Procedura simplificata a judecatii in cazul recunoasterii vinovatiei

Procedura simplificată a judecării în cazul recunoaşterii vinovăţiei, prevăzută de dispoziţiile procedurale actuale – art. 374 alin. 4 şi art. 375 din noul Cod de procedură penală, reprezintă de fapt o procedură abreviată ce are la bază o pledoarie de vinovăţie şi poate fi aplicată dacă sunt îndeplinite condiţiile din dispoziţiile menţionate.

Potrivit art. 374 alin. 4 din noul Cod de procedură penală, în cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală.

Art. 375 alin. 1 din noul Cod de procedură penală arata ca, dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. 4, instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului şi ale celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii.

Dacă admite cererea, instanţa întreabă părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri (375 alin. 2 din noul Cod de procedură penală).

Potrivit art. 375 alin. 3 din noul Cod de procedură penală,  dacă respinge cererea, instanţa procedează potrivit art. 374 alin. 5 – 10.

În litigiul supus analizei instanţei de apel, astfel cum rezultă din hotărârea apelată (hotărârea instanţei de fond), au fost aduse la cunoştinţă inculpatului dispoziţiile art. 374 alin. 4 şi art. 375 din noul Cod de procedură penală, cu asigurarea tuturor garanţiilor procesuale privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare.

Astfel, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că instanţa de fond a adus la cunoştinţa inculpatului dispoziţiile care reglementează procedura în cazul recunoaşterii de vinovăţie, consecinţele accesării acesteia, precum şi efectele pe care le produce, în prezenţa apărătorului ales al inculpatului.

Astfel, instanţa a atras atenţia inculpatului prezent la judecată asupra tuturor consecinţelor ce decurg din alegerea procedurii simplificate, dând citire actului de sesizare a instantei (n.n-a rechizitoriului), procedând la ascultarea inculpatului sub aspectul recunoaşterii faptelor descrise în rechizitoriu şi însuşirii probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Această ascultare a inculpatului cu privire la recunoaşterea vinovăţiei nu are natura juridică a unui mijloc de probă, ci reprezintă o activitate procesuală obligatorie în vederea stabilirii cadrului procesual, fiind plasată în momentul chestiunilor prealabile admiterii cererii de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 374 alin. 4 şi art. 375 Cod procedură penală. Caracterul obligatoriu al acestei activităţi procesuale este corelativ dreptului inculpatului de a opta pentru procedura simplificată.

După ascultarea inculpatului, instanţa de fond a admis cererea de judecare de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 374 alin. 4 şi art. 375 Cod procedură penală. După acest moment inculpatul nu mai poate renunţa pe parcursul procesului penal asupra opţiunii sale de a fi judecat potrivit procedurii simplificate (în cazurile în care legiuitorul a dorit să prevadă o asemenea posibilitatea de revenire a prevăzut-o în mod expres: de pildă, renunţarea la apel).

Ca urmare, nefiind prevăzută posibilitatea de revenire asupra declaraţiei de recunoaştere, rezultă caracterul irevocabil al acesteia, astfel că nu poate fi primită critica formulată de inculpat în apel privind nevinovăţia sa.

(Curtea de Apel Iaşi-Secţia Penală, Decizia nr. 527/22.09.2014)