vineri, 11 iulie 2014

Procedura de restituire a sumelor achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru din 26.11.2013

Procedura de restituire a sumelor achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru din 26.11.2013, aprobată prin Ordinul comun nr. 1918/2013 / 65/2014 şi publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 68 din 28.01.2014 (M.Of. nr. 68/2014).

În vigoare de la 28.01.2014

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

1. Fac obiectul prezentei proceduri sumele achitate de contribuabili, cu titlu de taxe judiciare de timbru, prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, denumită în continuare ordonanţă, pentru care instanţele judecătoreşti competente, Ministerul Justiţiei sau Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au stabilit suma cuvenită a fi restituită la cererea solicitanţilor.

2. Stabilirea sumelor de restituit se face de către instanţa judecătorească prevăzută de art. 45 alin. (4) din ordonanţă, denumită în continuare instanţă judecătorească competentă, iar compensarea şi/sau restituirea se fac/face de către organul fiscal competent din cota-parte a taxei care i se cuvine.

3. În vederea restituirii sumei cuvenite, contribuabilul solicitant depune în cadrul termenului legal de prescripţie a dreptului de a cere restituirea, respectiv în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la restituire, în original, la registratura unităţii administrativ-teritoriale, denumită în continuare organul fiscal local, cererea de restituire soluţionată de instanţa judecătorească competentă. Pe cererea de restituire solicitantul înscrie numele şi prenumele/denumirea, domiciliul fiscal, codul de identificare fiscală, modalitatea de restituire a banilor: în contul bancar, în numerar sau prin mandat poştal, după caz, şi ataşează documentul de plată al taxei judiciare de timbru.

4. În cazul solicitanţilor persoane juridice, restituirea sumelor cuvenite se efectuează numai prin decontare bancară, în contul indicat prin cererea de restituire, iar în cazul solicitanţilor persoane fizice, restituirea se va efectua fie în contul bancar indicat prin cererea de restituire, fie în numerar, pentru sume aprobate de instanţa judecătorească mai mici de 500 lei, fie prin mandat poştal. În cazul în care restituirea se face în cont bancar, în cererea de restituire se vor indica codul IBAN şi banca la care este deschis acest cont.

5. Cererea de restituire prevăzută la pct. 3 se soluţionează în termenul prevăzut de art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, calculat de la data depunerii acesteia la registratura organului fiscal local.

6. În termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii prevăzute la pct. 3, organul fiscal local transmite organului fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, denumit în continuare organul fiscal central competent, cererea solicitantului, decizia instanţei judecătoreşti competente şi documentul de plată a taxei judiciare de timbru, în copie, precum şi certificarea faptului că suma în cauză a fost încasată şi nu a mai fost restituită, în original.

7. Certificarea operaţiunii de plată a taxei judiciare de timbru se efectuează de către organul fiscal local, prin formularul "Adresa de confirmare a sumei achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru cuvenită bugetului de stat", prevăzut în anexa nr. 2 la ordin.

8. În scopul efectuării compensării prevăzute de lege, sumele reprezentând taxa judiciară de timbru de restituit sunt exigibile la data depunerii cererii de restituire soluţionate de instanţa judecătorească competentă la registratura organului fiscal local.

CAPITOLUL II
Procedura de restituire a cotei-părţi din taxa judiciară de timbru care se face venit al bugetului local


9. După primirea cererii de restituire, compartimentul cu atribuţii de compensare/restituire, denumit în continuare compartiment, procedează la verificarea în evidenţa analitică pe plătitori, sub aspectul identificării eventualelor obligaţii fiscale restante înregistrate de către solicitant.

10. Dacă nu se constată existenţa unor obligaţii fiscale restante ale solicitantului, compartimentul va întocmi formularul ITL 060 - "Decizia de restituire a sumelor de la bugetul local", în două exemplare, din care un exemplar se va transmite solicitantului, iar al doilea exemplar se va arhiva la dosarul solicitantului, după caz.

11. În cazul în care se constată existenţa unor obligaţii fiscale restante ale solicitantului, sumele solicitate se restituie numai după efectuarea compensării cu obligaţiile bugetare existente în evidenţa analitică pe plătitori, cu respectarea prevederilor art. 116 şi 117 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

a) Dacă suma de restituit este mai mică decât obligaţiile fiscale restante ale solicitantului, se va efectua compensare până la concurenţa sumei de restituit.

b) Dacă suma de restituit este mai mare sau egală cu suma reprezentând obligaţii fiscale restante ale solicitantului, se va efectua compensarea până la concurenţa obligaţiilor fiscale restante, diferenţa rezultată restituindu-se acestuia.

12. În cazul în care s-a procedat la compensare, compartimentul va întocmi formularul ITL 060 - "Decizia de restituire a sumelor de la bugetul local", în două exemplare, din care un exemplar se va transmite solicitantului în termen de 7 zile, iar al doilea exemplar se va arhiva la dosarul solicitantului, după caz.

13. În vederea restituirii efective a sumelor cuvenite, organul fiscal local înştiinţează solicitantul în vederea prezentării acestuia la ghişeu pentru efectuarea restituirii în numerar sau efectuează restituirea în contul precizat de solicitant, după caz, cu încadrarea în termenul prevăzut de art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

CAPITOLUL III
Procedura de restituire a cotei-părţi din taxa judiciară de timbru care se face venit al bugetului de stat

14. După primirea documentaţiei prevăzute la pct. 6, organul fiscal central competent, prin compartiment, procedează la verificarea acesteia şi a cotei-părţi din taxa judiciară de timbru care se cuvine a fi restituită din bugetul de stat.

15. Prin organ fiscal central competent potrivit dispoziţiilor art. 33 şi 36 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se înţelege:

a) în cazul persoanelor juridice şi al persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere - organul fiscal la care persoana este înregistrată ca plătitor de impozite şi taxe;

b) în cazul persoanelor fizice - organul fiscal în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul fiscal persoana fizică;

c) în cazul persoanelor fizice sau juridice care nu au domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul social în România - Administraţia fiscală pentru contribuabili nerezidenţi din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti.

16. În situaţia în care, în urma verificării efectuate potrivit dispoziţiilor pct. 14, organul fiscal central competent constată că documentaţia transmisă de către organul fiscal local este incompletă ori constată erori în calcularea cotei-părţi din taxa judiciară de timbru care se cuvine a fi restituită din bugetul de stat, va restitui acestuia, în termen de două zile lucrătoare, documentaţia transmisă, în vederea completării ori corectării ei, după caz.

17. Organul fiscal local efectuează completările/corecţiile necesare şi retransmite în termen de două zile lucrătoare organului fiscal central competent documentaţia legal întocmită.

18. După primirea documentaţiei corecte şi complete, organul fiscal central competent, prin compartiment, va efectua verificarea datelor din evidenţa analitică pe plătitori, sub aspectul identificării eventualelor obligaţii fiscale restante înregistrate de către solicitanţi.

19. În cazul în care se constată că solicitantul nu înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetele administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, organul fiscal central competent va întocmi decizia de restituire prevăzută de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, în 3 exemplare. În baza deciziei de restituire aprobate, organul fiscal central competent va întocmi, în 3 exemplare, nota privind restituirea/rambursarea unor sume prevăzută de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 585/2005 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.

20. În cazul în care se constată existenţa unor obligaţii fiscale restante ale solicitantului, sumele solicitate se restituie numai după efectuarea compensării cu obligaţiile existente în evidenţa analitică pe plătitori, întocmindu-se în acest sens decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale prevăzută de Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.314/2007 pentru aprobarea Metodologiei de distribuire a sumelor plătite de contribuabili în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale înregistrate de către aceştia, cu modificările şi completările ulterioare.

21. În situaţia în care suma de restituit este mai mare sau egală cu suma reprezentând obligaţiile fiscale restante ale solicitantului, organul fiscal central competent efectuează compensarea până la concurenţa acestor obligaţii fiscale, iar eventuala diferenţă rezultată în urma compensării o restituie acestuia.

22. În vederea efectuării compensării şi restituirii, organul fiscal central competent întocmeşte, în 3 exemplare, decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale, decizia de restituire şi nota privind restituirea/rambursarea unor sume, după caz, care se transmit la unitatea Trezoreriei Statului la care este arondat organul fiscal competent, în scopul efectuării operaţiunilor de compensare şi de restituire.

Compensarea/restituirea se efectuează din contul de venituri al bugetului de stat "Taxe judiciare de timbru şi alte taxe de timbru", codificat cu codul de identificare fiscală al unităţii administrativ-teritoriale în care sumele au fost încasate.

23. Unitatea Trezoreriei Statului va efectua restituirea sumei rămase după efectuarea operaţiunii de compensare, în contul bancar înscris de solicitant în cererea de restituire.

24. În cazul solicitanţilor persoane juridice, restituirea sumelor cuvenite se efectuează numai prin decontare bancară, în contul indicat de către aceştia prin cererea de restituire.

25. În cazul solicitanţilor persoane fizice, restituirea se va efectua fie în contul bancar (cont IBAN) indicat prin cererea de restituire, fie în numerar, pentru sume aprobate de instanţa judecătorească mai mici de 500 lei, fie prin mandat poştal.

În cazul restituirii prin mandat poştal, acestea se emit de organul fiscal central competent şi se transmit unităţii Trezoreriei Statului, însoţite de un borderou centralizator în vederea întocmirii de unitatea trezoreriei statului a ordinului de plată, de virare a sumei totale în contul Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A. În această situaţie unitatea Trezoreriei Statului depune mandatele poştale la unităţile Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A. împreună cu o copie a borderoului centralizator şi a ordinului de plată.

26. În vederea efectuării restituirii în numerar, organul fiscal central competent va transmite unităţii Trezoreriei Statului, cu cel puţin 7 zile lucrătoare înaintea împlinirii termenului legal de soluţionare a cererii de restituire, decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale şi/sau nota privind restituirea/rambursarea unor sume, împreună cu "Înştiinţarea de restituire a unor sume reprezentând taxe judiciare de timbru", al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3 la ordin.

27. Programarea pe zile a solicitanţilor pentru care restituirea se face în numerar se va efectua de către unitatea Trezoreriei Statului, cu încadrarea în termenul legal de soluţionare. Data la care a fost programat solicitantul în vederea ridicării în numerar a sumei va fi înscrisă de către unitatea Trezoreriei Statului în înştiinţarea de restituire.

28. Unitatea Trezoreriei Statului va transmite organului fiscal central competent, în ziua imediat următoare avizării acestora, două exemplare ale înştiinţării de restituire şi ale deciziei privind compensarea obligaţiilor fiscale, după caz.

29. Organul fiscal central competent, prin compartimentul cu atribuţii de compensare/restituire, va ţine o evidenţă a restituirilor, va transmite solicitantului un exemplar al înştiinţării de restituire şi al deciziei privind compensarea obligaţiilor fiscale, după caz, cel târziu în ziua imediat următoare primirii acestor documente de la unitatea Trezoreriei Statului.

30. În situaţia în care solicitantul nu se prezintă la ghişeul unităţii Trezoreriei Statului la data stabilită, unitatea Trezoreriei Statului va efectua reprogramarea acestuia la o dată ulterioară, la solicitarea sa.

31. După efectuarea compensării şi/sau restituirii, după caz, unitatea Trezoreriei Statului păstrează un exemplar al deciziei privind compensarea obligaţiilor fiscale, al deciziei de restituire şi al notei privind restituirea/rambursarea unor sume şi le transmite pe celelalte două organului fiscal central competent, în termen de două zile.

32. După primirea documentelor, organul fiscal central competent va păstra un exemplar al deciziei privind compensarea obligaţiilor fiscale, al deciziei de restituire şi al notei privind restituirea/rambursarea unor sume, pentru înregistrarea operaţiunilor în evidenţa analitică pe plătitori, şi îl va transmite pe celălalt solicitantului, în termen de 7 zile.

CAPITOLUL IV
Dispoziţii finale


33. Documentele întocmite în vederea soluţionării solicitărilor de restituire a sumelor reprezentând taxa judiciară de timbru se arhivează la dosarul fiscal al solicitantului, după caz.

34. Organul fiscal central competent va transmite organului fiscal local, de îndată, în copie, documentele întocmite în vederea compensării şi/sau restituirii taxei judiciare de timbru din cota cuvenită bugetului de stat, în vederea organizării evidenţei restituirilor de taxe judiciare de timbru.

35. Organul fiscal local, după primirea de la organul fiscal central competent a documentelor prevăzute la pct. 34, va comunica instanţei judecătoreşti, Ministerului Justiţiei sau Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după caz, că cererea de restituire soluţionată de către acestea a fost pusă în aplicare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Citeste si:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...