Prin
sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Deva, a fost admisă cererea
de chemare în judecată formulată de reclamantă, în contradictoriu cu
pârâtul.
A fost obligat pârâtul la plata unei pensii lunare de întreţinere în
favoarea reclamantei, în cuantum de 500 lei lunar, începând cu data de
07.11.2014 şi până la terminarea studiilor de către reclamantă, dar nu
mai mult de 26 de ani, sumă ce se va indexa de drept, trimestrial, în
funcţie de rata inflaţiei.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, din certificatul
de naştere al reclamantei, a rezultat că aceasta este fiica pârâtului,
aflându-se în continuarea studiilor universitare.
Această situaţie de fapt a impus aplicarea dispoziţiilor art 499 alin3
din Codul Civil, potrivit cărora, pe de-o parte, părinţii au obligaţia
de a-şi întreţine copiii deveniţi majori, dacă se află în continuarea
studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26
de ani, iar pe de altă parte, ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi
îndatoriri faţă de copiii lor minori, ei având obligaţia de a-i creşte,
îngrijindu-se de sănătatea şi dezvoltarea lor fizică, de educarea şi
pregătirea profesională a acestora.
Prin urmare, cum legea prezumă starea de nevoie în care se află
această categorie socială, incapacitatea de muncă fiind considerată că
există nu numai atunci când se datorează unor cauze fiziologice, ci şi
când provine din cauze de ordin social, precum continuarea studiilor de
către elevi şi studenţi, instanţa a apreciat că cererea de chemare în
judecată este întemeiată, obligându-l pe pârât la plata unei pensii de
întreţinere în favoarea reclamantului.
La stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere instanţa a avut în vedere, în temeiul art 529
Cod Civil, atât nevoile celui care cere întreţinere, ce reclamă
cheltuieli de întreţinere şi formare profesională din ce în ce mai mari,
cât şi numărul persoanelor aflate în întreţinerea debitorului
obligaţiei de întreţinere şi mijloacele materiale de care acesta
dispune.
Instanţa a constatat că reclamantul este singurul descendent al
pârâtului pentru care acesta are obligaţia legală de a presta
întreţinere.
Referitor la veniturile pârâtului, deşi nu s-a făcut dovada că acesta
ar avea un loc de muncă sau că realizează venituri constante în
Germania, unde a dovedit că îşi are reşedinţa, în condiţiile în care
acesta nu a învederat o stare de boală care să-l pună în incapacitate de
a munci, instanţa a considerat că acesta este apt de muncă, motiv
pentru care poate fi prezumată realizarea unor venituri, apreciind că
altfel nu s-ar explica modul în care acesta îşi asigură propria
existenţă în Germania. Noţiunea de mijloace, vizată de textul art 529 alin 1 Cod
Civil trebuie interpretată nu numai în sensul de mijloace materiale,
dar şi ca aptitudine de a munci a celui obligat la întreţinere, care
este izvorul obţinerii mijloacelor materiale.
În acest caz, chiar în lipsa oricăror dovezi cu privire la veniturile
şi posibilitatea lor de realizare, instanţa a stabilit cuantumul
pensiei de întreţinere la valoarea de 50 lei, astfel cum a solicitat
reclamanta, fiind vorba de o contribuţie minimă, raportată la nivelul
veniturilor din Germania. Astfel, potrivit adresei Direcţiei Drept
Internaţional şi Cooperare Judiciară, începând cu data de 01.01.2015,
salariul minim în Germania pentru anumite categorii profesionale este de
8,5 euro/oră. Accesând pagina de internet menţionată în cuprinsul
adresei, s-a constatat că acest salariu minim este cel brut, pentru
profesii pentru care nu sunt necesare studii superioare sau de
specialitate, salariul brut lunar pentru o săptămână de lucru ajungând
la 1.473 euro, ceea ce reprezintă 6.612,88 lei, la cursul euro/leu de la
data pronunţării, respectiv 4,4894 lei.
Prin urmare, în acord cu dispoziţiile art 529 alin 2 Cod Civil, care stabilesc că atunci când întreţinerea este datorată de părinte ea se stabileşte până la o pătrime
din veniturile realizate dacă întreţinerea este datorată pentru un
copil, ceea ce înseamnă o valoare de maxim 368,25 euro/1653,22 lei, prin
raportare la venitul minim din Germania, instanţa a apreciat că
solicitarea reclamantei de a-i fi plătită o pensie de 500 lei se
încadrează în acest plafon stabilit de lege.
Faţă de aceste considerente, instanţa a admis acţiunea astfel cum a
fost formulată şi a stabilit în sarcina pârâtului obligaţia de a plăti
în favoarea reclamantei o pensie de întreţinere în cuantum de 500 lei
lunar, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată –
07.11.2014 şi până la terminarea studiilor de către reclamant, dar nu
mai mult de 26 de ani, sumă ce se va indexa de drept, trimestrial, în
funcţie de rata inflaţiei, în conformitate cu dispoziţiile art 531 alin 2 Cod Civil.
În privinţa cheltuielilor de judecată instanţa a apreciat că sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C.
proc. civ., întrucât pârâtul a pierdut procesul, astfel că a fost
obligat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.
În speţă nu au putut fi aplicate dispoziţiile art. 454 C. proc. civ.
pentru a proceda la exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de
judecată, aşa cum acesta a solicitat, întrucât, chiar dacă a recunoscut
în parte pretenţia reclamantului înaintea primului termen de judecată,
acesta se afla de drept în întârziere anterior introducerii cererii de
chemare în judecată, în condiţiile art 1523 alin 2 C. civ. întrucât, datorită caracterului preponderent alimentar al
obligaţiei, aceasta trebuia executată lunar, în mod constant, căci numai
în aceste condiţii se poate discuta de o executare utilă creditorului.
