Pensie de întreținere stabilită în funcție de venitul minim din țara de reședință a pârâtului cetățean român fară venituri

Prin sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Deva, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul.

A fost obligat pârâtul la plata unei pensii lunare de întreţinere în favoarea reclamantei, în cuantum de 500 lei lunar, începând cu data de 07.11.2014 şi până la terminarea studiilor de către reclamantă, dar nu mai mult de 26 de ani, sumă ce se va indexa de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, din certificatul de naştere al reclamantei, a rezultat că aceasta este fiica pârâtului, aflându-se în continuarea studiilor universitare.

Această situaţie de fapt a impus aplicarea dispoziţiilor art 499 alin3 din Codul Civil, potrivit cărora, pe de-o parte, părinţii au obligaţia de a-şi întreţine copiii deveniţi majori, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani, iar pe de altă parte, ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor minori, ei având obligaţia de a-i creşte, îngrijindu-se de sănătatea şi dezvoltarea lor fizică, de educarea şi pregătirea profesională a acestora.

Prin urmare, cum legea prezumă starea de nevoie în care se află această categorie socială, incapacitatea de muncă fiind considerată că există nu numai atunci când se datorează unor cauze fiziologice, ci şi când provine din cauze de ordin social, precum continuarea studiilor de către elevi şi studenţi, instanţa a apreciat că cererea de chemare în judecată este întemeiată, obligându-l pe pârât la plata unei pensii de întreţinere în favoarea reclamantului.

La stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere instanţa a avut în vedere, în temeiul art 529 Cod Civil, atât nevoile celui care cere întreţinere, ce reclamă cheltuieli de întreţinere şi formare profesională din ce în ce mai mari, cât şi numărul persoanelor aflate în întreţinerea debitorului obligaţiei de întreţinere şi mijloacele materiale de care acesta dispune.

Instanţa a constatat că reclamantul este singurul descendent al pârâtului pentru care acesta are obligaţia legală de a presta întreţinere.

Referitor la veniturile pârâtului, deşi nu s-a făcut dovada că acesta ar avea un loc de muncă sau că realizează venituri constante în Germania, unde a dovedit că îşi are reşedinţa, în condiţiile în care acesta nu a învederat o stare de boală care să-l pună în incapacitate de a munci, instanţa a considerat că acesta este apt de muncă, motiv pentru care poate fi prezumată realizarea unor venituri, apreciind că altfel nu s-ar explica modul în care acesta îşi asigură propria existenţă în Germania. Noţiunea de mijloace, vizată de textul art 529 alin 1 Cod Civil trebuie interpretată nu numai în sensul de mijloace materiale, dar şi ca aptitudine de a munci a celui obligat la întreţinere, care este izvorul obţinerii mijloacelor materiale.

În acest caz, chiar în lipsa oricăror dovezi cu privire la veniturile şi posibilitatea lor de realizare, instanţa a stabilit cuantumul pensiei de întreţinere la valoarea de 50 lei, astfel cum a solicitat reclamanta, fiind vorba de o contribuţie minimă, raportată la nivelul veniturilor din Germania. Astfel, potrivit adresei Direcţiei Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, începând cu data de 01.01.2015, salariul minim în Germania pentru anumite categorii profesionale este de 8,5 euro/oră. Accesând pagina de internet menţionată în cuprinsul adresei, s-a constatat că acest salariu minim este cel brut, pentru profesii pentru care nu sunt necesare studii superioare sau de specialitate, salariul brut lunar pentru o săptămână de lucru ajungând la 1.473 euro, ceea ce reprezintă 6.612,88 lei, la cursul euro/leu de la data pronunţării, respectiv 4,4894 lei.

Prin urmare, în acord cu dispoziţiile art 529 alin 2 Cod Civil, care stabilesc că atunci când întreţinerea este datorată de părinte ea se stabileşte până la o pătrime din veniturile realizate dacă întreţinerea este datorată pentru un copil, ceea ce înseamnă o valoare de maxim 368,25 euro/1653,22 lei, prin raportare la venitul minim din Germania, instanţa a apreciat că solicitarea reclamantei de a-i fi plătită o pensie de 500 lei se încadrează în acest plafon stabilit de lege.

Faţă de aceste considerente, instanţa a admis acţiunea astfel cum a fost formulată şi a stabilit în sarcina pârâtului obligaţia de a plăti în favoarea reclamantei o pensie de întreţinere în cuantum de 500 lei lunar, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată – 07.11.2014 şi până la terminarea studiilor de către reclamant, dar nu mai mult de 26 de ani, sumă ce se va indexa de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei, în conformitate cu dispoziţiile art 531 alin 2 Cod Civil.

În privinţa cheltuielilor de judecată instanţa a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., întrucât pârâtul a pierdut procesul, astfel că a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat. În speţă nu au putut fi aplicate dispoziţiile art. 454 C. proc. civ. pentru a proceda la exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată, aşa cum acesta a solicitat, întrucât, chiar dacă a recunoscut în parte pretenţia reclamantului înaintea primului termen de judecată, acesta se afla de drept în întârziere anterior introducerii cererii de chemare în judecată, în condiţiile art 1523 alin 2  C. civ. întrucât, datorită caracterului preponderent alimentar al obligaţiei, aceasta trebuia executată lunar, în mod constant, căci numai în aceste condiţii se poate discuta de o executare utilă creditorului.

Împotriva hotărârii a declarat apel pârâtul, prin care a solicitat anularea sau schimbarea acesteia, iar în rejudecare, admiterea în parte a acţiunii, în sensul obligării sale la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de ¼ din salariul minim pe economie, respectiv 181 lei şi respingerea solicitării privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a arătat că deşi prima instanţă a dispus efectuarea unei anchete sociale în Germania, aceasta nu s-a finalizat până la închiderea dezbaterilor; în plus, deşi s-a stabilit că are reşedinţă în Germania şi că nu realizează venituri, totuşi, pe bază de prezumţii şi nu de documente, instanţa a reţinut că are venituri, obligându-l, pe baza informaţiilor culese de pe internet, la pensie de întreţinere în funcţie de veniturile din Germania. Pensia ar fi trebuit să fie stabilită în funcţie de venitul minim din România, fiind cetăţean român, nu german, iar ţara în care se desfăşoară procesul este România.

A mai învederat că este nelegală şi modalitatea în care instanţa a procedat la administrarea probei cu interogatoriu, refuzând administrarea acesteia în scris, prin înmânarea întrebărilor către apărătorul său, pentru a răspunde în scris.

A susţinut că fiind de acord cu obligarea sa la plata unei pensii de întreţinere, nu se impune obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult cu cât unele solicitări ale reclamantei sunt nefondate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 466-482 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii atacate.

În motivare, a arătat că venitul minim garantat în Germania a fost confirmat de adresa comunicată de Direcţia de Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din Ministrul Justiţiei, iar faptul că pârâtul nu a beneficiat de prestaţii de subzistenţă de la autorităţile germane se datorează lipsei sale de diligenţă.

A învederat că prima instanţă a analizat pe fond litigiul, neprezentând nicio importanţă faptul că nu s-a mai depus raportul de anchetă socială încuviinţat, în condiţiile în care pârâtul este cel care nu a indicat adresa unde locuieşte în Germania. În plus, nu a dovedit cu acte medicale împiedicarea de a se prezenta la interogatoriu.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel formulate, precum şi sub toate aspectele, conform prevederilor art. 476-478 C. proc. civ, raportat la probele administrate, Tribunalul reţine următoarele:

Niciuna din criticile aduse prin cererea de apel nu este de natură a duce la schimbarea hotărârii pronunţate de prima instanţă, hotărâre legală şi temeinică.

Apelantul-pârât critică modul în care a fost administrată probaţiunea – nefinalizarea anchetei sociale şi încălcarea prevederilor legale privind modul de administrare a interogatoriului pentru o persoană ce îşi are rezidenţa în străinătate – însă, raportat la poziţia exprimată de către pârât, în sensul că locuieşte în Germania, unde nu realizează niciun fel de venit, utilitatea celor două probe încuviinţate nu îşi mai găsea eficienţă în cauză.

În mod întemeiat a reţinut prima instanţă că pârâtul, deşi nu realizează venituri în statul de reşedinţă, este obligat a presta întreţinere fiicei sale aflate în continuarea studiilor şi fiind apt de muncă, trebuie să obţină venituri, în primul rând pentru a-şi asigura propria subzistenţă. În aceste condiţii, s-a avut în vedere venitul minim garantat şi, întrucât debitorul întreţinerii îşi are rezidenţa în Germania, instanţa s-a raportat la nivelul din acest stat.

Contrar celor susţinute de apelantul-pârât, prima instanţă, la stabilirea cuantumului venitului minim garantat pe economie în acest stat european, a avut în vedere adresa nr. 32361/17.04.2015 emisă de Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară şi nu simple informaţii culese de pe internet.

Raportat la situaţia de fapt şi de drept reţinută în mod judicios de prima instanţă, suma de 500 lei, stabilită lunar cu titlu de pensie de întreţinere, respectă interesele creditorului dar şi pe cele ale debitorului întreţinerii, fiind în acord cu limitele impuse de prevederile art 529 alin 2 Cod civil.

Şi capătul accesoriu cererii de chemare în judecată, referitor la cheltuielile de judecată, a fost corect rezolvat de către prima instanţă, în condiţiile în care a reţinut că, deşi pârâtul a recunoscut în parte pretenţiile deduse judecăţii, în materia obligaţiei legale de întreţinere, debitorul este de drept în întârziere, conform prevederilor art 1523 alin 2 lit a Cod civil.

Raportat la considerentele precedente, în temeiul art. 480 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat apelul promovat de către pârât, fiind menţinută ca legală şi temeinică hotărârea pronunţată de prima instanţă.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., apelantul-pârât va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei-reclamante, reprezentând onorariu de avocat avansat în apel.

(Tribunalul Hunedoara, s. I civ., dec. civ. nr. 1258/04.12.2015)