Simbioza existentă între dreptul substanţial şi dreptul procesual este subliniată în noul Cod de procedură civilă şi prin dispoziţiile articolului analizat, calitatea procesuală fiind determinată de transpunerea în plan procesual a subiectelor raportului juridic civil concret dedus judecăţii. De pildă, dacă raportul de drept substanţial este unul obligaţional, ale cărui subiecte de drept sunt un creditor şi un debitor, raportul de drept procesual vizând valorificarea dreptului de creanţă respectiv va avea ca părţi pe acelaşi creditor şi pe acelaşi debitor.
Ca definiţie doctrinară, calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana pârâtului şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).
In cazul situaţiilor juridice pentru a căror realizare calea justiţiei este obligatorie, calitatea procesuală activă aparţine celui care se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă aparţine celui faţă de care se poate realiza interesul respectiv.
Particularizând pentru ipoteza acţiunii în revendicare imobiliară, calitatea procesuală activă revine reclamantului, proprietar neposesor, lipsit de atributele dreptului de proprietate spre a cărui valorificare tinde prin exerciţiul acţiunii, iar calitatea procesuală pasivă aparţine pârâtului, posesor neproprietar sau detentor precar.
Neacceptarea de către reclamant a succesiunii în termenul de opţiune instituit de lege conduce la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active în ipoteza promovării unei acţiuni în dezbatere succesorală, iar nu a excepţiei prescripţiei dreptului de opţiune succesorală, aceasta din urmă constituind o apărare de fond în planul dreptului substanţial, ce se reflectă în planul dreptului procesual sub forma excepţiei lipsei calităţii procesuale active.
In situaţia în care legea conferă legitimitate procesuală activă oricărei persoane interesate, dacă o atare cerinţă nu este îndeplinită, excepţia procesuală ce urmează a fi admisă este excepţia lipsei de interes, iar nu aceea a lipsei calităţii procesuale active, întrucât elementul esenţial de natură a determina soluţia instanţei îl constituie interesul (spre exemplu, situaţia acţiunii în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic).
Cu titlu exemplificativ, nu au calitate procesuală activă: legatarul unei sume de bani într-o acţiune în revendicare ce are ca obiect un bun imobil din patrimoniul autorului său, întrucât vocaţia sa succesorală priveşte strict suma de bani111; un terţ (penitus extranei) care solicită rezoluţiunea/rezilierea unui act juridic, fără a avea calitatea de parte contractantă; o persoană care nu are calitatea de titular al dreptului de coproprietate asupra bunului şi care promovează o acţiune de partajare a acestuia; nudul proprietar al unui imobil care introduce o acţiune în obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului deţinut abuziv etc.
In cadrul acţiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui imobil prin efectul uzucapiunii în sistemul Codului civil din 1864, legitimarea procesuală pasivă aparţine proprietarului nediligent al bunului ce a permis exercitarea de către o altă persoană a unei posesii utile asupra acestuia un timp îndelungat, dată fiind dubla natură a uzucapiunii, atât mod de dobândire a unui drept real, dar şi sancţiune.
Nu au calitate procesuală pasivă în cadrul unei astfel de acţiuni posesorii intermediari şi succesivi ai unui teren, ce au intrat în posesia acestuia în temeiul unor acte netransla-tive de proprietate (înscrisuri sub semnătură privată intitulate de părţi „chitanţe", care consemnează vânzarea terenului în schimbul unui preţ şi care reprezintă acte juridice lovite de nulitate absolută, sancţiunea decurgând din nerespectarea formei autentice cerute de lege ad validitatem), întrucât aceste persoane nu au avut niciodată calitatea de proprietari ai bunului uzucapat.
De asemenea, nu justifică calitatea procesuală pasivă în astfel de acţiuni consiliile locale sau judeţene, care au statut de autoritate deliberativă, ci numai unităţile adminis-trativ-teritoriale (comuna, oraşul, judeţul, municipiul), în măsura în care bunul în privinţa căruia se solicită uzucapiunea face parte din domeniul privat al acestora.
In sarcina reclamantului există obligaţia de a justifica atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă, prin indicarea motivelor de fapt şi de drept în cuprinsul cererii formulate. Nu s-ar putea invoca de către reclamant lipsa rolului activ al instanţei în determinarea persoanei care ar justifica calitatea procesuală a pârâtului, întrucât obligaţia menţionată îi incumbă lui însuşi, în calitate de persoană care a declanşat procedura judiciară.
