Relatarea unei situatii reale, petrecuta intr-o instanta din Romania:
"Ora 8:45… Clienta
mea, mama a unui baietel de aproape 8 ani, isi zareste copilul dosit de
taica-sau, intr-un colt al Judecatoriei. Nu l-a mai vazut pe R. de 1 an
si 6 luni.
Mama izbucneste in plans si merge
tinta catre pustiul ei, se apleaca pana ajunge perfect egala cu
inaltimea lui, si-i sopteste cu inima: "R.! Vaaaai, ce mare ai crescut! O
mai stii pe mama? Da-mi manutele, sa ti le pupe mama!". Fostul sot al
femeii isi bruscheaza fiul si-l trage tare, mai aproape de el, urland
spre clienta mea sa plece de unde a venit, ca ei doi, baietii, se
descurca singuri. Se ridica tonul, copilul incepe sa planga, apare
jandarmul, ii spun ca nu-i niciun risc de scandal, dispare jandarmul.
Ora 8:55... Reusesc,
intr-un final, sa o linistesc pe mama copilului, care s-a lasat aproape
fara viata in banca din sala de judecata, avand sufletul sfasiat si
privirea pierduta undeva, departe... tare departe.
Ora 9:00... Reusesc
si eu, cu mare greutate, sa-mi tin in frau lacrimile... as fi plans in
hohote, dar nu-mi permiteam luxul asta ... aveam nevoie de concentrare
maxima pentru audierea a 4 martori si luarea interogatoriului tatalui
copilului, probe de care eram constienta ca va depinde, de-acum incolo,
legatura mama - fiu. Nu-i usor deloc sa fii responsabil de asa ceva,
credeti-ma!
Orele 9:05 - 10:45 ... Se audiaza cei 4 martori, tatal baiatului raspunde la cele 9 intrebari care am avut grija sa fie "capcana".
Speța e asta: In timp
ce clienta mea era in strainatate, la munca, sotul a obtinut si
divortul, si custodia exclusiva asupra copilului. Am vazut dosarul:
proces facut repede, cu hei-rup-ul, sa dea bine la bilant.
Reintoarsa in tara, femeia a gasit
totul ferecat. Usa locuintei. Inima fiului ei., tinuta sub lacat de
catre fostul sot. Martorii nostri au aratat ca, de nenumarate ori, mama a
venit sa-si vada copilul, i-a adus plase cu daruri, l-a sunat
incontinuu, individul interzicandu-i total fostei sotii orice forma de
acces la minor. Asa, de-a naibii! Martorii lui au spus lectia dinainte
invatata: nu tatal e cauza, ci copilul, domle, care nici nu vrea sa auda
de mama.
Ora 10:46... Instanta dispune audierea minorului. De-aici incolo, incepe mesajul pe care vreau sa-l transmit prin scriitura asta...
O doamna judecator, in jur de 40 de
ani, cere jandarmului sa-i fie adus copilul in sala. Cand il vede pe
pusti, magistratul coboara de pe podium, parcurge sala pana aproape de
usa, se apropie de micut si-i spune, facand un gest larg cu mana: «Vezi,
R., am pantofi albastri! Tu ai pantofiori albastri? Uite, am si
pelerina! Da-mi manuta si hai cu mine, sa-ti arat cat de maaare e
castelul asta!». Copilul, cu ochii mari, negri, si extrem de
tristi, se uita cand la doamna, cand la taica-su, de care statea lipit,
pana ce acesta ii da ok-ul sa mearga cu doamna.
Ora 11:20... Se
deschide usa de acces a instantei, magistratul intra in sala, de mana cu
copilul, ii spune sa coboare atent de pe podium, sa nu se loveasca,
si-l trimite la mami sau la tati, unde vrea el. Baietelul trece pe langa
mama sa, care hohotea de plans in prima banca, isi trece usor manuta
peste piciorul ei drept, ca din intamplare, dupa care fuge catre tata
si-i cauta acestuia privirea, sa nu cumva sa-l fi suparat ca s-a
dezlipit de langa el. Se dispune, din nou, evacuarea minorului din
sala.
Ora 11:25... Instanta
ne citeste, pe scurt, ce a declarat copilul in cursul audierii si ne da
sa lecturam, mie si avocatului partii adverse, cele cateva cuvinte
scrise pe o foaie de catre baietel: «Mama...tata zice sa scapam de tine.
R.»...
