România, care organizează o activitate de interes public, în cadrul unor competenţe stricte stabilite prin lege, se desfăşoară prin intermediul biroului apostilă organizat în cadrul instituţiilor prefectului.

Apostila se semnează de către subprefectul judeţului/municipiului Bucureşti, desemnat prin ordin al prefectului sau, în cazul în care acesta se află în imposibilitate, de una dintre cele două persoane împuternicite prin ordin al prefectului să îl înlocuiască pe subprefect.

Apostila se eliberează de către instituţia prefectului din judeţul în care titularul actului sau soţul/soţia ori o rudă până la gradul II a acestuia are domiciliul/ultimul domiciliu sau din judeţul în care emitentul actului are sediul.

Care sunt actele pentru care se eliberează apostila ?

Principalele categorii de acte pentru care se eliberează apostila sunt următoarele:

1. acte de stare civilă (certificate de naştere, de căsătorie, de deces) ;
2.acte care fac dovada schimbării numelui pe cale administrativă (dispoziţii, certificate emise de serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor);
3. certificate privind domiciliul şi cetăţenia;
4. certificate de cazier (judiciar, fiscal etc);
5. certificate pentru evitarea dublei impuneri, certificate de rezidenţă fiscală, adeverinţe de venit etc;
6. acte referitoare la raporturile de muncă/serviciu (stagiul de cotizare etc.);
7. acte de studii (diplome de bacalaureat, diplome de licenţă etc.);
8. acte care dovedesc calificarea într-o meserie (pregătirea profesională obţinută în sistemul de formare profesională pentru adulţi), brevete (de turism etc), certificate (de competenţă a personalului navigant, de traducător în şi din limbi străine, de conformitate pentru calificarea în profesii din domeniul sănătăţii etc);
9. acte cu caracter medical (dovezi de vaccinare, fişe medicale, adeverinţe medicale etc);
10. acte care fac dovada componenţei familiei, cu excepţia livretului de familie;
11. certificate de botez, cununie etc;
12. certificate prin care se confirmă exactitatea sau realitatea unui fapt ori se atestă o anumită calitate în vederea valorificării anumitor drepturi, precum şi adeverinţe prin care se atestă un drept sau un fapt, eliberate în temeiul legii.

Care sunt actele pentru care NU se eliberează apostila ?

Principalele acte pentru care nu se eliberează apostila în cadrul instituţiei prefectului sunt actele de identitate şi paşapoartele, actele emise de autorităţile române care urmează a fi folosite în statele care nu sunt parte la Convenţia de la Haga, iar în această situaţie solicitanţii se vor adresa Ministerului Justiţiei, str. Apolodor nr. 17, sector 5, Bucureşti şi Ministerului Afacerilor Externe, Aleea Alexandru, nr. 24, sector 1, Bucureşti, pentru supralegalizare. De asemenea, actele pentru care nu se eliberează apostila sunt copiile actelor administrative, actele aflate sub semnătură privată, hotărârile judecăoreşti, precum şi livretele de familie.

Despre solicitanţii apostilei

Eliberarea apostilei poate fi solicitată de către titularul actului, de către soţul/soţia titularului actului sau de către o rudă până la gradul II cu titularul actului, iar în acest caz se vor prezenta şi documente care atestă relaţia, dacă aceasta nu rezultă din actul de identitate. De asemenea, eliberarea apostilei mai poate fi solicitată de către o altă persoană fizică, care prezintă procură notarială sau împuternicire avocaţială, sau de către o persoană juridică care a încheiat cu titularul actului un contract având ca obiect realizarea în numele acestuia a procedurilor necesare pentru eliberarea apostilei, prin reprezentant care prezintă delegaţie în acest sens.

În acelaşi timp, solicitanţii pot depune documentele şi prin corespondenţă, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) actul pentru care se solicită eliberarea apostilei este însoţit de celelalte documente necesare;
b) documentele sunt transmise printr-un serviciu de curierat rapid, cu confirmare de primire.