Rolul instanţei constă numai în verificarea identităţii dintre cel chemat în judecată şi subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii sau persoana în contradictoriu cu care trebuie realizat interesul reclamantului, precum şi a identităţii dintre cel care promovează cererea şi titularul dreptului subiectiv sau cel care se prevalează de un anumit interes. în conformitate cu art. 194 lit. e) NCPC cu trimitere la art. 150, dacă dovada calităţii procesuale active şi pasive se face prin înscrisuri, reclamantul trebuie să le propună prin cerere şi să le anexeze cererii de chemare în judecată (spre exemplu, titlul de proprietate al reclamantului, în măsura în care acesta promovează o acţiune în revendicare; contractul de împrumut încheiat între părţi, în măsura în care acţiunea cu care instanţa este învestită este o acţiune în valorificarea dreptului de creanţă rezultat din contract etc.). Dacă o atare probă nu a fost propusă prin cerere, aceasta poate fi solicitată de reclamant şi încuviinţată de instanţă în cursul procesului numai în condiţiile art. 254 alin. (2) NCPC, în caz contrar reclamantul fiind decăzut din dreptul de a propune probe, această sancţiune putând fi invocată şi din oficiu de către instanţă. în ipoteza în care reclamantul nu probează calitatea procesuală activă/pasivă, instanţa va invoca din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale active/pasive, pe care o va pune în discuţia contradictorie a părţilor, urmând a o admite în consecinţă.
Legea stabileşte pentru anumite acţiuni civile calitatea procesuală activă sau, după caz, pasivă. Cu titlu exemplificativ, redăm următoarele: în ipoteza acţiunii în stabilirea filiaţiei faţă de mamă, calitatea procesuală activă aparţine copilului sau, după moartea acestuia, moştenitorilor copilului, iar calitatea procesuală pasivă aparţine pretinsei mamei sau, după moartea acesteia, moştenitorilor pretinsei mame (art. 423 NCC); în ipoteza acţiunii în stabilirea filiaţiei faţă de tată, calitatea procesuală activă aparţine copilului sau, după moartea acestuia, moştenitorilor copilului, iar calitatea procesuală pasivă aparţine pretinsului tată sau, după moartea acestuia, moştenitorilor pretinsului tată (art. 425 NCC); în ipoteza acţiunii în tăgada paternităţii, calitatea procesuală activă aparţine soţului mamei, mamei, tatălui biologic, copilului şi, în cazul decesului acestor persoane, moştenitorilor lor, în timp ce calitatea procesuală pasivă aparţine copilului, dacă acţiunea este pornită de soţul mamei, sau, după moartea copilului, mamei sau altor moştenitori ai săi. Totodată, calitatea procesuală pasivă în cazul acţiunii în tăgada paternităţii aparţine soţului, în ipoteza în care acţiunea este promovată de mamă sau de copil, ori, după decesul acestuia, moştenitorilor săi. De asemenea, dacă acţiunea în tăgada paternităţii este introdusă de către tatăl biologic, calitatea procesuală pasivă aparţine soţului mamei şi copilului, iar în cazul decesului acestora, moştenitorilor săi (art. 429 NCC); în cazul divorţului judiciar, calitatea procesuală activă aparţine numai soţilor [art. 917 alin. (1) NCPC].
In ipoteza acţiunilor în pretenţii, având în vedere că în raportul juridic obligaţional dedus judecăţii sunt determinaţi atât subiectul activ, cât şi subiectul pasiv, verificarea calităţii procesuale active şi pasive nu prezintă dificultăţi, părţile procesului fiind identice cu subiectele raportului juridic de drept substanţial.
Ca definiţie doctrinară, calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana pârâtului şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).
In cazul situaţiilor juridice pentru a căror realizare calea justiţiei este obligatorie, calitatea procesuală activă aparţine celui care se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă aparţine celui faţă de care se poate realiza interesul respectiv.
Particularizând pentru ipoteza acţiunii în revendicare imobiliară, calitatea procesuală activă revine reclamantului, proprietar neposesor, lipsit de atributele dreptului de proprietate spre a cărui valorificare tinde prin exerciţiul acţiunii, iar calitatea procesuală pasivă aparţine pârâtului, posesor neproprietar sau detentor precar.
Neacceptarea de către reclamant a succesiunii în termenul de opţiune instituit de lege conduce la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active în ipoteza promovării unei acţiuni în dezbatere succesorală, iar nu a excepţiei prescripţiei dreptului de opţiune succesorală, aceasta din urmă constituind o apărare de fond în planul dreptului substanţial, ce se reflectă în planul dreptului procesual sub forma excepţiei lipsei calităţii procesuale active.