Se inchide cercetarea judecatoreasca,
ni se da cuvantul final, pe fondul cauzei. Eu ma lupt pentru ca mama sa
obtina dreptul de a-si vedea copilul, de a-l lua la ea in weekenduri si
in vacante. Ceilalti se lupta ca mama sa nu-si poata vedea fiul decat in
prezenta tatalui sau, si doar in locuinta acestuia. Un fel de arest la
domiciliu, ce mai!
Ora 11:40 ... Magistratul inchide dosarul, cade pe ganduri pret de cateva secunde si spune: «Instanta suspenda sedinta 15 minute!».
Si... doamna judecator cu pantofi
albastri coboara de pe podium, traverseaza sala, iese pe usa destinata
oamenilor obisnuiti, si, ajunsa in hol, intinde mana stanga catre
clienta mea, iar cea dreapta catre copil. Uite asa, toti 3, ca intr-o
poveste din cea mai frumoasa carte, intra in camera destinata Arhivei si
nu mai ies de acolo decat dupa un sfert de ceas. Ce camere mirifice
sunt in castelul asta - imi zic in gand.
De-acum,
nu mai aveam nevoie de niciun pic de concentrare, asa ca mi-am permis
sa plang in hohote, fara sa-mi pese ca oamenii cu roba nu trebuie sa
lacrimeze din cauza problemelor clientilor... si, in niciun caz, nu
plang niciodata in fata acestora... da-le-ncolo de reguli!
M-am pravalit pe un scaun de la prima
terasa, colt cu Judecatoria, si-am asteptat-o pe femeia pentru care m-am
luptat azi, ca o leoaica. Am batut recordul la nicotina pe secunda,
pana a venit. Clienta mea a aparut radiind de fericire, pentru ca
avusese sansa sa-si tina copilul in brate, dupa 1 ani jumate... fix
optsprezece luni.
Ce dialog au avut mama si copilul, sub
ochii doamnei judecator cu pantofi albastri? «Te iubesc, mami! Am
nevoie de ochelari noi, ca tati nu mi-a cumparat, si astia sunt rupti!
Sa vii la mine! Sa ma iei la tine, mami! Te iubesc, mami!».
Cand a scapat de sub influenta total
irationala a tatalui, copilul s-a cuibarit in bratele mamei sale, ca si
cum nu ar fi fost despartiti nici macar o secunda. Asta a vrut sa
verifice magistratul, pentru a fi sigur ca va da o solutie corecta,
ca-si va pune semnatura pe o hotarare corecta, ca va putea dormi
impacat, ca a decis corect si nu s-a jucat de-a justitia, cu vietile
oamenilor. Doamne, ce fiinte nemaintalnite or fi in castelul asta?!
- "Vreti o bomboana, doamna avocat?"
- "Aaaa...."
- "Doamna judecator i-a dat lui R. un pumn de bomboane, iar inainte sa plec, copilul mi-a dat si mie cateva... "
- "Si... a vazut doamna judecator gestul asta?"
- "Daaa, pai, cum sa nu? Stati sa va arat, ca ne-a facut si poza, mie si lui R."
- "Cine? Doamna judecator?"
- "Daaa. Pai, am scos
telefonul si i-am zis lui R. sa zambeasca, sa-i fac o poza. Si, imediat,
doamna ne-a spus sa trecem unul langa altul, sa ne faca una la amandoi.
Uitati poza! Doamne, am poza cu R., nu-mi vine sa cred!"
- "Eu, gata, sunt praf! Nici mie nu-mi vine sa cred!"
- "Daaa. Si, stiti, eu mi-am
cerut scuze fata de doamna, ca statea dupa noi... aveam atatea de vorbit
cu R., dupa un 1 an jumate... da` doamna a zis ca pentru ea nu e nicio
graba... Nu vreti o bombonica de la R., doamna avocat?".
N-am trait asa ceva in 10 ani de
avocatura. Am vazut magistrati pentru care audierea minorului insemna
urmatorul dialog, purtat fix in fata usii salii de judecata, asa, din
voleu, cum ar veni: - "Cati ani ai, cu cine vrei sa stai, cu mama sau cu
tata? Bine, pa!".
Doamna cu pantofi albastri a alocat 3
ore cauzei noastre, fiind constienta ca lucreaza cu destinele oamenilor,
cu sufletele lor, iar nu cu chei de 14.
Domnilor
magistrati, permiteti-mi o sugestie: Cumparati-va pantofi albastri,
poate in asta sta magia! Nu exista nici castel, si nici pelerina, fara
un strop de magie, nu-i asa?".