Care sunt documentele necesare eliberării apostilei ?

Pentru ca apostila să fie eliberată, trebuie să depuneţi la sediul instituţiei prefectului următoarele documente :

1. o cerere, indiferent de numărul actelor aparţinând aceluiaşi titular pentru care se solicită eliberarea apostilei; 2. actul pentru care se solicită eliberarea apostilei, în original; 3. dovada achitării taxelor pentru prestarea serviciului de eliberare a apostilei.

Dacă doriţi să aflaţi mai multe informaţii despre statele semnatare ale Convenţiei de la Haga, despre taxele pe care trebuie să le plătiţi sau dacă doriţi să aflaţi în ce judeţ se află Birourile Apostilă, accesaţi următoarea adresă.

Sursa: MAI

Anularea CASS pentru anumiti contribuabili

Mai multi contribuabili vor beneficia de anularea contributiei de asigurari sociale de sanatate (CASS) datorata incepand cu anul 2012 si pana in prezent, se mentioneaza intr-un proiect de act normativ adoptat de Guvern pe 4 februarie 2015. 

 Potrivit acestui act normativ, se anuleaza contributia de asigurari sociale de sanatate datorata incepand cu 1 ianuarie 2012 pana pe 31 ianuarie 2015 pentru sapte categorii de contribuabili:

a) copiii pana la varsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani pana la varsta de 26 de ani, daca au fost elevi, inclusiv absolventii de liceu, pana la inceperea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenti. Daca au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activitati independente, venituri din activitati agricole, silvicultura si piscicultura, pentru aceste venituri, nu se anuleaza contributia;
b) tinerii cu varsta de pana la 26 de ani care au provenit  din sistemul de protectie a copilului. Daca au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activitati independente, venituri din activitati agricole, silvicultura, piscicultura si pentru cele acordate in baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru aceste venituri, nu se anuleaza contributia;
c) sotul, sotia si parintii care nu au avut venituri proprii si care se  aflau in intretinerea unei persoane asigurate, pentru venitul baza de calcul reprezentat de salariul minim brut pe tara;
d) persoanele persecutate politic de fostul regim comunist;
e) persoanele cu handicap, pentru veniturile acordate in baza Legii nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, daca nu au realizat venituri asupra carora s-a datorat contributia;
f) bolnavii cu afectiuni incluse in programele nationale de sanatate stabilite de Ministerul Sanatatii, pana la vindecarea respectivei afectiuni, daca nu au realizat venituri asupra carora s-a datorat contributia;
g) femeile insarcinate si lauzele, daca nu au realizat venituri asupra carora s-a datorat contributia sau au avut venituri sub salariul de baza minim brut pe tara.

ANAF va emite si va comunica din oficiu decizii de anulare a platii contributiei de asigurari sociale de sanatate pentru cazurile in care a emis si comunicat decizii de impunere pentru persoanele fizice care, potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii si evidentelor transmise de CNAS catre ANAF, aveau calitatea de asigurat, fara plata contributiei de asigurari sociale de sanatate, se precizeaza in comunicat. Reglementarea se va aplica indiferent daca impotriva deciziei de impunere s-au exercitat ori nu cai de atac.

In cazul in care ANAF a emis, dar nu a comunicat decizia de impunere prin care a fost stabilit cuantumul CASS, organul fiscal nu va mai comunica decizia de impunere, iar in cazul in care nu a emis-o, nu va mai emite o astfel de decizie.

Persoanele fizice care beneficiau de calitatea de asigurat fara plata CASS si au efectuat plata acestei contributii ca urmare a deciziilor de impunere emise si comunicate de ANAF vor avea dreptul la restituirea sumelor achitate.

Acelasi document prevede ca persoanele fizice care se incadreaza intr-una dintre categoriile mentionate mai sus si care au primit decizii de impunere, dar nu au primit decizia de anulare de la ANAF, beneficiaza de acest drept, la cerere, dupa obtinerea documentului justificativ care atesta calitatea de asigurat fara plata contributiei, eliberat de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, se mentioneaza in comunicatul Guvernului.