Împotriva hotărârii a declarat apel pârâtul, prin care a solicitat
anularea sau schimbarea acesteia, iar în rejudecare, admiterea în parte a
acţiunii, în sensul obligării sale la plata unei pensii de întreţinere
în cuantum de ¼ din salariul minim pe economie, respectiv 181 lei şi
respingerea solicitării privind obligarea sa la plata cheltuielilor de
judecată.
În motivare, a arătat că deşi prima instanţă a dispus efectuarea unei
anchete sociale în Germania, aceasta nu s-a finalizat până la
închiderea dezbaterilor; în plus, deşi s-a stabilit că are reşedinţă în
Germania şi că nu realizează venituri, totuşi, pe bază de prezumţii şi
nu de documente, instanţa a reţinut că are venituri, obligându-l, pe
baza informaţiilor culese de pe internet, la pensie de întreţinere în
funcţie de veniturile din Germania. Pensia ar fi trebuit să fie
stabilită în funcţie de venitul minim din România, fiind cetăţean român,
nu german, iar ţara în care se desfăşoară procesul este România.
A mai învederat că este nelegală şi modalitatea în care instanţa a
procedat la administrarea probei cu interogatoriu, refuzând
administrarea acesteia în scris, prin înmânarea întrebărilor către
apărătorul său, pentru a răspunde în scris.
A susţinut că fiind de acord cu obligarea sa la plata unei pensii de
întreţinere, nu se impune obligarea sa la plata cheltuielilor de
judecată, cu atât mai mult cu cât unele solicitări ale reclamantei sunt
nefondate.
În drept, au fost invocate prevederile art. 466-482 C. proc. civ.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat
respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a
hotărârii atacate.
În motivare, a arătat că venitul minim garantat în Germania a fost
confirmat de adresa comunicată de Direcţia de Drept Internaţional şi
Cooperare Judiciară din Ministrul Justiţiei, iar faptul că pârâtul nu a
beneficiat de prestaţii de subzistenţă de la autorităţile germane se
datorează lipsei sale de diligenţă.
A învederat că prima instanţă a analizat pe fond litigiul,
neprezentând nicio importanţă faptul că nu s-a mai depus raportul de
anchetă socială încuviinţat, în condiţiile în care pârâtul este cel care
nu a indicat adresa unde locuieşte în Germania. În plus, nu a dovedit
cu acte medicale împiedicarea de a se prezenta la interogatoriu.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de
apel formulate, precum şi sub toate aspectele, conform prevederilor art.
476-478 C. proc. civ, raportat la probele administrate, Tribunalul
reţine următoarele:
Niciuna din criticile aduse prin cererea de apel nu este de natură a
duce la schimbarea hotărârii pronunţate de prima instanţă, hotărâre
legală şi temeinică.
Apelantul-pârât critică modul în care a fost administrată probaţiunea
– nefinalizarea anchetei sociale şi încălcarea prevederilor legale
privind modul de administrare a interogatoriului pentru o persoană ce
îşi are rezidenţa în străinătate – însă, raportat la poziţia exprimată
de către pârât, în sensul că locuieşte în Germania, unde nu realizează
niciun fel de venit, utilitatea celor două probe încuviinţate nu îşi mai
găsea eficienţă în cauză.
În mod întemeiat a reţinut prima instanţă că pârâtul, deşi nu
realizează venituri în statul de reşedinţă, este obligat a presta
întreţinere fiicei sale aflate în continuarea studiilor şi fiind apt de
muncă, trebuie să obţină venituri, în primul rând pentru a-şi asigura
propria subzistenţă. În aceste condiţii, s-a avut în vedere venitul
minim garantat şi, întrucât debitorul întreţinerii îşi are rezidenţa în
Germania, instanţa s-a raportat la nivelul din acest stat.
Contrar celor susţinute de apelantul-pârât, prima instanţă, la
stabilirea cuantumului venitului minim garantat pe economie în acest
stat european, a avut în vedere adresa nr. 32361/17.04.2015 emisă de
Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară şi nu simple
informaţii culese de pe internet.
Raportat la situaţia de fapt şi de drept reţinută în mod judicios de
prima instanţă, suma de 500 lei, stabilită lunar cu titlu de pensie de
întreţinere, respectă interesele creditorului dar şi pe cele ale
debitorului întreţinerii, fiind în acord cu limitele impuse de
prevederile art 529 alin 2 Cod civil.
Şi capătul accesoriu cererii de chemare în judecată, referitor la
cheltuielile de judecată, a fost corect rezolvat de către prima
instanţă, în condiţiile în care a reţinut că, deşi pârâtul a recunoscut
în parte pretenţiile deduse judecăţii, în materia obligaţiei legale de
întreţinere, debitorul este de drept în întârziere, conform prevederilor art 1523 alin 2 lit a Cod civil.
Raportat la considerentele precedente, în temeiul art. 480 alin. (1)
C. proc. civ., se va respinge ca nefondat apelul promovat de către
pârât, fiind menţinută ca legală şi temeinică hotărârea pronunţată de
prima instanţă.
În temeiul art. 453 C. proc. civ., apelantul-pârât va fi obligat la
plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei-reclamante,
reprezentând onorariu de avocat avansat în apel.
(Tribunalul Hunedoara, s. I civ., dec. civ. nr. 1258/04.12.2015)