In situaţia în care legea conferă legitimitate procesuală activă oricărei persoane interesate, dacă o atare cerinţă nu este îndeplinită, excepţia procesuală ce urmează a fi admisă este excepţia lipsei de interes, iar nu aceea a lipsei calităţii procesuale active, întrucât elementul esenţial de natură a determina soluţia instanţei îl constituie interesul (spre exemplu, situaţia acţiunii în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic).
Cu titlu exemplificativ, nu au calitate procesuală activă: legatarul unei sume de bani într-o acţiune în revendicare ce are ca obiect un bun imobil din patrimoniul autorului său, întrucât vocaţia sa succesorală priveşte strict suma de bani111; un terţ (penitus extranei) care solicită rezoluţiunea/rezilierea unui act juridic, fără a avea calitatea de parte contractantă; o persoană care nu are calitatea de titular al dreptului de coproprietate asupra bunului şi care promovează o acţiune de partajare a acestuia; nudul proprietar al unui imobil care introduce o acţiune în obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului deţinut abuziv etc.
In cadrul acţiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui imobil prin efectul uzucapiunii în sistemul Codului civil din 1864, legitimarea procesuală pasivă aparţine proprietarului nediligent al bunului ce a permis exercitarea de către o altă persoană a unei posesii utile asupra acestuia un timp îndelungat, dată fiind dubla natură a uzucapiunii, atât mod de dobândire a unui drept real, dar şi sancţiune.
Nu au calitate procesuală pasivă în cadrul unei astfel de acţiuni posesorii intermediari şi succesivi ai unui teren, ce au intrat în posesia acestuia în temeiul unor acte netransla-tive de proprietate (înscrisuri sub semnătură privată intitulate de părţi „chitanţe", care consemnează vânzarea terenului în schimbul unui preţ şi care reprezintă acte juridice lovite de nulitate absolută, sancţiunea decurgând din nerespectarea formei autentice cerute de lege ad validitatem), întrucât aceste persoane nu au avut niciodată calitatea de proprietari ai bunului uzucapat.
De asemenea, nu justifică calitatea procesuală pasivă în astfel de acţiuni consiliile locale sau judeţene, care au statut de autoritate deliberativă, ci numai unităţile adminis-trativ-teritoriale (comuna, oraşul, judeţul, municipiul), în măsura în care bunul în privinţa căruia se solicită uzucapiunea face parte din domeniul privat al acestora.
In sarcina reclamantului există obligaţia de a justifica atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă, prin indicarea motivelor de fapt şi de drept în cuprinsul cererii formulate. Nu s-ar putea invoca de către reclamant lipsa rolului activ al instanţei în determinarea persoanei care ar justifica calitatea procesuală a pârâtului, întrucât obligaţia menţionată îi incumbă lui însuşi, în calitate de persoană care a declanşat procedura judiciară.
Rolul instanţei constă numai în verificarea identităţii dintre cel chemat în judecată şi subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii sau persoana în contradictoriu cu care trebuie realizat interesul reclamantului, precum şi a identităţii dintre cel care promovează cererea şi titularul dreptului subiectiv sau cel care se prevalează de un anumit interes. în conformitate cu art. 194 lit. e) NCPC cu trimitere la art. 150, dacă dovada calităţii procesuale active şi pasive se face prin înscrisuri, reclamantul trebuie să le propună prin cerere şi să le anexeze cererii de chemare în judecată (spre exemplu, titlul de proprietate al reclamantului, în măsura în care acesta promovează o acţiune în revendicare; contractul de împrumut încheiat între părţi, în măsura în care acţiunea cu care instanţa este învestită este o acţiune în valorificarea dreptului de creanţă rezultat din contract etc.). Dacă o atare probă nu a fost propusă prin cerere, aceasta poate fi solicitată de reclamant şi încuviinţată de instanţă în cursul procesului numai în condiţiile art. 254 alin. (2) NCPC, în caz contrar reclamantul fiind decăzut din dreptul de a propune probe, această sancţiune putând fi invocată şi din oficiu de către instanţă. în ipoteza în care reclamantul nu probează calitatea procesuală activă/pasivă, instanţa va invoca din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale active/pasive, pe care o va pune în discuţia contradictorie a părţilor, urmând a o admite în consecinţă.