Anularea CASS vine in conditiile in care mii de minori au primit decizii de impunere pentru plata de contributii sociale de sanatate pentru veniturile obtinute din dobanzile  realizate pentru alocatiile primite de la stat si pe care nu le-au ridicat din conturile bancare.

Situatia s-a datorat unor prevederi neclare din Codul fiscal care nu excludeau in mod specific de la plata CASS persoanele care beneficiaza de asigurare de sanatate fara plata contributiei, cum sunt, spre exemplu, toti tinerii de pana in 18 ani.

Intre timp, Codul fiscal a fost modificat pentru corectarea acestor neclaritati. Astfel, OG nr. 4/2015 care a intrat in vigoare pe 31 ianuarie stabileste explicit categoriile de persoane care scutite de la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate, precum si categoriile de venituri pentru care nu vor datora contributie.

Noul proiect de lege aprobat astazi de Guvern este complementar OG nr. 4/2015, in sensul ca ordonanta va actiona pentru viitor, in timp ce proiectul de lege vine sa remedieze inadvertentele aparute in trecut, ca urmare a aplicarii OUG nr. 125/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, explica Guvernul.

Regularizarea cererii de chemare in judecata in NCPC

Posibilitatea persoanei de a-si valorifica drepturile ori interesele legitime prin concursul justitiei se realizeaza printr-o cerere adresata instantei de judecata – cererea de chemare in judecata.

 

Potrivit art. 194 NCPC

 „Cererea de chemare in judecata va cuprinde:
a) numele si prenumele, domiciliul sau resedinta partilor ori, pentru persoane juridice, denumirea si sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde si codul numeric personal sau, dupa caz, codul unic de inregistrare ori codul de identificare fiscala, numarul de inmatriculare in registrul comertului sau de inscriere in registrul persoanelor juridice si contul bancar ale reclamantului, precum si ale paratului, daca partile poseda ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, in masura in care acestea sunt cunoscute de reclamant. Dispozitiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile. Daca reclamantul locuieste in strainatate, va arata si domiciliul ales in Romania unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul;

b) numele, prenumele si calitatea celui care reprezinta partea in proces, iar in cazul reprezentarii prin avocat, numele, prenumele acestuia si sediul profesional. Dispozitiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile in mod corespunzator. Dovada calitatii de reprezentant, in forma prevazuta la art. 151, se va alatura cererii;

c) obiectul cererii si valoarea lui, dupa pretuirea reclamantului, atunci cand acesta este evaluabil in bani, precum si modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea inscrisurilor corespunzatoare. Pentru imobile, se aplica in mod corespunzator dispozitiile art. 104. Pentru identificarea imobilelor se vor arata localitatea si judetul, strada si numarul, iar in lipsa, vecinatatile, etajul si apartamentul, precum si, cand imobilul este inscris in cartea funciara, numarul de carte funciara si numarul cadastral sau topografic, dupa caz. La cererea de chemare in judecata se va anexa extrasul de carte funciara, cu aratarea titularului inscris in cartea funciara, eliberat de biroul de cadastru si publicitate imobiliara in raza caruia este situat imobilul, iar in cazul in care imobilul nu este inscris in cartea funciara, se va anexa un certificat emis de acelasi birou, care atesta acest fapt;

d) aratarea motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza cererea;

e) aratarea dovezilor pe care se sprijina fiecare capat de cerere. Cand dovada se face prin inscrisuri, se vor aplica, in mod corespunzator, dispozitiile art. 150. Cand reclamantul doreste sa isi dovedeasca cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul paratului, va cere infatisarea in persoana a acestuia, daca paratul este o persoana fizica. In cazurile in care legea prevede ca paratul va raspunde in scris la interogatoriu, acesta va fi atasat cererii de chemare in judecata. Cand se va cere dovada cu martori, se vor arata numele, prenumele si adresa martorilor, dispozitiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile in mod corespunzator;

f) semnatura”.

Cererea redactata conform art. 194 NCPC va fi depusa la instanta in atatea exemplare cate sunt necesare pentru comunicare, in afara de cazurile in care partile au un reprezentant comun sau partea figureaza in mai multe calitati juridice, cand se va face intr-un singur exemplar. In toate cazurile, este necesar si un exemplar pentru instanta.

Potrivit art. 150, la fiecare exemplar se vor anexa copii certificate pentru conformitate ale inscrisurilor de care partea intelege a se folosi in proces.

De asemenea, se va anexa delegatia avocatiala sau imputernicire in cazul in care cererea a fost facuta prin avocat sau consilier juridic, respectiv mandatar.

In cazul in care cererea este supusa timbrarii, art. 197 stabileste obligatia de a se atasa cererii si dovada achitarii taxelor datorate, netimbrarea sau timbrarea insuficienta fiind sanctionate cu anularea cererii.

Analizand aceste prevederi, se poate observa ca normele care reglementeaza continutul cererii si documentelor anexate nu sunt modificate in esenta lor, ci, mai degaraba, asa cum am aratat si mai sus, fixeaza un cadru mult mai bine conturat decat reglementarea anterioara. Astfel, se remarca faptul ca reglementarea actuala este mai detaliata in ceea ce priveste elementele de identificare a partilor si a reprezentantilor lor legali si conventionali, determinarea obiectului cererii si a mijloacelor de proba.

Un element de noutate il constituie reglementarea procedurii de verificare si regularizare a cererii de chemare in judecata.

Din formularea art. 200 se desprinde concluzia ca aceasta procedura reprezinta o etapa prealabila fixarii primului termen de judecata, etapa are ca obiect verificarea de catre completul caruia i s-a repartizat cauza a indeplinirii cerintelor legale privind continutul si timbrarea cererii introductive.

Astfel, potrivit noului cod, cererea nu va fi automat comunicata paratului ci, la primirea acesteia, presedintele instantei sau judecatorul care il inlocuieste, va verifica daca aceasta indeplineste cerintele prevazute de lege. Cand cererea nu indeplineste cerintele legale, reclamantului i se vor comunica in scris lipsurile, cu mentiunea ca, in termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicarii, trebuie sa faca modificarile sau completarile dispuse, sub sanctiunea anularii cererii.

In cazul neindeplinirii acestor lipsuri in termenul de 10 zile, instanta prin incheiere, data in camera de consiliu, va dispune anularea cererii in conformitate cu dispozitiile art. 200 alin. 3 NCPC.

Prin urmare, daca potrivit codului anterior, neindeplinirea obligatiilor privind completarea sau modificarea cererii de chemare in judecata se putea sanctiona cu suspendarea judecatii, in reglemetarea actuala, neindeplinirea acestor obligatii in termenul prevazut va atrage anularea cererii de chemare in judecata.

Un aspect nelamurit prin dispozitiile art. 200 NCPC priveste problema citarii sau nu a reclamantului la anularea cererii. Se remarca faptul ca, in incercarea de a raspunde acestei probleme, s-au conturat deja doua opinii.

Intr-o opinie, care cunoaste cei mai multi sustinatori, reclamantul nu va fi citat la anularea cererii intrucat sunt incidente dispozitiile din materia necontencioasa potrivit carora citarea partilor este facultativa. Astfel, potrivit art. 532 NCPC, in ceea ce priveste procedura necontencioasa, regula este ca „judecata se va face cu sau fara citare, la aprecierea instantei”. De asemenea, se are in vedere si alin. 6 al art. 200 conform caruia cererea de reexaminare se va solutiona cu citarea reclamantului si, printr-o interpretare per a contrario a alin. 6, ar trebui concluzionat ca, la anularea cererii, nu este necesara citarea.

Intr-o a doua opinie insa, se arata ca citarea este obligatorie avandu-se in vedere disp. art. 153 NCPC, potrivit carora „instanta poate hotari asupra unei cereri numai daca partile au fost citate ori s-au prezentat (…) in afara de cazurile in care prin lege se prevede altfel”.

Consideram justa a doua opinie, pornind de la principiul ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, principiu reflectat in interpretarea art. 153, in sensul ca aceste dispozitii nu disting in ceea ce priveste citarea dupa natura sau caracterul cererii, astfel incat, in situatiile in care legea nu prevede in mod expres ca judecata se va putea face fara citarea partilor, acestea trebuie, in mod obligatoriu, citate.

Mai mult decat atat, consideram ca nu ar trebui recurs la prevederi care reglementeaza procedura necontencioasa. Procedura regularizarii cererii este reglemetata in cadrul Titlului I a Cartii a II-a, Procedura contencioasa, motiv pentru care normele care ar putea fi considerate ca fiind lacunare, este necesar sa se completeze, in primul rand, prin alte norme ale aceleiasi proceduri – procedura contencioasa.

Nu in ultimul rand, nu trebuie pierdute din vedere importanta si scopul citarii – asigurarea posibilitatii partii de a-si exercita dreptul la aparare. Faptul ca incheierea de anulare poate fi atacata printr-o cale de atac specifica, cale de atac in care reclamantul va fi citat, nu acopera lipsirea partii de posibilitatea de a-si exercita dreptul la aparare in fond.

Cu privire la cererea de reexaminare, trebuie spus ca, prin intermediul acesteia, reclamantul va putea cere instantei de judecata, motivat, sa revina asupra masurii anularii. Potrivit art. 200 NCPC, cererea de reexamninare trebuie formulata in termen de 15 zile de la data comunicarii incheierii de anulare si se va solutiona „prin incheiere definitiva, cu citarea reclamantului, de catre un alt complet al instantei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va reveni asupra masurii anularii daca aceasta a fost dispusa eronat sau daca neregulatatile au fost inlaturate in termenul acordat potrivit alin. 2”. 

In caz de admitere a cererii de reexaminare cauza se va retrimite completului initial investit.

Art. 201 NCPC, prevede ca judecatorul, de indata ce constata ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru cererea de chemare in judecata, dispune, prin rezolutie, comunicarea acesteia catre parat, punandu-i-se in vedere ca are obligatia de a depune intampinare, in termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare in judecata, sub sanctiunea prevazuta de lege, care va fi indicata expres prin citatie.

Un alt element de noutate il aduc si dispozitiile alin. 2 ale art. 201 NCPC ce introduc notiunea, folosita si anterior in practica, de „raspuns la intampinare”, instituind obligatia reclamantului de a formula un „raspuns la intampinare in termen de 10 zile” de la comunicarea acesteia, paratul luand la cunostinta de acest raspuns de la dosarul cauzei, neputand solicita un termen de a lua la cunostinta.

Potrivit alin. 3, in termen de 3 zile de la data depunerii raspunsului la intampinare, sau dupa expirarea termenului de 10 zile, „judecatorul fixeaza prin rezolutie primul termen de judecata, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezolutiei, dispunand citarea partilor”.

In concluzie, conform NCPC, primul termen de judecata nu se va mai fixa in mod aleatoriu dupa depunerea cererii de chemare in judecata, intrucat legiuitorul a stabilit un termen fix, de maxim 60 de zile, in cadrul caruia instanta va fixa primul termen de judecata in cauza, dupa ce se va verifica cererea si va fi regularizata conform cerintelor legale si dupa ce se vor indeplini procedurile de comunicare a intampinarii si a depunerii raspunsului la intampinare.

Cugetati la cele de mai sus si alegeti intelept!



Daca v-a placut aceasta postare, dati clic pe butonul "imi place". Sau "distribuie" ca sa afle si prietenii dvs aceste informatii. S-ar putea sa le fie de folos si sa va multumeasca. :)