Legea stabileşte pentru anumite acţiuni civile calitatea procesuală activă sau, după caz, pasivă. Cu titlu exemplificativ, redăm următoarele: în ipoteza acţiunii în stabilirea filiaţiei faţă de mamă, calitatea procesuală activă aparţine copilului sau, după moartea acestuia, moştenitorilor copilului, iar calitatea procesuală pasivă aparţine pretinsei mamei sau, după moartea acesteia, moştenitorilor pretinsei mame (art. 423 NCC); în ipoteza acţiunii în stabilirea filiaţiei faţă de tată, calitatea procesuală activă aparţine copilului sau, după moartea acestuia, moştenitorilor copilului, iar calitatea procesuală pasivă aparţine pretinsului tată sau, după moartea acestuia, moştenitorilor pretinsului tată (art. 425 NCC); în ipoteza acţiunii în tăgada paternităţii, calitatea procesuală activă aparţine soţului mamei, mamei, tatălui biologic, copilului şi, în cazul decesului acestor persoane, moştenitorilor lor, în timp ce calitatea procesuală pasivă aparţine copilului, dacă acţiunea este pornită de soţul mamei, sau, după moartea copilului, mamei sau altor moştenitori ai săi. Totodată, calitatea procesuală pasivă în cazul acţiunii în tăgada paternităţii aparţine soţului, în ipoteza în care acţiunea este promovată de mamă sau de copil, ori, după decesul acestuia, moştenitorilor săi. De asemenea, dacă acţiunea în tăgada paternităţii este introdusă de către tatăl biologic, calitatea procesuală pasivă aparţine soţului mamei şi copilului, iar în cazul decesului acestora, moştenitorilor săi (art. 429 NCC); în cazul divorţului judiciar, calitatea procesuală activă aparţine numai soţilor [art. 917 alin. (1) NCPC].
In ipoteza acţiunilor în pretenţii, având în vedere că în raportul juridic obligaţional dedus judecăţii sunt determinaţi atât subiectul activ, cât şi subiectul pasiv, verificarea calităţii procesuale active şi pasive nu prezintă dificultăţi, părţile procesului fiind identice cu subiectele raportului juridic de drept substanţial.
In schimb, în ipoteza acţiunilor reale, pentru a se stabili calitatea procesuală activă, uneori se impune administrarea aceloraşi probe ca şi pentru dovedirea dreptului afirmat (spre exemplu, efectuarea unei expertize tehnice imobiliare în specialitatea topografie având ca obiectiv identificarea terenurilor, astfel cum rezultă din actele de proprietate ale părţilor, pentru a se stabili dacă una dintre acestea ocupă o suprafaţă din terenul celeilalte părţi). în acest caz, art. 248 alin. (4) NCPC prevede dreptul instanţei de a uni excepţia invocată cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei, arătând că această soluţie se impune numai dacă pentru judecarea excepţiei este necesar să se administreze aceleaşi dovezi ca şi pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluţionarea fondului.
Chiar şi în această ipoteză, lipsa calităţii procesuale active nu se confundă cu netemeinicia cererii, deoarece în cazul unei acţiuni reale introduse de o persoană fără calitate dreptul subiectiv există, dar cererea de chemare în judecată nu a fost introdusă de titularul dreptului respectiv, pe când, în cazul unei acţiuni netemeinice, nu există însuşi dreptul pretins de reclamant. Astfel, în situaţia în care în privinţa unui bun există o stare de coproprietate obişnuită, iar o terţă persoană promovează o cerere de partaj judiciar a bunului respectiv, aceasta se va respinge ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, iar nu ca neîntemeiată, întrucât există alte persoane (coproprietarii bunului) care ar avea dreptul de a solicita partajul, acest drept subiectiv existând, însă nu în patrimoniul reclamantului.
Chiar şi în această ipoteză, lipsa calităţii procesuale active nu se confundă cu netemeinicia cererii, deoarece în cazul unei acţiuni reale introduse de o persoană fără calitate dreptul subiectiv există, dar cererea de chemare în judecată nu a fost introdusă de titularul dreptului respectiv, pe când, în cazul unei acţiuni netemeinice, nu există însuşi dreptul pretins de reclamant. Astfel, în situaţia în care în privinţa unui bun există o stare de coproprietate obişnuită, iar o terţă persoană promovează o cerere de partaj judiciar a bunului respectiv, aceasta se va respinge ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, iar nu ca neîntemeiată, întrucât există alte persoane (coproprietarii bunului) care ar avea dreptul de a solicita partajul, acest drept subiectiv existând, însă nu în patrimoniul reclamantului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu